„În această seară am decis să ies la plimbare în Centrul oraşului cu familia, apoi am luat-o pe jos, pe lângă Guvern şi am ajuns pe Bd. Aviatorilor unde tocmai se desfăşura o cursă de maşini (categoria Lamborghini) în toată regula. Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km. Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră Bucureşti să le spun oamenilor să ştie, am zis ca ajut”, a scris Ciprian Ciucu , duminică seara, pe Facbook.

Însă răspunsul ofițerului de serviciu care i-a răspuns la telefon l-a lăsat fără cuvinte.

„Rezultatul a fost că ofiţerului de serviciu, pe care l-am deranjat de Paşte, a fost să mă ia la mişto. Că de unde ştiu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar…? Şi mi-a închis telefonul în nas”, a mai precizat Ciucu.

Edilul a anunțat că în zilele următoare va face o plângere administrativă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News