Iulia Timoşenko a fost transferată azi de la închisoare la un spital din Harkiv, unde fostul premier, care suferă de hernie de disc, urmează să primească îngrijiri medicale, a anunţat serviciul penitenciar citat de Mediafax. „În cursul transferului, deţinuta nu a prezentat nici o plângere sau declaraţie. Starea sa de sănătate nu s-a deteriorat în ultimele zile, potrivit medicilor”, se spune în comunicat, în care se mai precizează că „reabilitarea (Iuliei Timoşenko) va fi condusă de medicul Lutz Harms de la clinica germană Charite, alături de medici ucraineni”.
În cursul dimineţii, un jurnalist al AFP a văzut un convoi format dintr-o ambulanţă şi maşini ale poliţiei ucrainene intrând în spitalul din Harkiv. Cu 20 de minute înainte, un convoi similar a părăsit închisoarea din acest oraş situat în estul Ucrainei, potrivit agenţiei de presă Unian.
Fiica sa, Evghenia, a anunţat ieri că Iulia Timoşenko a acceptat să fie internată la acest spital, cu condiţia să fie îngrijită de un medic german, trimis de spitalul berlinez Charite.
Figură centrală a „revoluţiei portocalii” din Ucraina, Iulia Timoşenko, ce ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi este încarcerată din august 2011, este de trei săptămâni în greva foamei pentru a protesta faţă de violenţele din închisoare.