„Partidul Naţional Liberal este un partid democratic şi fiecare membru are libertatea să acţioneze și să reacționeze în conformitate cu situaţia concretă”, a afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat la Parlament.

Afirmațiile au venit în contextul în care ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu, a fost atacat constant în ultima perioadă de partidul condus de Marcel Ciolacu. Popescu a fost acuzat, printre altele, de „liberalizarea haotică” a pieței de energie, ceea ce, potrivit PSD, a dus la un haos, de faptul că schema de compensare nu a temperat creșterile prețurilor la energie și gaze, dar și de privatizarea termocentralei Mintia.

Liberalii au cerut în ședință demiterea lui Budăi

Miercuri, 31 august, în sedința Biroului Politic Național al PNL de la Parlament, mai mulți liberali au ridicat problema atacurilor PSD, iar premierul Ciucă a fost de acord cu un „răspuns responsabil” din partea membrilor PNL, au declarat surse participante la ședință pentru Libertatea.

Totodată, liberalii au cerut foarte vocal demiterea ministrului PSD al muncii, Marius Budăi. „Ar trebui să zboare de acolo” a fost una dintre afirmații, potrivit surselor ziarului, în contextul în care Budăi a ieșit public să anunțe variante de majorare a pensiilor și salariilor, fără ca acestea să fi fost convenite în prealabil cu PNL, în coaliție.

În timpul ședinței, problema s-a pus, în toată gama, de la răspunsul politicos, până la demiterea lui Marius Budăi. Dar premierul Ciucă a ales calea răspunsului responsabil din partea membrilor PNL.

Surse din PNL, pentru Libertatea:

 
 

Urmărește-ne pe Google News