România înregistrează peste 3.800 de cazuri noi, conform celui mai recent bilanţ al Grupului de Comunicare Strategică.
În acest moment, Ilfov este singurul județ din țară care mai raportează o rată de infectare de peste 6 la mia de locuitori.
O rată de peste 5 la mie raportează județul Cluj (5,80) și municipiul București (5,75). Rata de incidență în București este în scădere față de ziua precedentă, când era de 5,87.
10 județe și municipiul București sunt în „zona roșie” de COVID-19, dar în toate rata de infectare este în scădere față de ziua precedentă.
Cele 10 județe sunt: Alba, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Hunedoara, Ilfov, Sibiu și Timiș.
Județele care au înregistrat cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus sunt: Suceava – 0,89, Gorj – 1,04 și Maramureș – 1,10. De asemenea, 5 județe se află în scenariul verde, potrivit celui mai recent bilanț.
Peste 800 cazuri noi, în București
Capitala înregistrează cele mai multe cazuri noi de COVID-19 – 889, în creștere față de ziua precedentă, când au fost 668 de noi îmbolnăviri.
Urmează județul Cluj, cu 274 cazuri noi, și județul Prahova, cu 173 de cazuri noi.
Toate judeţele au înregistrat cazuri de coronavirus, iar cele mai puţine au fost raportate în Suceava (17), Maramureș (17) și Mehedinți (18) .
Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 15 aprilie:
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro