În ultima săptămână, rata de incidență în București a crescut alarmant. Sâmbătă, 2 octombrie, a fost depășit pentru prima dată pragul de 8, luni, cel de 9, iar joi, pentru prima oară, cel de 11. Ieri, 7 octombrie, rata de infectare era de 11,49.
Cel mai afectat sector al Capitalei este sectorul 1, unde rata de infectare a ajuns la 14,1 la mie. Incidența este mai mare de 10 la mie în toate sectoarele, potrivit cifrelor transmise vineri de autorități.
Ce restricții sunt în vigoare în București
Masca de protecție a devenit obligatorie începând de astăzi în spațiile publice deschise, în localitățile în care rata de incidență a depășit pragul de 6 la mia de locuitori. Aceasta va fi purtată atât în interior, cât și în exterior, în toate spațiile publice, a anunțat, joi seară, Prefectura Capitalei.
Alte restricții sunt în vigoare din 3 octombrie, cele mai multe dintre ele vizează persoanele nevaccinate. Astfel, acestea nu mai pot ieși din case după ora 20.00 decât cu un motiv întemeiat, fiind în vigoare o carantină de noapte.