4564-300138-glina2.jpg
Scandalagiii din Glina au încercat să îi înfrunte pe “mascaţii” veniţi să liniştească spiritele “Mascaţii” au fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene în încăierare

În noaptea de sâmbătă spre duminică, localnicii din Glina au ieşit în stradă, bisericiicerând furioşi să se facă dreptate. Aceştia spun că în urmă cu o săptămână, cinci bărbaţi mascaţi au intrat în casă peste Petre Ghiţă (19 ani) şi l-au bătut cu bâtele, lăsându-l într-o baltă de sânge. Băiatul a murit după câteva ore la spital.

Oamenii susţin că Ghiţă a fost omorât la comanda unui om de afaceri din zonă, care a vrut să îşi scape fiul de influenţa prietenilor consumatori de droguri. Supăraţi, vecinii şi rudele victimei au ieşit în stradă, vineri noaptea, apoi din nou în noaptea de sâmbătă spre duminică. Au blocat mai întâi drumul principal din comună, apoi au atacat cu pietre forţele de ordine care au intervenit. Mai mult, de supărare, părinţii lui Petre Ghiţă şi-au incendiat maşina.

4564-300143-glina3.jpg 4564-300145-glina4.jpg
Cu mic, cu mare, localnicii au ieşit din case şi au blocat strada principală din comună “Mascaţii” au făcut culoar pentru ca traficul să poată fi reluat

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

45 de scandalagii, audiaţi la poliţie

Ca să calmeze spiritele, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene, apoi au trimis negociatori din rândul localnicilor. Oamenii legii au identificat 45 din cei 150 de scandalagii, pe care i-au dus, ieri, la secţie, pentru audieri. Aceştia sunt acum cercetaţi, însă oamenii din Glina spun că dacă nu se va face dreptate, vor protesta în fiecare zi şi vor bloca drumul până când criminalii vor plăti.

UPDATE ORA 15:00 / Zeci de dosare penale pentru „războinicii” din Glina

Violenţele derulate pe parcursul celor trei zile în comuna Glina din judeţul Ilfov  – unde aproximativ 150 de localnici s-au bătut cu forţele de ordine – nu au rămas fără urmări pentru unii dintre participanţii la războiul stradal. Până acum, poliţiştii au identificat, cu ajutorul martorilor şi al imaginilor înregistrate în timpul încăierării, 20 de persoane care se fac vinovate de blocarea cu intenţie a unui drum public şi de ultraj contra bunelor moravuri, dar şi patru indivizi acuzaţi de distrugere (incendierea unei maşini.Toţi cei 24 de scandalagii s-au ales cu dosare penale şi vor trebui să răspundă în faţa legii.

Surse apropiate anchetei ne-au dezvăluit că, în timp ce identificarea tuturor celor care au participat la revoltă continuă, importante fotrţe de ordine vor rămâne în comuna Glina pentru a preîntâmpina o nouă răzmeriţă. Ţiganii din Glina  au ieşit în stradă vineri supăraţi că poliţia nu i-a prins pe asasinii unui puşti în vârstă de 19 ani, ucis în bătaie de cinci indivizi chiar în locuinţa sa din Glina. (Cristian Burcioiu şi Remus Vlad)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
FANATIK.RO
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI