”Rata de vaccinare din populaţia adultă cu cel puţin o doză este de 49,4%, practic ne apropiem de jumătate din populaţia adultă vaccinată cu cel puţin o doză. Din populaţia eligibilă de peste 12 ani, ne referim la populaţia rezidentă, rata de vaccinare este de 47%, iar din populaţia totală a României, de 19,3 milioane de locuitori, cât declară Institutul Naţional de Statistică, este de 41,3% rata de vaccinare cu cel puţin o doză”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În ceea ce privește rata de vaccinare pe grupe de vârstă, cea mai ridicată este cea la categoria 40-70 de ani – peste 52%. În același timp, 26% din populația cu vârste de peste 80 de ani a primit până acum serul anti-COVID, o rată ”încă insuficientă”, spune Valeriu Gheorghiță.

”Dacă ne uităm la analiza deceselor în această pandemie, în România, peste 85% dintre persoanele decedate aveau vârsta de peste 60 de ani. Vârsta medie a celor care au decedat era de 71 de ani. Persoanele vulnerabile, cele cu afecțiuni cronice sau cele vârstnice au nevoie cât mai rapid să fie protejate prin vaccinare pentru că în felul acesta se reduce riscul de formă gravă de îmbolnăvire”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

De la finalul lunii septembrie, când a început vaccinarea cu doza a treia în România, și până la data de 4 ianuarie, la nivel național au fost administrate peste 2.046.000 de doze booster. Asta înseamnă că au fost vaccinați cu doza a treia circa 45% dintre cei eligibli, adică persoanele care au mai mult de 6 luni de la schema iniţială de vaccinare.

”Aproape jumătate dintre cei care au primt doza booster sunt persoane considerate vulnerabile, adică persoane de pete 65 de ani sau cu afecțiuni cronice”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

În România, toate persoanele cu vârstă de cel puțin 12 ani pot să fie vaccinate cu doza booster. Până în acest moment, dintre persoanele cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au primt doza booster circa 945, iar dintre cei de 16-17 ani, circa 5.858 de persoane.

Valeriu Gheorghiță:

La nivelul Capitalei, rata de vaccinare cu cel puțin o doză a persoanelor de peste 12 ani este de 66,5%, iar 62% dintre județele țării au o rată de vaccinare cuprinsă între 40 şi 50%. Singurul județ cu o rată de imunizare de aproximativ 30% este Suceava.

Campania de vaccinare anti-COVID a început în România pe 27 decembrie 2020. Începând din 25 decembrie 2020 și până acum, țara noastră a recepționat peste 28.650.000 de doze de vaccin, dintre care au fost administrate aproximativ 16.000.000 de doze. În acest moment, sunt în stoc 4,7 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccinuri (Pfizer/BioNTech, Moderna, Johson&Johnson și AstraZeneca), a mai precizat Valeriu Gheorghiță, adăugând că vineri, 7 ianuarie, va mai fi recepționată o tranșă de vaccin 178.500 de doze Moderna.

 
 

Urmărește-ne pe Google News