Ultima oară rata infectărilor din București a fost mai mică de 13 la mie în data de 9 octombrie, când a fost anunțată o incidență de 12,65 la o mie de locuitori.
După săptămâni la rând în care rata îmbolnăvirilor din Capitală a crescut constant, ajungând la un vârf de 16,54 la mie pe 22 octombrie, rata a început intrat pe un trend descendent, astăzi fiind a 12 a zi consecutivă de scădere.
Sâmbătă, 30 octombrie, rata de infectare a scăzut sub 15 la mie, iar luni a fost pentru prima oară sub 14.
Cum a evoluat rata de incidență în ultimele 12 zile:
- 3.11.2021 – ora 10.00 – valoarea de 12,89
- 2.11.2021 – ora 10.00 – valoarea de 13,35
- 1.11.2021 – ora 10.00 – valoarea de 13,87
- 31.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 14,35
- 30.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 14,8
- 29.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 15,25
- 28.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 15,67
- 27.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 15,93
- 26.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 16,13
- 25.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 16,24
- 24.10.2021 – ora 10.00 – valoarea de 16,38
- 23.10.2021- ora 10.00 – valoarea de 16,53
În data de 25 octombrie au intrat în vigoare noi restricții la nivel național. Astfel, accesul în instituții, malluri și hoteluri este permis doar în baza certificatului verde. Purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice, magazinele se închid la ora 21.00, iar carantina de noapte este instituită între orele 22.00 și 5.00, măsură care nu se aplică persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală. Persoanele nevaccinate pot ieși din case în timpul nopții dacă au motive întemeiate și au asupra lor o declarație pe propria răspundere.
Foto: Dumitru Angelescu