„Hezbollah a încercat să ne deturneze eforturile operaţionale din sud (Fâşia Gaza) cu mai multe atacuri ieri (duminică, n.r.)”, a declarat luni, 16 octombrie, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, adăugând că aceasta s-a făcut după instrucţiunile şi cu sprijinul Iranului, „punând în pericol statul libanez şi pe cetăţenii săi”.

Israelul va răspunde în mod decisiv la orice atac asupra teritoriului său, a anunțat Hagari, adăugând că armata israeliană este capabilă să facă faţă unui conflict pe două sau mai multe fronturi.

Israelul bombardează de mai multe zile Fâşia Gaza cu lovituri aeriene după atacul surpriză fără precedent al luptătorilor Hamas asupra comunităţilor israeliene de frontieră, pe 7 octombrie.

În timp ce Fâşia Gaza este ţinta principală în prezent, Israelul păstrează forţe pentru eventuale confruntări ulterioare, a adăugat purtătorul de cuvânt citat.

Dacă Hezbollah va face greşeala să ne pună la încercare, răspunsul va fi unul ucigător.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari:

În ultimele zile au avut loc repetate schimburi de tiruri la graniţa dintre Israel şi Liban, în care mai multe persoane au fost ucise, ceea ce a suscitat îngrijorări privind o posibilă escaladare a conflictului la nivel regional. Armata israeliană a anunțat că a bombardat mai multe ținte ale grupării Hezbollah.

Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV
Recomandări
Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT Israelul evacuează locuitorii de la granița cu Libanul și spune că Hamas deține 199 de ostatici. Oamenii așteaptă deschiderea frontierei dintre Gaza și Egipt

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

piciusz   •   19.10.2023, 08:24

Pacat ca se intampla asa ceva.

.ZORRO.   •   18.10.2023, 19:32

...Evreii s-ar putea sa si-o ia in G(ao)aza…

chiruleonard   •   17.10.2023, 12:34

Trist ca s-a ajuns asa :(

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
Știrileprotv.ro
Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Ce să pui peste carnea de porc ca să fie fragedă și foarte gustoasă. Mihaela Bilic a dezvăluit secretul: “Are un efect magic asupra proteinelor”
FANATIK.RO
Ce să pui peste carnea de porc ca să fie fragedă și foarte gustoasă. Mihaela Bilic a dezvăluit secretul: “Are un efect magic asupra proteinelor”
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Satul din România unde s-au descoperit adevărată minuni ale naturii. Comoara din subteran e uriașă și valorează 5 miliarde de dolari
FANATIK.RO
Satul din România unde s-au descoperit adevărată minuni ale naturii. Comoara din subteran e uriașă și valorează 5 miliarde de dolari
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
Observatornews.ro
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
Horoscop 5 octombrie 2024. Săgetătorii trebuie să dea deoparte poverile pe care le duc pe umeri de mai multă vreme, fără să obțină vreun rezultat
HOROSCOP
Horoscop 5 octombrie 2024. Săgetătorii trebuie să dea deoparte poverile pe care le duc pe umeri de mai multă vreme, fără să obțină vreun rezultat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI