Astfel, unul dintre ”greii” partidului, senatorul Victor Mocanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, îl acuză că a trucat alegerile din filiala buzoiană a partidului.
”Sâmbată, 19 septembrie, anul curent, am asistat, cu dezgust şi durere, la un eveniment care se constituie într-una dintre cele mai ruşinoase pagini din istoria PSD Buzău şi reprezintă o pată pe obrazul partidului. Este vorba despre Conferinţa Judeţeană de analiză şi alegeri de la Buzău. În cadrul acestui eveniment electoral au candidat pentru funcţia de preşedinte al Filialei deputatul Marcel Ciolacu, susţinut de aripa Constantin Boşcodeală – Cristi Bîgiu  şi doctorul Ion Vasile, fost senator şi  preşedinte al Organizaţiei.
În cadrul acestei conferinţe, totul, dar absolut totul, a reprezentat un fals grosolan şi o încalcare a normelor interne care reglementează asemenea evenimente. De la maniera de informare asupra desfăşurării Conferinţei, modul de stabilire a normei de delegaţi sau persoana aleasă să conducă şedinţa şi până la respectarea minutei şedinţei, toate elementele care compun procedura de alegeri interne au fost trucate, nerespectate şi batjocorite. Vreau să vă spun ceva: dacă cineva, oricine din această sală, ar fi participat la acest eveniment cu statutul şi cu normele interne ale partidului în mână, şi-ar fi dat seama foarte rapid că este vorba de un meci trucat, în care până şi arbitrul era îmbrăcat în culorile echipei care trebuia să câştige. Aici fac trimitere directă la secretarul general adjunct al PSD, domnul Codrin Ştefanescu. Acest personaj care, în virtutea calităţii sale de reprezentant al conducerii partidului, ar fi trebuit să asigure buna desfăşurare a Conferinţei şi respectarea Statutului, nu a făcut nimic altceva decât să arate cartonaşe galbene celor care erau faultaţi de adversari. Grupul restrâns de persoane care controlează PSD Buzău şi-a asigurat victoria în aceste alegeri înainte ca ele să se desfăşoare. Validarea noului preşedinte s-a făcut exclusiv cu voturile organizaţiilor muncipale din PSD Buzău, celelalte organizaţii, adică grosul partidului, fiind lăsate la o parte.
Trecând peste aspectele de organizare, vreau să vă spun care sunt, în opinia mea, consecinţele acestei manevre de la Buzău. În primul rând, nemulţumirile majore ale organizaţiilor locale din mediul rural legate de neincluderea delegaţilor din cadrul acestora în procesul de alegeri vor avea efecte la alegerile din 2016. Gândiţi-vă ce tragere de inimă poate avea într-o campanie electorală un şef de organizaţie care ştie că este folosit doar pentru a strânge voturi de la populaţie şi că nu este implicat  niciodată în procesul decizional din partid. În al doilea rând, din punct de vedere strict electoral, actuala formulă de conducere este una girată de un condamnat la cinci ani de închisoare cu executare şi de un personaj prins în flagrant când lua mită. Ce alegător serios îşi poate da votul unor oameni de asemenea condiţie? În fine, vreau să subliniez aici, ferm şi raspicat, complicitatea conducerii centrale a PSD la furtul alegerilor interne de la Buzău. Atunci când ai un favorit la conducerea filialei, tu, ca preşedinte al PSD, fie şi interimar, ar trebui să fii macar subtil şi sa mimenzi respectarea Statutului. În această situaţie, nu a fost luată nicio precauţie. Trimisul conducerii PSD la Buzău, domnul Codrin Ştefănescu, a călcat în picioare orice idee de consideraţie faţă de reguli, faţă de norme interne şi respectul faţă de membrii PSD. În opinia mea, domnul preşedinte Liviu Dragnea s-a descalificat în ochii socialdemocraţilor din Buzău şi a dat dovadă că nu are stofa necesară pentru a conduce partidul. Cu ce argumente să duci partidul în alegerile dificile din 2016, să stai în prima linie şi să ţii drept steagul valorilor social-democrate, când tu iţi baţi joc pe faţă de ele?! Un partid mare nu îşi poate permite asemenea atitudini, lideri cu asemenea probleme de moralitate. Când furi o organizaţie judeţeană importantă, situată în topul naţional în ceea ce priveşte voturile aduse pentru culorile PSD, este clar că eşti dispus să furi şi ţara. Preşedintele Liviu Dragnea, trimisul acestuia la Buzău şi actuala conducere a filialei judeţene ne-au arătat tuturor o lipsă de caracter care riscă să afecteze major susţinerea de care ne bucurăm încă în rândul electoratului fidel PSD. În 2016, ne aşteaptă nişte examene electorale deosebit de dificile pentru partid şi avem nevoie, atât noi, social-democraţii, cât şi această ţară, de un PSD recredibilizat. Este momentul ca, pornind de la demascarea modului în care Liviu Dragnea şi-a bătut joc de statutul PSD într-un fief al PSD, rănind orgoliul şi mândria atâtor membri valoroşi ai partidului, să vedem cu toţii, parlamentari, lideri şi simpli membri ai acestui partid adevărul gol – goluţ: la Congresul de alegeri din PSD, Liviu Dragnea trebuie să facă un pas în spate. Poate doi, având în vedere faptul că a fost condamnat de justiţie, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru un politician decent.  Trebuie să concluzionăm că nu mai putem merge în faţa electoratului cu oameni condamnaţi, cu oameni dispuşi la compromisuri şi la trucarea unor alegeri interne din cadrul partidului. Avem nevoie rapidă de o formulă noua de conducere a PSD. Toţi liderii noştri se laudă că PSD-ul e un partid plin de oameni buni, de personalităţi valoroase pentru această ţară. Haideţi să mergem pe mâna lor şi să dăm şansa partidului să redevină credibil în faţa alegătorilor. Fac acest apel ca senator al României, pentru că una dintre problemele grave şi încă nedezbătute ale acestei ţări este modul în care se desfăşoară alegerile interne în partidele politice. Avem nevoie  de respect, avem nevoie de corectitudine în aceste mecanisme interne, pentru că, fiţi convinşi, un politician care începe să se remarce prin furt politic, îşi va ruina partidul in viitor prin furt calificat. Vă mulţumesc!”, spune Mocanu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI