Live text
Acum 2 ani
Armata ucraineană spune că încă deţine controlul în Soledar
Acum 2 ani
Explozie la conducta principală de gaz dintr-un oraş din regiunea Luhansk
Acum 2 ani
Polițiștii de frontieră ucraineni au respis un atac rusesc lângă Bahmut
Acum 2 ani
Rusia intenționează să mobilizeze până la 500.000 de recruți în ianuarie
Acum 2 ani
Ucraina aplică sancţiuni economice împotriva mai multor celebrităţi din Rusia
Acum 2 ani
Finlanda va trimite un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina
Acum 2 ani
Cel puţin 453 de copii au fost ucişi de la începutul războiului
Acum 2 ani
Casa Albă a cerut Italiei să acorde un ajutor militar suplimentar Ucrainei
Acum 2 ani
Putin laudă Biserica Ortodoxă Rusă pentru că sprijină trupele ruse din Ucraina
Acum 2 ani
Summitul Ramstein va avea loc pe 20 ianuarie
Acum 2 ani
Ucraina a primit peste 32 de miliarde de dolari în 2022
Acum 2 ani
Cel puțin 2 morți și 13 răniți în bombardamentele de la Bahmut
Acum 2 ani
Rusia spune că va respecta încetarea focului declarată unilateral până la miezul nopţii
Acum 2 ani
SUA anunță un nou ajutor militar de aproape 3 miliarde de dolari
Acum 2 ani
Ucraina anunță că în ultimele 24 de ore au avut loc atacuri în cel puțin șapte regiuni ale țării
Acum 2 ani
Ucrainenii sărbătoresc primul Crăciun pe rit vechi de la începutul invaziei
Acum 2 ani
Ministerul britanic al Apărării: Luptele au continuat la un nivel de rutină și în perioada Crăciunului pe stil vechi
Acum 2 ani
Guvernatorul instalat de Moscova în Sevastopol acuză Ucraina că a încercat să atace orașul în ziua de Crăciun
Acum 2 ani
Pierderile suferite de Rusia în război, potrivit estimărilor Ucrainei
Acum 2 ani
Guvernator ucrainean: Rușii au dus sute de copii din Luhansk și Donețk la Moscova pentru „tratament”
Acum 2 ani
Moscova a obligat 3.000 de angajați ai centralei nucleare Zaporojie să aibă pașapoarte rusești, potrivit Kievului
Acum 2 ani
Vladimir Putin, singur la slujba de Crăciun, la Kremlin
Acum 2 ani
ISW: Vladimir Putin este criticat în Rusia pentru anunțul armistițiului de Crăciunul pe rit vechi
Acum 2 ani
Instruirea forțelor ucrainene pentru folosirea sistemului Patriot va începe în cursul acestei luni
Acum 2 ani
Noul pachet de sprijin militar al SUA pentru Ucraina, cel mai mare de până acum, va include 50 de blindate Bradley
Acum 2 ani
Pentagonul afirmă că vineri au avut loc lupte în Ucraina, în pofida încetării focului anunțate de Putin
Acum 2 ani
ONU: Ucraina va avea nevoie de cel puțin 1,8 miliarde de dolari pentru sectorul telecomunicațiilor
Acum 2 ani
Mesajul lui Zelenski cu ocazia Crăciunului pe rit vechi
Acum 2 ani
Ucraina raportează un atac cu rachete și bombardamente în pofida încetării focului anunțate de Putin
Acum 2 ani
Zelenski spune că încetarea focului de către Rusia este o "manipulare"

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 319.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Armata ucraineană spune că încă deţine controlul în Soledar

Orașul Soledar, în apropiere de Bahmut, în regiunea Donețk, se află încă sub control ucrainean în ciuda asalturilor violente ale Rusiei, a declarat Serhii Cherevati, un purtător de cuvânt al Grupului de forțe din estul Ucrainei, la 7 ianuarie, conform The Kyiv Independent.

Propagandiștii ruși au relatat recent că grupul Wagner ar fi intrat în Soledar și ar fi luptat cu forțele ucrainene în oraș. Fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat că grupul era pe cale să captureze orașul.

Forțele ruse au bombardat Soledar de 76 de ori de la miezul nopții de 7 ianuarie, iar forțele armate ucrainene s-au angajat în zece confruntări cu trupele rusești în oraș de atunci, potrivit lui Cherevati.

„Forțele noastre armate și comandamentul fac totul pentru a provoca daune maxime inamicului în ceea ce privește personalul și echipamentele”, a declarat Cherevati.

Comandanții ucraineni au declarat că Rusia a repoziționat recent vehicule blindate și tiruri de artilerie spre Soledar, potrivit Wall Street Journal.

Soledar este situat la aproximativ 20 de kilometri de Bahmut.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Explozie la conducta principală de gaz dintr-un oraş din regiunea Luhansk

O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc la conducta principală de gaz din orașul Lutuhine din partea ocupată a regiunii Luhansk, informează Ukrainska Pravda, care citează RIA Novosti.

Incendiul a fost stins, însă aproximativ 13.000 de abonați au rămas fără alimentare cu gaz, potrivit ocupanților ruși. Nu se cunoaşte cauza exploziei.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Polițiștii de frontieră ucraineni au respis un atac rusesc lângă Bahmut

Gărzile de frontieră ucrainene au respins înaintarea trupelor rusești în apropiere de Bahmut, în regiunea Donețk, ucigându-l pe comandantul unității, a anunțat Serviciul ucrainean al Gărzilor de Frontieră de Stat la 7 ianuarie, potrivit The Kyiv Independent.

Gărzile de frontieră ar fi împiedicat trupele rusești să atace un punct forte ucrainean, forțându-le să se retragă.

Bătălia de la Bahmut durează de mai bine de cinci luni. Atât forțele ucrainene, cât și cele rusești au suferit pierderi majore, dar Bahmut a rămas principala fortăreață a Ucrainei în regiunea Donețk.

Bahmut este un important nod de transport, ceea ce îl face o țintă valoroasă pentru Rusia.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Rusia intenționează să mobilizeze până la 500.000 de recruți în ianuarie

Rusia are în plan să lanseze un nou val de mobilizare a recruților pentru războiul împotriva Ucrainei la 15 ianuarie, a declarat Andrii Cherniak, un purtător de cuvânt al serviciilor de informații militare ucrainene, la 7 ianuarie, informează The Kyiv Independent.

Potrivit serviciilor de informații militare ucrainene, un proiect de decret privind mobilizarea circulă deja.

Cherniak a mai spus că Rusia intenționează să ordone mobilizarea a până la 500.000 de recruți în ianuarie.

Vadim Skibitski, adjunctul șefului serviciului de informații militare al Ucrainei, a declarat anterior că recruții vor fi probabil trimiși pe liniile de front din estul și sudul Ucrainei și vor face parte din noile ofensive rusești din primăvară și vară.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, i-a avertizat pe ruși, într-o alocuțiune video din 30 decembrie, că liderii Rusiei pregătesc un nou val de mobilizare și intenționează să închidă granița în decurs de o săptămână.

La 30 decembrie, Kirilo Budanov, șeful serviciilor de informații militare ucrainene, a declarat într-un interviu acordat BBC că Rusia plănuiește un nou val de mobilizare începând cu 5 ianuarie, din cauza lipsei de personal.

Șeful serviciilor de informații din Estonia, Margo Grosberg, a declarat la 6 ianuarie că mobilizarea în Rusia nu s-a oprit niciodată de fapt.

Putin a anunțat o „mobilizare parțială” de 300.000 de oameni la 21 septembrie. La 28 octombrie, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a afirmat că Rusia a mobilizat 300.000 de oameni cu o vârstă medie de 35 de ani.

La 31 octombrie, Putin a susținut că mobilizarea s-a încheiat, dar nu a semnat niciun decret pentru a o încheia oficial.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Ucraina aplică sancţiuni economice împotriva mai multor celebrităţi din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret de aplicare a unor sancțiuni economice împotriva mai multor celebrități din Rusia care au susținut războiul, a anunțat sâmbătă administraţia prezidenţiale, conform The Guardian.

Lista vizează 119 persoane, printre care cântăreți, actori și personalități de televiziune din Rusia.

Pe Twitter, consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak a numit personalitățile sancționate „propagandiști ai morții”.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Finlanda va trimite un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina

Ministrul finlandez al apărării, Mikko Savola, a declarat pe 7 ianuarie că Finlanda pregătește cel de-al 12-lea pachet de ajutor militar pentru Ucraina, fără a dezvălui conținutul acestuia din motive de securitate, transmite The Kyiv Independent.

Decizia va fi luată „în următoarele săptămâni”, a spus Savola.

Potrivit lui Antti Hakkianen, președintele comisiei de apărare din Finlanda, ţara este pregătită să furnizeze Ucrainei tancuri de luptă Leopard 2, dacă Europa îi va da undă verde.

Finlanda a trimis deja un ajutor militar în valoare de aproximativ 190 de milioane de euro de când Rusia a declanşat războiul.

Statele Unite și Germania au anunțat pe 5 ianuarie că SUA vor furniza Ucrainei 50 de vehicule de luptă de infanterie Bradley în valoare de 2,8 miliarde de dolari, în timp ce Germania a aprobat un transport de vehicule de luptă de infanterie Marder.

Pe 4 ianuarie, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat decizia de a furniza Ucrainei tancuri ușoare și vehicule blindate de luptă Bastion.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Cel puţin 453 de copii au fost ucişi de la începutul războiului

Cel puțin 453 de copii au fost uciși și cel puțin 877 au fost răniți de la începutul războiului din Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, potrivit CNN.

„Din 24 februarie 2022 Rusia a ucis 453 de copii ucraineni și a rănit 877”, a declarat Reznikov într-o postare pe Twitter.

„Cu toate acestea, cifrele reale sunt mult mai mari. rusia a comis crime de război și nu are niciun plan de a se opri”, a mai spus el.

Luna trecută, UNICEF avertiza loviturile rusești asupra infrastructurii critice din Ucraina au pus sănătatea fizică și mentală a „aproape fiecărui copil” din țară „într-un risc disperat”.

„Milioane de copii se confruntă cu o iarnă sumbră, ghemuiți în frig și întuneric, fără să știe cum sau când ar putea sosi un răgaz”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Casa Albă a cerut Italiei să acorde un ajutor militar suplimentar Ucrainei

Administrația Biden a cerut guvernului italian să furnizeze cât mai curând posibil sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Ucrainei. Jake Sullivan, un consilier american pentru securitate națională, i-a spus consilierului diplomatic al premierului italian Francesco Talo că este nevoie de sprijin suplimentar, transmite Sky News.

Ziarul italian La Repubblica a declarat că Talo a condamnat invazia rusă în conversația sa cu Sullivan – și a confirmat disponibilitatea de a oferi ajutor suplimentar.

Potrivit sursei citate, Washingtonul a cerut în mod special Romei să furnizeze Ucrainei sistemul complex italo-francez de apărare aeriană SAMP/T.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Putin laudă Biserica Ortodoxă Rusă pentru că sprijină trupele ruse din Ucraina

Președintele Vladimir Putin a lăudat sâmbătă munca „complexă și altruistă” arătată de Biserica Ortodoxă Rusă forțelor ruse care luptă în Ucraina, într-un mesaj transmis cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, citat de Reuters.

În mesajul său, publicat de Kremlin pe site-ul oficial, Putin a transmis că vede Biserica Ortodoxă Rusă drept „o forță importantă de stabilizare a societății” într-un moment pe care l-a prezentat ca „o ciocnire istorică” între Rusia și Occident pe fondul situației din Ucraina și altor probleme.

„Este profund îmbucurător să observăm contribuția enormă a Bisericii Ortodoxe Ruse la unificarea societății, păstrând memoria noastră istorică, în educarea tinerilor şi întărirea instituţiei familiei”, a spus Putin. Putin a adăugat: „Organizațiile bisericești prioritizează sprijinirea războinicilor noștri care participă la operațiunea militară specială. Un astfel de efort masiv, complex și într-adevăr altruist merită respect”.

Mai multe detalii: Putin laudă Biserica Ortodoxă Rusă pentru că sprijină trupele ruse din Ucraina. „Un astfel de efort altruist merită respect”

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Summitul Ramstein va avea loc pe 20 ianuarie

Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a anunţat pe 7 ianuarie că Grupul de contact pentru apărare din Ucraina, cunoscut și sub numele de Ramstein, va avea loc pe 20 ianuarie, transmite The Kyiv Independent.

Summit-urile Ramstein au loc pentru a coordona eforturile de acordare de ajutor militar Ucrainei. Acestea au fost denumite după baza aeriană Ramstein, unde a avut loc primul summit în aprilie 2022.

Acesta va fi cel de-al optulea summit Ramstein, după ce Rusia a lansat invazia la scară largă a Ucrainei la 24 februarie. Precedentul a avut loc online la 16 noiembrie 2022.

Summitul din 20 ianuarie se va concentra pe consolidarea capacităților militare ale Ucrainei, inclusiv pe livrarea de transportoare blindate pentru trupe și sisteme de apărare antiaeriană Patriot, potrivit Ministerului german al Apărării.

Germania va furniza Ucrainei 40 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder, a declarat pe 6 ianuarie Nils Schmid, purtător de cuvânt al Partidului Social-Democrat pentru politica externă. Schmid a precizat că vehiculele ar putea fi livrate în primul trimestru al anului 2023.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Ucraina a primit peste 32 de miliarde de dolari în 2022

Ucraina a primit echivalentul a peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor şi împrumuturi din străinătate pe parcursul anului trecut, după invazia rusă de la finele lui februarie, informează sâmbătă dpa, preluată de Agerpres.

Circa 40% din această sumă a venit din SUA, a precizat Banca centrală ucraineană vineri seara. Puţin sub 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional. Germania a contribuit singură cu 1,6 miliarde de dolari, conform comunicatului.

Ajutorul total echivalează cu aproximativ 16% din producţia economică a Ucrainei dinainte de război.

Totuşi, produsul intern brut ucrainean a scăzut cu peste 30% în 2022 din cauza războiului, potrivit estimărilor Ministerului Economiei de la Kiev.

Rusia a ocupat circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată în 2014. Ucraina este în mare parte dependentă de ajutor străin, atât financiar cât şi militar, menţionează dpa.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Cel puțin 2 morți și 13 răniți în bombardamentele de la Bahmut

Cel puțin două persoane au fost ucise și 13 rănite în urma bombardamentelor de artilerie asupra orașului Bahmut, din estul Ucrainei, sâmbătă, în timpul încetării focului propus de Rusia, informează CNN, care citează procuratura regională.

Procuratura regională din Donețk a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că a lansat o anchetă preliminară cu privire la evenimentele de vineri.

„Potrivit anchetei, la 6 ianuarie 2023, forțele de ocupație ale Federației Ruse au efectuat bombardamente regulate de artilerie asupra orașului Bahmut și a districtului Bahmut”, a precizat procurorul.

O echipă CNN aflată vineri la fața locului în Bahmut a observat focuri de artilerie care au intrat și ieșit în jurul orașului Bahmut de când a început armistițiul rusesc la ora 11.00 în acea zi.

„În urma unor atacuri puternice cu mortiere asupra unor zone rezidențiale, un bărbat de 66 de ani și o femeie de 61 de ani au murit. Alte 13 persoane au fost rănite de explozii de mine și au primit răni provocate de schije”, a adăugat procurorul în comunicat.

Gospodării private, clădiri de apartamente și alte obiecte au fost avariate și distruse de bombardamentele de vineri, potrivit procurorului.

Armata ucraineană a susținut că Rusia a atacat poziții ucrainene în tot estul și sudul țării până sâmbătă la ora 6.00, ora Kievului, în pofida armistițiului declarat unilateral de Moscova.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Rusia spune că va respecta încetarea focului declarată unilateral până la miezul nopţii

Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale în Ucraina vor respecta încetarea focului declarată unilateral cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi până la miezul nopţii, în ciuda tirurilor de artilerie ale Ucrainei care a respins oferta de armistiţiu, informează Reuters şi France Presse.

În conferința de presă zilnică, Ministerul Apărării a spus că trupele sale au răspuns la focuri de artilerie doar atunci când asupra lor trăgeau forţele ucrainene, pe care le-a acuzat că bombardează zone civile.

„În ciuda tirurilor de artilerie ale forţelor armate ucrainene asupra zonelor populate şi poziţiilor ruse, aplicarea regimului de încetare a focului anunţată va fi continuată de trupele ruse până la ora 24.00 (21.00 GMT)”, a declarat ministerul în raportul său zilnic.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

SUA anunță un nou ajutor militar de aproape 3 miliarde de dolari

Secretarul de stat Antony Blinken a anunțat vineri o nouă tranșă de 2,85 miliarde de dolari din asistența militară acordată Ucrainei, care va include „vehicule de luptă de infanterie Bradley, sisteme de artilerie, transportoare blindate de personal, rachete sol-aer, muniție”, transmite CNN.

„Fondurile vor sprijini Ucraina și țările afectate de războiul Rusiei în Ucraina”, a spus Blinken într-un comunicat.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit oficialilor americani pentru nouș pahcer de apărare prin intermediul Twitter.

„Împreună cu poporul american ne apropiem de o victorie comună”, a transmis Zelenski.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Ucraina anunță că în ultimele 24 de ore au avut loc atacuri în cel puțin șapte regiuni ale țării

Trupele rusești au continuat să „terorizeze” civilii din Ucraina, în ciuda armistițiului unilateral de 36 de ore stabilit de Kremlin cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, spun mai mulți guvernatori ucraineni. În ultimele 24 de ore cel puțin trei civili au fost uciși și mai mulți răniți în zonele din apropiere de linia frontuului, relatează The Kyiv Independent.

Au fost raportate atacuri împotriva civililor în cel puțin șapte regiuni din estul și sudul Ucrainei, soldate cu cel puțin trei morți și 14 răniți.

Trupele rusești au bombardat de 39 de ori în ultima zi regiunea Herson din sudul Ucrainei, clădirile rezidențiale și clădirea unei stații de pompieri fiind ținta unor focuri de armă în orașul eliberat Herson, a declarat sâmbătă guvernatorul Iaroslav Ianușevici. O persoană a fost ucisă și șapte, rănite.

În regiunea estică Donețk, doi civili au fost uciși la Bahmut și într-un oraș din apropiere, Krasna Hora, în cursul zilei de 6 ianuarie, iar alte șapte persoane au fost rănite, a anunțat guvernatorul Pavlo Kirilenko.

Guvernatorul din Harkov, Oleg Siniegubov, a raportat că trupele ruse au continuat să „terorizeze” civilii din regiunea pe care o conduce, zonele eliberate, precum și teritoriile din apropierea frontierei ruse, fiind supuse unor atacuri. Deși nu s-au înregistrat victime, clădirile rezidențiale și comerciale au fost avariate.

În regiunea învecinată Sumî, o așezare din apropierea frontierei rusești a fost lovită în timpul zilei de 6 ianuarie, dar nu au mai avut loc alte atacuri în timpul nopții, potrivit guvernatorului Dmitro Zhivitski.

În sud-est, trupele rusești au bombardat 16 așezări din regiunea Zaporojie, avariind clădiri rezidențiale și obiective de infrastructură, potrivit administrației militare regionale.

Atacuri au fost raportate și în regiunea sudică Mikolaiv, fără a fi soldate cu victime, mai precizează sursa citată.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Ucrainenii sărbătoresc primul Crăciun pe rit vechi de la începutul invaziei

Este prima oară când ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022.

Mitropolitul Epifanie, liderul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a oficiat slujba de Crăciun la Catedrala Sfânta Adormire de la Lavra Peșterilor din Kiev, relatează The Guardian.

Slujbe de Crăciun au loc astăzi în toată Ucraina.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Ministerul britanic al Apărării: Luptele au continuat la un nivel de rutină și în perioada Crăciunului pe stil vechi

Unele dintre cele mai aprige lupte din această perioadă au loc în jurul orașului Kremina, din regiunea Luhansk, anunță Ministerul britanic al Apărării, precizând că în perioada în care ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul, ”luptele continuă la un nivel de rutină”, relatează The Guardian.

”În ultimele trei săptămâni, luptele din jurul orașului Kremina s-au concentrat pe terenul puternic împădurit de la vest de oraș. Având în vedere că pădurea de conifere oferă o anumită acoperire față de observarea aeriană chiar și iarna, este foarte probabil ca ambele părți să se lupte pentru a-și ajusta focul de artilerie.

Așa cum este tipic în cazul operațiunilor din păduri, lupta s-a transformat în mare parte într-una de infanterie, adesea la distanță mică”, precizează specialiștii britanici într-un nou raport despre evoluția războiului.

Aceeași sursă notează că este foarte probabil ca șefii militar ruși să vadă presiunea din jurul orașului Kremina ca pe ”o amenințare la adresa flancului drept al sectorului Bahmut, pe care îl consideră esențial pentru a permite orice avans viitor în vederea ocupării restului regiunii Donețk”.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Guvernatorul instalat de Moscova în Sevastopol acuză Ucraina că a încercat să atace orașul în ziua de Crăciun

Apărarea antiaeriană din Crimeea a doborât sâmbătă dimineață o dronă într-un aparent atac asupra portului Sevastopol, unde se află flota rusă din Marea Neagră, a anunțat Mihail Razvojaev, guvernatorul instalat de Moscova în orașul din regiunea ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează The Guardian și agenția Reuters, citată de Agerpres.

Ortodocșii de rit vechi sărbătoresc astăzi, 7 ianuarie, Crăciunul.

”Nici măcar sărbătoarea sacră a Crăciunului nu a fost un motiv pentru ca aceste ființe inumane să își oprească încercările de a ataca orașul nostru erou”, a scris Razvojaev, pe Telegram.

Autoritățile ucrainene nu au reacționat în urma acuzațiilor. De altfel, nici până acum Kievul nu a confirmat că se află în spatele altor incidente similare.

Președintele rus Vladimir Putin a propus un armistițiu de 36 de ore, cu ocazia Crăciunului, armistițiu denunțat de Kiev ca fiind ”o ipocrizie”. Deși Rusia a anunțat vineri încetarea focului, atacurile au continuat, cele două părți acuzându-se reciproc pentru bombardamente.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Pierderile suferite de Rusia în război, potrivit estimărilor Ucrainei

Statul Major General al Ucrainei anunță sâmbătă, 7 ianuarie, că, de la începutul războiului, 110.740 de soldați ruși au fost uciși, relatează The Kyiv Independent.

Potrivit datelor publicate de autoritățile ucrainene, printre pierderile suferite de Rusia în cele peste zece luni care au trecut de la începutul invaziei, se numără și:

  • 3.066 de tancuri
  • 6.125 de vehicule blindate de luptă
  • 4.798 de vehicule și rezervoare de combustibil
  • 2.062 de sisteme de artilerie
  • 431 de sisteme de rachete cu lansatoare multiple
  • 217 sisteme de apărare aeriană
  • 285 de avioane
  • 272 de elicoptere
  • 1.844 de drone
  • 16 ambarcațiuni

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Guvernator ucrainean: Rușii au dus sute de copii din Luhansk și Donețk la Moscova pentru „tratament”

Serghei Haidai, guvernatorul regiunii ucrainene Luhansk afirmă că forțele ruse au dus 300 de copii din Donbas (care cuprinde regiune Donețk și Luhansk) la Moscova pentru a fi tratați pentru „răni grave”, relatează Ukrainska Pravda. Oficialul acuză că, de fapt, este vorba despre deportări.

”Aceasta sunt date oficiale de la conducerea orașului. Este greu de imaginat câți copii din regiunea noastră, sub pretextul internării, au fost deportați în alte așezări ale Federației Ruse”, a scris guvernatorul din Luhansk pe Telegram.

Oficialul a continuat: ”În toamnă, echipe de medici ruși au examinat tineri bărbați și femei în aproape fiecare oraș din regiunea ocupată Luhansk. În unele locuri, chiar și profesorii din școli strângeau bani de la copii pentru a fi examinați.

300 dintre ei au fost trimiși la spitalele din Moscova. Se presupune că, atunci când au fost depistate «răni grave», aceștia au primit primul ajutor de la aceiași lucrători medicali care au acționat pe drum.

Apoi pacienții au fost duși la Moscova cu ajutorul unui transport special sau a unei ambulanțe aeriene, unde au continuat să se supună tratamentului și reabilitării. Înainte de sosirea ocupanților, copiii și părinții nici măcar nu știau despre starea lor gravă”.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Moscova a obligat 3.000 de angajați ai centralei nucleare Zaporojie să aibă pașapoarte rusești, potrivit Kievului

În Energodar, oraș ocupat de forțele ruse și construit în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Moscova a forțat aproximativ 3.000 de lucrători ai centralei să obțină pașapoarte rusești, anunță Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene sâmbătă dimineață, relatează The Kyiv Independent.

În același timp, aramat ucraineană precizează că forțele ruse amenință oamenii de afaceri cu amenzi și confiscarea proprietății, iar moneda ucraineană, hrivna, a fost scoasă din circulație în oraș.

Trupele rusești au ocupat centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei de la începutul lunii martie.

Numărul spațiilor rezidențiale abandonate de localnici pe care trupele rusești le-au preluat în oraș a crescut semnificativ, mai transmite Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Vladimir Putin, singur la slujba de Crăciun, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a mers sâmbătă, 7 ianuarie, la slujba de Crăciun pe stil vechi oficiată într-o catedrală din Kremlin, informează Reuters. Putin a participat singur la slujba de la miezul nopții, în Catedralei Buna Vestire.

Potrivit agenției de presă RIA, este prima dată în ultimii ani când liderul de la Kremlin sărbătoreşte Crăciunul la Moscova și nu în regiunea capitalei ruse.

Mai multe informații: Putin a participat singur la slujba de Crăciun, la Kremlin. Cum a fost surprins în imagini transmise de televiziunea de stat

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

ISW: Vladimir Putin este criticat în Rusia pentru anunțul armistițiului de Crăciunul pe rit vechi

Oficiali și bloggeri ruși au avut o reacție negativă la anunțul de încetare a focului făcut de președintele Vladimir Putin pe 5 ianuarie, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citat de Ukrainska Pravda.

Ostilitățile au continuat în Ucraina pe 6 ianuarie, în ciuda armistițiului anunțat pentru perioada Crăciunului pe rit vechi. Liderul separatist din Donețk, Denis Pușilin, a declarat că o încetare a focului nu înseamnă că trupele ruse nu vor răspunde la ”provocări din partea trupelor ucrainene”, altfel forțele ruse riscă să ofere Ucrainei oportunitatea de a-și îmbunătăți pozițiile în zonele critice ale frontului.

”Declarația lui Pușilin a fost o critică implicită a anunțului de încetare a focului și exemplifică faptul că anunțul a fost primit prost de liderii militari ruși”, precizează specialiștii de la think-thank-ul american.

De asemenea, fostul comandant al militanților din Donbas în 2014, bloggerul militar Igor Girkin, a numit încetarea focului „un pas îndrăzneț și decisiv către înfrângere și capitulare” pentru forțele ruse și a criticat conducerea de la Moscova pentru că nu a învățat din rezultatele armistițiilor din ultimii opt ani, adaugă sursa citată.

”Alți bloggeri proeminenți au profitat de anunțul de încetare a focului pentru a critica conduita Kremlinului în privința războiului și pentru a acuza conducerea rusă că i-a pus în pericol pe soldații ruși”, mai scrie în raportul ISW.

7 ian. 2023 – Acum 2 ani
07-01-2023

Instruirea forțelor ucrainene pentru folosirea sistemului Patriot va începe în cursul acestei luni

Anunțul a fost făcut de Departamentul american al Apărării, relatează CNN, citat de News.ro. Pregătirea militarilor ucraineni pentru folosirea sistemului Patriot va dura ”câteva luni”, a precizat Laura Cooper, asistent adjunct al secretarului Apărării pentru Rusia, Ucraina şi Eurasia.

Washingtonul ia în considerare ca militarii ucraineni să fie instruiți în SUA sau să fie organizată o instruire în străinătate ”sau o combinaţie a celor două”, a transmis Pentagonul.

”Cred că suntem, cu siguranţă, la un punct în această luptă în care vom putea asigura o astfel de instruire pentru ca Ucraina să fie capabilă să susţină acest tip de sisteme, aşa încât să se poată concentra pe a-şi apăra ţara şi a-şi recăpăta teritoriul”, a declarat, joi, 5 ianuarie, secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă din Forţele Aeriene Pat Ryder.

Sistemul de apărare antirachetă Patriot face parte dintr-un pachet de asistență pentru Ucraina, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, care a fost anunțat de președintele american Joe Biden, la finalul lunii decembrie.

6 ian. 2023 – Acum 2 ani
06-01-2023

Noul pachet de sprijin militar al SUA pentru Ucraina, cel mai mare de până acum, va include 50 de blindate Bradley

Noul pachet de ajutor de armament american pentru Ucraina, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, va include pentru prima dată câteva zeci de vehicule de luptă Bradley, a precizat vineri Casa Albă, potrivit The Guardian.

Cel mai recent sprijin militar american – în valoare totală de aproximativ 2,85 miliarde de dolari și care includer aproximativ 50 de vehicule blindate de luptă Bradley – este cel mai mare pachet de asistență oferit Kievului până în prezent de către Washington și marchează cel mai nou pas al administrației Biden de a ajuta Ucraina să învingă forțele ruse.

Pachetul include o retragere de 2,85 miliarde de dolari constând în armament aflat în stocurile Pentagonului, care va fi trimis direct Ucrainei, și 225 de milioane de dolari în finanțare militară externă, menită să întărească capacitatea pe termen lung și să sprijine modernizarea armatei ucrainene, a mai transmis Casa Albă.

Anunțând acest pachet de sprijin militar, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat: „Războiul se află într-un punct critic și trebuie să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe ucraineni să reziste agresiunii rusești”.

Ajutorul include 50 de vehicule Bradley, precum și 500 de rachete antitanc și 250.000 de cartușe pentru transportoare blindate.

SUA vor trimite în cadrul acestui pachet și 100 de transportoare blindate pentru personal M113, 55 de vehicule protejate împotriva ambuscadelor și rezistente la mine (MRAPS) și 138 de vehicule HUMVEE, precum și muniție pentru sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS). Pachetul mai include sisteme de apărare antiaeriană și alte arme, potrivit oficialilor americani.

Vehiculul de luptă Bradley este un transportor blindat care a fost folosit în mod regulat de armata americană pentru a transporta trupe pe teatrele de operațiuni încă de la mijlocul anilor 1980. Armura vehiculului și arma sa principală, un tun cu lanț de 25 mm asociat cu o mitralieră mai ușoară și o pereche de rachete antitanc TOW, fac din Bradley un vehicul de luptă modern extrem de capabil și eficient.

6 ian. 2023 – Acum 2 ani
06-01-2023

Pentagonul afirmă că vineri au avut loc lupte în Ucraina, în pofida încetării focului anunțate de Putin

Pentagonul a anunțat că a văzut vineri lupte care s-au dat în Ucraina, în ciuda apelului președintelui rus Vladimir Putin la încetarea focului, relatează Sky News.

Departamentul american al Apărării a precizat că nu crede că liderul rus a renunțat la obiectivele sale în Ucraina.

„Putin nu a renunțat la obiectivele sale de a domina Ucraina și de a continua să cucerească teritoriul Ucrainei”, a declarat Laura Cooper – adjunct al secretarului american al Apărării -, care se concentrează pe Rusia și Ucraina.

„Dar realitatea slăbiciunilor rușilor, a slăbiciunilor forțelor armate ruse s-a ciocnit cu aceste obiective”, a spus Cooper, adăugând că trupele ruse suferă, de asemenea, de un moral scăzut.

Joi, Putin a anunțat că trupele ruse vor respecta o încetare a focului de 36 de ore în Ucraina, deoarece este perioada în care se sărbătorește Crăciunul ortodox pe stil vechi.

Dar anunțul a fost primit cu scepticism de oficialii ucraineni și occidentali, care spun că Rusia are un motiv ascuns.

6 ian. 2023 – Acum 2 ani
06-01-2023

ONU: Ucraina va avea nevoie de cel puțin 1,8 miliarde de dolari pentru sectorul telecomunicațiilor

Ucraina va avea nevoie de cel puțin 1,79 miliarde de dolari (aproximativ 1,48 miliarde de lire sterline) pentru a-și readuce sectorul telecomunicațiilor la nivelul de dinainte de război, potrivit unui nou raport al ONU, scrie The Guardian.

Rusia a „distrus complet sau a confiscat” rețelele din anumite părți ale Ucrainei, infrastructura de comunicații din peste 10 din cele 24 de regiuni ale țării fiind considerabil avariată și distrusă, a transmis Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), instituție care-și are sediul la Geneva.

Raportul, care se referă la primele șase luni de război, precizează: „De la începutul atacurilor militare, cu scopul de a folosi facilitățile în interesul și pentru propriile nevoi, agresorul fie a distrus complet, fie a confiscat funcționarea regulată a telecomunicațiilor terestre publice și private și a infrastructurii critice în teritoriile ocupate temporar și afectate de război ale Ucrainei”.

Raportul mai susține că Moscova a schimbat în mod unilateral codurile de apelare ucrainene, stabilite de agenția ONU, cu cele rusești și că au avut loc 1.123 de atacuri cibernetice împotriva Ucrainei.

Rusia a vizat în mod regulat Ucraina cu atacuri cibernetice de când a anexat peninsula Crimeea, în 2014.

6 ian. 2023 – Acum 2 ani
06-01-2023

Mesajul lui Zelenski cu ocazia Crăciunului pe rit vechi

Preşedintele ucrainean Volodmir Zelenski a transmis, vineri seară, un mesaj video cu ocazia Crăciunului ortodox pe rit vechi, în care a afirmat că ucrainenii își apără „ţara, cultura, tradiţiile, credinţa” în fața agresorilor ruși și că „împreună suntem cu toţii o mare familie ucraineană”, relatează Agerpres citând agenția germană de presă DPA.

Liderul de la Kiev a precizat că aceasta este „o sărbătoare a armoniei şi unităţii familiale”, adăugând că, după mai bine de 300 de zile de la începutul invaziei ruse, familia ucraineană este mai unită ca oricând „în curajul său, statornicia sa, respect reciproc şi ajutor reciproc”.

Mai multe detalii: Mesajul lui Zelenski pentru ucraineni, cu ocazia Crăciunului pe stil vechi: „Ne protejăm ţara, cultura, tradiţiile și credinţa”

6 ian. 2023 – Acum 2 ani
06-01-2023

Ucraina raportează un atac cu rachete și bombardamente în pofida încetării focului anunțate de Putin

În ziua în care Rusia a susținut că va începe o încetare unilaterală a focului de 36 de ore în Ucraina, armata ucraineană a raportat un atac cu rachete rusești și 12 bombardamente provenind de la mai multe lansatoare de rachete, relatează CNN.

În actualizarea situației de pe front, publicată vineri seară, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a precizat că atacurile rușilor au inclus lovituri asupra infrastructurii civile din regiunile estice Donețk și Dnipropetrovsk.

Conducerea armatei ucrainene nu a oferit date privind momentul producerii atacurilor. Rusia a declarat că încetarea focului va începe vineri la ora locală 12.00.

„Inamicul își concentrează principalele eforturi asupra încercărilor de a cuceri complet regiunea Donețk în interiorul granițelor administrative”, a transmisStatul Major General. „Acesta desfășoară acțiuni ofensive în direcția Bahmut și încearcă fără succes să îmbunătățească situația tactică în direcțiile Kupiansk, Lîman și Avdiivka. Pe celelalte direcții își menține apărarea”, a precizat, în actualizarea sa, conducerea armatei ucrainene.

Statul Major General a adăugat că în direcțiile orașelor Kupiansk și Lîman, „zonele a 19 localități au fost supuse tirului inamic”, iar în direcția Bahmut, peste 15 așezări au fost lovite.

Alte zone afectate: Conducerea armatei ucrainene a enumerat bombardamente efectuate de ruși și în direcțiile Avdiivka, Zaporojie și Herson.

Serhii Haidai, șeful administrației militare din regiunea Luhansk, a anunțat anterior că în timpul primelor „trei ore de «armistițiu de Crăciun» al lui Putin” forțele ruse au tras asupra regiunii sale de 14 ori cu artileria și au asaltat o așezare de trei ori. „Oamenii din satele eliberate au stat în subsoluri toată ziua”, a adăugat el, într-un mesaj pe Telegram.

CNN notează că nu poate verifica în mod independent afirmațiile ucrainenilor privind atacurile rușilor.

6 ian. 2023 – Acum 2 ani
06-01-2023

Zelenski spune că încetarea focului de către Rusia este o „manipulare”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit vineri, la Kiev, cu președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului Statelor Unite, Jack Reed, și cu un membru al acestei comisii, senatorul Angus King, informează CNN.

În cadrul întâlnirii, Zelenski a declarat că vede propunerea rusă de „încetare a focului” de 36 de ore ca pe o „manipulare prin care agresorul încearcă să își ascundă adevăratele planuri și intenții militare”.

În urma întâlnirii, într-un briefing pentru jurnaliști, Reed a declarat că i-a spus lui Zelenski că sacrificiul său și al țării sale a inspirat lumea și „că ei (ucrainenii, n.r.) duc lupta pentru noi toți”.

El a declarat că anunțul președintelui american Joe Biden privind acordarea de sprijin militar suplimentar, cum ar fi vehiculele de luptă Bradley, va oferi forțelor ucrainene „capacitatea de a străpunge liniile de front, de a exploata această breșă și de a continua – sperăm noi – să-i expulzeze pe ruși de pe teritoriul ucrainean”.

Întrebat dacă trimiterea vehiculelor de luptă Bradley va deschide ușa pentru ca SUA să livreze Ucrainei și tancuri M-1 Abrams, Reed a spus că nu există nicio legătură.

Mai multe detalii: Zelenski denunță, într-o întâlnire la Kiev cu senatori americani, armistițiul anunțat unilateral de către Rusia drept o „manipulare”

 
 

Urmărește-ne pe Google News