„Am întocmit acea teză de doctorat după normele și regulile de la vremea respectivă. Am susținut teza de doctorat în iulie 2003. Legislația care reglementa și reglementează și astăzi plagiatul a apărut în 2004, iar legea în care se găsesc detalii a apărut în 2011. Motiv pentru care sunt un om cât se poate de onest”, a spus Nicolae Ciucă la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
„Am lucrat în serviciul public atât de mulți ani, nu cred că ați auzit să existe vreo acuză legată de persoana mea din acest punct de vedere. Ca atare, mi-am făcut teza de doctorat, consider că nu am plagiat și în continuare sunt convins că acest lucru se va vedea”, a adăugat el.
Istoricul acuzațiilor de plagiat
Fostul premier Nicolae Ciucă a fost acuzat la începutul anului trecut de jurnalista Emilia Șercan, într-un articol publicat de Press One, că a plagiat în teza de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare Carol I (UNAP). Concret, Nicolae Ciucă ar fi plagiat cel puțin 42 de pagini din totalul de 138, iar 19 pagini erau copiate din alte două teze de doctorat. În afara celor două teze, Ciucă a preluat conținut și din două cărți.
Premierul de la acel moment s-a apărat și a transmis că el a „realizat lucrarea conform cerințelor legale existente” și a precizat că a cerut verificarea propriei teze.
În martie 2022, PressOne a scris că fostul premier liberal a blocat în justiţie analiza de plagiat. O lună mai târziu, după ce a fost votat președinte al PNL, Ciucă a spus că nu a plagiat și să „lăsăm instituţiile să îşi prezinte concluziile, apoi voi lua o decizie” în privința eventualei demisii.
În iunie 2022, g4media.ro a relatat că dosarul în care Ciucă a solicitat anularea sesizărilor de plagiat a fost direcționat prin metoda „coperta” spre un anumit complet de la Curtea de Apel București, condus de judecătorul Marius Iosif. Plângerile depuse la CNATDCU pentru verificarea tezei lui Ciucă au fost respinse ulterior de Marius Iosif, care la scurt timp a depus cerere de pensionare.
În primăvara acestui an, dosarul penal în care Ciucă a fost acuzat de încălcarea drepturilor de autor în teza sa de doctorat a fost clasat de Parchetul General, pe motiv că presupusele fapte s-au prescris din 2008.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
conduracheion • 15.12.2023, 17:33
NU este nici un jurnalist interesat de subiectul „pieței negre a lucrărilor de licență/ doctorat plagiate” și demascarea grupurilor de traficanți de lucrări de licență și doctorat plagiate. cautati pe google despre grupul GeoCosBurm traficantii de lucrari plagiate Burlacu George Cosmin, Vozian Contor Cristina, Udrescu Alexandru Florin. Cu pacere!
golgol • 17.10.2023, 16:10
Îl doare pe asta la basca de teza de doctorat sau ca pleacă din politica pt ca rămâne cu o pensie speciala cât 5 salarii de privați. Culmea e ca pleacă ca toți de prin 90 care s au perindat, cu avere și fără rezultate! Cine pierde? Romanii ăștia mulți pierd, ăștia care cred ca votul contează! Fără Constituție schimbata și referendum național introdus ca instrument executoriu pt blocare și modificare de legi nu se va face nimic în România!!Romania, trezește te!