Potrivit sursei citate, Raul va fi supus unei noi intervenții chirurgicale joi, 8 iulie, când piciorul îi va fi amputat. Bărbatul va mai fi supus unei intervenții chirurgicale la nivelul șoldului.

A fost informat despre decesul soției

Surse medicale au indicat că tânărul este conștient și cooperant și a aflat despre decesul soției sale.

Șoferul care i-a accidentat pe tineri în stația de autobuz a fost pus în libertate marți, în ziua în care una dintre victime, Denisa, a murit. Procurorii au făcut recurs la decizia judecătorilor.

Sâmbătă, 3 iulie, Denisa, 20 de ani și soțul ei, Raul, 23 de ani, au fost răniți grav, după ce mașina condusă de Florin Onaci, scăpată de sub control, a intrat într-o stație de autobuz din Baia Mare și i-a lovit în plin. Alte două persoane au reușit să se ferească în ultimul moment.

 
 

Urmărește-ne pe Google News