Incidența cazurilor a fost în continuă scădere în ultima perioadă în București, iar începând de vineri se menține sub 3 la mia de locuitori.
O serie de restricții au fost deja ridicate încă de marți, când Bucureștiul a coborât cu rata de infectare sub 3,5, fiind deschise sălile de fitness și fiind permisă deplasarea până la ora 22.00 și în zilele de weekend.
Noi relaxări au fost anunțate azi: de luni, vor fi deschise la interior restaurantele, sălile de teatru, de cinema și de spectacole, cu o participare de maximum 30% din capacitate, după cum a decis CMBSU, după ședința de azi.
Municipiul București înregistrează cea mai mare rată de infectare din ţară, 2,62 de persoane la mia de locuitori, în scădere față de ziua de 30 aprilie (2,86).
România înregistrează peste 1.000 de cazuri noi, conform celui mai recent bilanţ al Grupului de Comunicare Strategică.
O rată de infectare de peste 2 la mia de locuitori mai raportează doar județele Ilfov și Cluj.
În acest moment, nici un județ nu se
mai află în „scenariul roșu” de COVID-19.
Județele care au înregistrat cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus sunt: Suceava – 0,38, Gorj – 0,40 și Maramureș – 0,46 . De asemenea, 28 de județe se află în scenariul verde, potrivit celui mai recent bilanț.
În toate județele, rata de incidență
este în scădere față de ziua precedentă.
Peste 130 de cazuri noi de coronavirus în București
Capitala înregistrează cele mai multe cazuri noi de COVID-19 – 133, în ușoară creștere față de ziua precedentă, când au fost 132 de noi îmbolnăviri.
Urmează județul Ilfov, cu 48 de cazuri noi, și județul Timiș, cu 47 de cazuri noi.
Toate județele au raportat cazuri noi de coronavirus. Cele mai puține au fost înregistrate în Galați (1), Botoșani (3), Ialomița (3), Gorj (3) și Suceava (3).
Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 2 mai: