Au trecut aproape două luni de la vestea că într-o casă din Naipu, Giurgiu, se petrec lucruri necurate. Obiecte care zboară și se mișcă, pietre care aterizează, ca niște OZN-uri, pe acoperiș. Totul părea desprins, la vremea respectivă, dintr-un film horror, al cărui vinovat părea a fi puștiul de nouă ani al familiei. Andrei a fost dus la zeci de specialiști care, în urma unor analize amănunțite, nu au descoperit vreo anomalie a copilului. Tot felul de psihologi și reprezentanți ai autorității locale și-au dat cu părerea, însă nimeni nu putea spune cu exactitate ce se petrece.
La casa bântuită de fantome din Naipu e liniște
Acum, după zile și nopți de chin, totul pare să fi revenit la normal. În fața casei din Naipu am întâlnit-o, zilele trecute, pe mama lui Andrei. Se pregătea să plece la serviciu. De cum ne-a văzut, ne-a și luat la rost. “Nu mai vreau nimic, nici televiziuni, nimic. Totul e ok, nu s-a mai întâmplat nimic”, ne-a mărturisit femeia, care s-a ferit, cât a putut, de obiectivul camerei de filmat.
Copilul cu puteri paranormale s-a vindecat
Divinitatea stă acum mai mereu pe buzele părintelui. “Mergem la biserică, nici o problemă, Dumnezeu ne-a ajutat și ne ajută în continuare”. Își freacă mâinile și evită să vorbească, atunci când o întrebăm ce anume s-a petrecut în locuință. Pare să se teamă. Ca nu cumva nălucile să-i tulbure din nou sufletul! Copilul cu așa-zise puteri paranormale, considerat vinovatul de “serviciu”, și-a revenit, iar spiritele rele au fugit. “Nu pot să știu, nu pot să explic, doar Dumnezeu știe. (…) S-a vindecat, n-a avut nimic. Pur și simplu! Am fost la spitale și ni s-a spus că nu are nimic băiatul”, e tranșantă femeia, care se uită din când în când la telefon. Microbuzul care o duce la locul de muncă trebuie să ajungă din minut în minut. “Ce-a fost, nici noi nu știm, nu putem să ne explicăm”, mai punctează o dată mama lui Andrei, în timp ce pleacă de lângă noi, pe marginea șoselei.
Băiatul merge la școală
La scurt timp după discuția pe care am avut-o cu părintele copilului, la poartă apare și bunicul acestuia. Mai puțin vorbăreț ca prima dată când l-am întâlnit, acesta ne spune că toți și-au revenit din șocul de acum două luni. “Băiatul e la școală, merge zilnic, nu a lipsit. (…) Toate să se ducă pe pustiu, pe fundul mării”, încheie bătrânul înainte să închidă poarta casei, în care fantomele și-au făcut de cap o lună.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro