„Flăcările acestui conflict mortal ameninţă acum să mistuie regiunea. Iar scânteile ajung în propriile noastre comunităţi, aici acasă”, a scris liderul laburist într-un editorial publicat în ziarul The Sunday Times.

„Asistăm la o creştere a urii josnice împotriva evreilor şi musulmanilor în comunităţile noastre”, continuă el, referindu-se la explozia numărului de acte antisemite şi islamofobe.

Liderul laburist face din nou apel ca „toate părţile implicate să acţioneze cu reţinere” şi să „revină la soluţii politice, nu militare”.

„Comemorarea atacurilor din 7 octombrie trebuie să ne reamintească de costul eşecului politic”, a continuat el. Atacul Hamas de pe teritoriul israelian din 7 octombrie s-a soldat cu moartea a 1.205 persoane, majoritatea civili.

Ofensiva de represalii a Israelului în Fâşia Gaza a provocat moartea a aproape 41.900 de persoane, în principal civili, potrivit Hamas.

Analizând situația palestinienilor, Starmer subliniază că „nu prin traumatizare, lăsând orfani şi prin strămutarea unei alte generaţii vom obţine un viitor mai bun”.

Într-o scrisoare deschisă publicată duminică, arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, rabinul şef Ephraim Mirvis şi liderul Consiliului naţional consultativ al moscheilor şi imamilor (MINAB), Qari Asim, au făcut apel la poporul britanic să respingă „ura în toate formele sale”.

Urmărește-ne pe Google News