Fostul international italian Fabrizio Ravanelli (foto) crede ca Steaua are sanse sa se califice in finala Cupei UEFA daca va reusi sa invinga pe Middlesbrough si nu va primi gol pe teren propriu.

“Steaua are o defensiva foarte buna, bine organizata si, daca va reusi sa invinga fara a primi gol, are sanse sa se califice in finala. Este important ca in retur sa nu se emotioneze in fata publicului britanic, care este foarte entuziast”, a comentat Ravanelli. Fost jucator la Middlesbrough intre 1996 si 1998, Ravanelli a mentionat ca a avut ocazia sa vada cateva meciuri disputate de Steaua in 2006, remarcandu-l pe capitanul “ros-albastrilor”, Mirel Radoi.

“Mi-a placut Radoi, este un jucator foarte important, care poate avea un viitor frumos si, daca va continua asa, va putea juca la cluburi importante din Europa”, a subliniat Ravanelli. Rugat sa faca o comparatie intre Steaua si AS Roma, formatie pe care Middlesbrough a eliminat-o in “optimile” Cupei UEFA, Fabrizio Ravanelli a spus: “Este greu de facut o comparatie, pentru ca atunci cand a jucat cu Middlesbrough, Roma avea multe absente in lot, printre care si  Totti, un jucator foarte important pentru ei. Oricum, Middlesbrough a avut mult noroc sa treaca de AS Roma”.

Fabrizio Ravanelli a facut referire si la jucatorii romani care activeaza in campionatul Italiei. “Avem in Italia doi jucatori foarte buni, Mutu si, mai ales Chivu, care face un sezon extraordinar. Mutu este un mare jucator, dar ar trebui sa incerce sa aiba mai multa continuitate in joc. Face unele meciuri extraordinare, dar apoi are partide in care joaca sub valoarea lui”, a comentat fostul international italian, care a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Perugia, Juventus, Olympique Marseille si Lazio.

Ravanelli a precizat ca se afla in Romania pentru a doua oara, dupa ce in decembrie 1995 a evoluat cu Juventus impotriva Stelei, intr-un meci incheiat la egalitate, scor 0-0, in grupa C a Ligii Campionilor. Fostul international italian este in prezent comentator la trustul italian de televiziune Mediaset, iar dupa Cupa Mondiala din Germania, va sustine un examen de antrenor.

Intrebat daca ar exista posibilitatea sa antreneze intr-o zi in Romania, asa cum au facut-o compatriotii sai Zenga si Cristiano Bergodi, Ravanelli a raspuns: “E greu de spus, dar e posibil orice in viata. Din moment ce Steaua a ajuns in semifinalele  UEFA, inseamna ca fotbalul romanesc e puternic”.

Ravanelli a explicat si de ce a fost poreclit “Penna Bianca” (n.r. “Pana alba”): “Am albit de la 17-18 ani si la Juventus era un jucator, Roberto Betega, care era poreclit “Penna Bianca”. Dupa ce a plecat el, am primit eu aceasta porecla”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News