La demersul ziarului Libertatea, cele șapte teatre naționale din România au arătat cum s-au implicat în campania de informare cu privire la vaccinare, cum s-au adaptat cerințelor de protecție sanitară și ce rată de vaccinare au în rândul personalului angajat.
La Târgu Mureș sunt doar patru angajați nevaccinați
Teatrul Național din Târgu Mureș are cea mai mare rată de vaccinare în rândul angajaților: 97,82%. Reprezentanții teatrului explică pentru Libertatea că nivelul ridicat de vaccinare se datorează și unei campanii de informare care a fost derulată în cadrul instituției.
„Există patru angajați nevaccinați, din totalul de 184. Au existat reticențe din partea unor angajați, dar în urma derulării unei campanii de informare în interiorul instituției în ceea ce privește vaccinarea, activitatea a continuat în condiții normale”, au transmis aceștia pe 7 decembrie.
Teatrul Național din Craiova a găzduit un maraton al vaccinării
Eforturi pentru a încuraja vaccinarea s-au făcut și la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, unde rata de vaccinare este de 93%.
„Din numărul total de 130 de angajați, sunt vaccinați 121”, ne-a transmis directorul general adjunct, Elena Rusu, pe 23 noiembrie.
Aceasta spune că au fost lipite afișe informative despre importanța vaccinării, atât la afișier, cât și la intrarea în instituție. În plus, Teatrul Național Marin Sorescu s-a implicat în campania de vaccinare coordonată de DSP Craiova, fiind gazda „Maratonului Vaccinării la Național” din perioada 28 mai-1 iunie.
Directoarea precizează și faptul că activitatea nu a fost afectată de rata de vaccinare, iar numărul angajaților care s-au îmbolnăvit de COVID-19 a fost unul redus la nivelul instituției.
Îmbolnăvirea angajaților teatrului din Cluj-Napoca a dus la modificări de program
La Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca sunt 114 angajați vaccinați și 18 nevaccinați, lucru care se traduce într-o rată de 86,36%, au precizat pentru Libertatea reprezentanții instituției de cultură, pe 25 noiembrie.
Conducerea instituției s-a bazat pe campaniile de informare și de vaccinare realizate la nivel național. Însă s-a implicat prin desemnarea unei persoane care i-a înscris, în prima parte a anului, pe toți angajații în platforma de programare pentru vaccin.
Reprezentanții teatrului spun că atât rata de infectare din orașul Cluj-Napoca, cât și îmbolnăvirea unor angajați au fost problematice uneori:
Activitatea a fost perturbată de incidența mare a cazurilor de COVID-19 în municipiu, care a dus la interzicerea spectacolelor cu public în perioada octombrie 2020-mai 2021 și de îmbolnăvirile din rândul angajaților, care au dus la modificări în programul de spectacole.
Reprezentanții Teatrului Național din Cluj-Napoca:
„Unii angajați au fost carantinați la întoarcerea din turneu”
Un procent apropiat de Naționalul din Cluj are și Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași: 85,36%, adică 105 persoane vaccinate dintr-un total al angajaților de 123.
Totuși, reprezentanții teatrului spun că „nu există o evidență clară și oficială privind situația vaccinării la nivel de instituție, întrucât nu există un cadru legislativ de a solicita angajaților aceste informații”. Aceștia transmit că cei mai mulți s-au imunizat la începutul campaniei, când au fost înscriși în platformă de angajator.
Reprezentanții instituției recunosc și că s-au confruntat cu reticențe din partea unora, iar activitatea a fost perturbată de situația epidemiologică: „Am fost nevoiți să suspendăm spectacole deja puse la vânzare, pentru că angajații nevaccinați (personal artistic și tehnic de scenă), la întoarcerea din turneu, au fost carantinați”, au transmis pe 25 noiembrie.
Constantin Chiriac: „Am considerat că exemplul meu poate fi mobilizator”
La Sibiu, directorul Teatrului Național Radu Stanca și-a dorit să fie un model pentru angajații săi și a organizat întâlniri informative cu privire la vaccinare. „O astfel de întâlnire am desfășurat-o chiar imediat după ce eu, personal, m-am vaccinat, considerând că un astfel de exemplu poate fi mobilizator”, a precizat Constantin Chiriac pentru Libertatea, pe 22 noiembrie.
În prezent, procentul de personal vaccinat la TNRS este de 82,76%, adică din cei 116 angajați, 20 nu s-au vaccinat, iar doi dețin certificat verde în urma trecerii prin boală.
Directorul spune că a implementat accesul pe baza certificatului verde încă din vară, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, într-un moment în care prevederea nu era obligatorie pentru desfășurarea evenimentelor. „Am considerat că este o măsură care se impunea pentru a proteja sănătatea tuturor”, comentează Constantin Chiriac.
În ce privește activitatea teatrului, aceasta nu a fost perturbată, însă au fost luate unele măsuri de siguranță: „Am căutat ca aceia care au avut probleme de sănătate și nu s-au putut vaccina sau au avut convingeri care i-au dus în această zonă să poată să desfășoare o activitate care să nu interfereze cu scena, în primul rând”, mai transmite directorul Naționalului din Sibiu.
Actorii TNB au făcut voluntariat la call center-ul DSP
Teatrul Național București nu a făcut o statistică minuțioasă a numărului de angajați vaccinați, însă s-a implicat în mai multe activități de încurajare a vaccinării și de sprijinire a personalului medical în pandemie.
Cabinetul medical permanent din cadrul instituției susține că rata de vaccinare e de aproximativ 75-80%, au transmis reprezentanții TNB, pe 3 decembrie.
În ce privește informarea angajaților, conducerea a înființat un forum online de comunicare internă, unde se publică toate informațiile privind măsurile de restricție și de siguranță sanitară, programările pentru vaccin.
Între noiembrie 2020 și februarie 2021, unii actori ai TNB au fost voluntari la call center-ul DSP, inițiat de Asociația Geeks for Democracy. „După ce au fost instruiți de voluntari cu experiență și după ce au fost o perioadă secondați de către aceștia, actorii TNB au răspuns la telefoane și i-au ajutat pe bucureșteni cu informațiile solicitate”, transmit reprezentanții teatrului.
Teatrul din Timișoara nu a oferit statistica vaccinării, dar s-a implicat în campanie
Singurul care nu a oferit o centralizare a numărului angajaților vaccinați a fost Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, invocând prevederile GDPR.
Totuși, reprezentanții instituției spun că, în ianuarie 2021, TNME a înrolat salariații în platforma națională de programare la vaccinare și a informat periodic personalul și publicul despre importanța măsurilor sanitare.
Teatrul Național din Timișoara a participat la campania-maraton organizată de DSP Timiș, în cadrul căreia a prezentat un fragment din spectacolul „Cabaretul cuvintelor”, de Matei Vișniec.