București a înregistrat un număr fără precedent de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Până acum, numărul-record a fost înregistrat pe 8 octombrie, adică acum 5 zile, când au fost 2.665 de noi infectări.
Acum, 3.119 de noi infectări sunt în București, unde rata de infectare continuă să crească, de la o zi la alta. Astăzi, pentru prima oară, a depășit pragul de 15 la mia de locuitori.
După București, cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în Constanța – 639. Urmează județul Cluj – cu 588 de infectări.
Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 13 octombrie:
Aproape toată țara, în scenariul roșu
În ceea ce privește incidența, cea mai ridicată este în județul Ilfov, unde toate școlile vor trece în online, începând de luni, tocmai din acest motiv. Mai exact, rata de infectare este de 15,49 la mia de locuitori, mai mare decât cea a Capitalei.
La polul opus, judeţul Covasna înregistrează cea mai redusă incidenţă, de 2,68, fiind în scenariul galben. Tot în scenariul galben se află şi judeţul Harghita, unde rata de infectare este de 2,94 de cazuri la mia de locuitori.
În total, 39 de județe și municipiul București se află în scenariu roșu. Acest lucru înseamnă că este obligatorie prezentarea certificatului digital COVID pentru accesul la restaurante, evenimente private sau spectacole și se instituie carantina de noapte în weekend, dacă rata incidenței este mai mare de 6 la mie, și în toate zilele săptămânii în localitățile cu incidență mai mare de 7,5 la mie.
FOTO: Hepta