Rata vaccinării în rândul îngrijitoarelor venite din România nu ajunge nici măcar la 60%, avertizează Agenţia de sănătate publică din sud-estul Toscanei (o regiune din centrul Italiei). 

Agenţia a lansat recent o campanie care ţinteşte promovarea vaccinării în rândul badantelor (majoritatea femei din România).

Femeile de naţionalitate română vaccinate cu cel puţin o doză nu reprezintă nici 60% din totalul româncelor care practică această meserie. 

Comunicat de presă al agenţiei italiene:

În provinciile Arezzo, Siena şi Grosseto din Toscana locuiesc 15.981 de cetăţeni români, dintre care 3.000 sunt badante, încă nevaccinate.

„Asistenţa persoanelor fragile este o activitate fundamentală în care îngrijitorii sunt implicaţi personal. A avea grijă de ele înseamnă şi a nu expune persoanele în vârstă şi persoanele cu dizabilităţi sau îngrijitorii la riscurile asociate COVID”, a spus dr. Magi, în cadrul conferinţei de lansare a noii campanii.

„În sesiunile dedicate, atât lucrătorii noştri din domeniul sănătăţii, cât şi mediatorii culturali vor fi prezenţi pentru a oferi informaţii şi lămuriri”. 

Ştefănuţă: „România nu ar fi ajuns Lombardia Italiei, dacă aveam mai multă încredere în ştiinţă

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

La conferinţa de presă a fost difuzat şi mesajul video al europarlamentarului român, Nicu Ştefănuţă, care a răspuns apelului lui Magi. 

„Noi avem Rolls Royce-ul vaccinurilor. Avem Pfizer, avem Moderna, avem Johnson. Oameni buni, avem cele mai bune vaccinuri de pe piaţă. Avem o solidaritate europeană care funcţionează şi ajută acum România să depăşească greutăţile prin care trece”, a spus el adresându-se românilor din Italia. „România nu ar fi ajuns ca Lombardia Italiei dacă aveam mai multă încredere în cadrele medicale şi în ştiinţă”.

„Vaccinul este singura soluţie care ne mai rămâne pentru a evita să ajungem la terapie intensivă sau, mai rău, la cimitir. Vă rog să nu mai credeţi tot felul de minciuni pe care le auziţi”, a mai spus Ştefănuţă.

Mesajul unui medic român pentru îngrijitoarele din Italia

Prin videoconferinţă a participat şi Laura Ghibu, medic român stabilit în Suedia şi consilier de onoare al CNCAV în România. 

Cel puţin 40% din îngrijitoarele românce din Italia nu sunt vaccinate, deși 85% din populaţia ţării e imunizată cu prima doză
Laura Ghibu
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

 „Am mulţi prieteni din ţara mea care în Italia sunt îngrijitori. Înţeleg situaţia lor şi înţeleg sacrificiile pe care le fac pentru familiile lor. Dar pentru ca aceste sacrificii să aibă rost trebuie ca persoanele care muncesc aici să fie sănătoase şi, de aceea, le invit să se vaccineze”. 

DSP-ul regiunii italiene porneşte noua campanie, după ce restul eforturilor de promovare a vaccinării nu au adus rezultatele dorite şi în rândul imigranţilor din Europa de Est care îngrijesc bătrâni sau persoane cu dizabilităţi, cu toate că au fost eficiente la nivelul populaţiei generale. 

Noua campanie va implica politicieni şi medici români, asociaţii ale comunităţii locale, patronate şi sindicate, „toate punctele de referinţă atât pentru îngrijitori, cât şi pentru colaboratorii acestora”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI