Euronews amintește că în București, ambulanțele fac cozi în fața spitalului de boli infecțioase „Matei Balș” unde paturile sunt amplasate pe coridoare, în condițiile în care nu mai există locuri libere în saloane și secțiile ATI.
Jurnaliștii precizează și bilanțul care este în continuă creștere în țara noastră. „15.828 de cazuri noi de îmbolnăviri fuseseră raportate în ultimele 24 de ore într-o țară cu o populație în jur de 19 milioane de locuitori. Cel puțin 365 de oameni au murit în acest interval, bilanțul total al deceselor ajungând astfel la peste 41.482”, scrie Euronews.
„Mulți români sunt sceptici în îndemnurile autorităților de a se vaccina, ceea ce, parțial, este o moștenire a traiului sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu. În același timp, mulți sunt influențați de dezinformarea din mediul online și de manipulările potrivit cărora vaccinul ar fi ineficiente sau, mai rău, ar fi periculos”, remarcă jurnaliștii Euronews.
Euronews atrage atenția că dintre toate statele europene, doar Bulgaria are o rată mai mică de vaccinare.
Doar o treime de români s-au imunizat împotriva coronavirusului, iar consecințele sunt evidente, spune și Adrian Marinescu, directorul spitalului. „În jur de 90% dintre pacienții spitalizați sunt persoane nevaccinate, între 92 și 95%. Practic, persoanele spitalizate care sunt și vaccinate sunt niște excepții”, a spus medicul citat de Euronews.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro