Live text
Acum 2 ani
Ministrul german de Externe spune că Berlinul ”nu ar sta în calea” trimiterii de către Polonia a unor tancuri Leopard în Ucraina
Acum 2 ani
Reacția lui Zelenski în cazul viceministrului reținut pentru luare de mită
Acum 2 ani
Primar: Rușii au bombardat o zonă rezidențială dintr-un oraș ocupat din regiunea Herson
Acum 2 ani
Volodimir Zelenski, alături de Boris Johnson la o întâlnire cu studenții, la Kiev: ”Ucraina poate câștiga războiul în 2023”
Acum 2 ani
Ucraina a atacat un fost spital care adăpostea soldați ruși în Luhansk - Direcția de comunicare strategică a armatei ucrainene
Acum 2 ani
Atac cu rachete asupra infrastructurii din Zaporojie
Acum 2 ani
Orașul Izium din estul Ucrainei, vizitat de experți americani
Acum 2 ani
Vasili Lozinski, viceministrul ucrainean al Infrastructurii, reținut pentru luare de mită, a fost demis din guvern
Acum 2 ani
Bombardamente în regiunea Harkov. O persoană a murit și alta a fost rănită
Acum 2 ani
Rusia susține că a înregistrat progrese în regiune Zaporojie
Acum 2 ani
Avansul forțelor ucrainene în est e ”foarte dificil” pentru că rușii ”au adus rezerve uriașe”, spune un oficial local
Acum 2 ani
Olaf Scholz: Vom continua să sprijinim Ucraina
Acum 2 ani
Boris Johnson vizitează Ucraina
Acum 2 ani
Ucraina respinge ofensiva Rusiei în regiunea Zaporojie
Acum 2 ani
Mesajul unui colonel britanic în dezbaterea aprinsă privind tancurile Leopard 2
Acum 2 ani
Zelenski este convins de victorie
Acum 2 ani
Polonia critică dur refuzul Germaniei de a trimite Ucrainei tancuri Leopard
Acum 2 ani
Ministrul britanic de externe: Marea Britanie vrea să vadă Ucraina echipată cu tancuri Leopard
Acum 2 ani
Preşedintele Dumei: Furnizarea de arme occidentale către Ucraina va duce la o "catastrofă globală"
Acum 2 ani
Patriarhul Kiril, apel către preoţi: „Fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie”
Acum 2 ani
Scandaluri de corupție la Kiev
Acum 2 ani
Doi civili au fost răniţi după atacurile trupelor ruse în Bahmut
Acum 2 ani
Noul ministru german al apărării se va deplasa în curând în Ucraina
Acum 2 ani
Grupul Wagner vrea să trimită Kievului trupurile soldaţilor ucraineni ucişi în Soledar
Acum 2 ani
Armata ucraineană afirmă că Rusia încearcă să avanseze în sudul regiunii Zaporojie
Acum 2 ani
Forțele ruse mențin atacurile în jurul orașelor Bahmut și Soledar, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării
Acum 2 ani
Ministrul german al apărării a cerut o revizuire a inventarului de tancuri Leopard 2
Acum 2 ani
Armata rusă anunță lansarea unei ofensive în regiunea Zaporojie
Acum 2 ani
Ministru polonez: Sângele ucrainean este prețul ezitării în privința livrărilor de tancuri Leopard

Relatarea LIVETEXT Libertatea cu a 334-a zi a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 334.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Ministrul german de Externe spune că Berlinul ”nu ar sta în calea” trimiterii de către Polonia a unor tancuri Leopard în Ucraina

Germania nu ar ”sta în calea” Poloniei dacă aceasta ar trimite tancuri Leopard în Ucraina, a declarat ministrul de Externe Annalena Baerbock, în ceea ce pare a fi cel mai clar semnal de până acum din partea Berlinului că aliații europeni ar putea livra acest tip de echipament fabricat în Germania, relatează The Guardian.

Întrebată într-un interviu acordat televiziunii franceze LCI ce s-ar întâmpla dacă Polonia ar trimite tancurile Leopard 2 fără aprobarea Germaniei, Baerbock a răspuns printr-un translator: ”Deocamdată, întrebarea nu a fost pusă, dar dacă ni se va adresa, nu vom sta în cale”.

Presiuni diplomatice puternice sunt exercitate asupra Berlinului pentru a-și trimite tancurile sau cel puțin pentru a permite țărilor care le-au cumpărat să le reexporte. În calitate de producător al tancurilor Leopard, Berlinul are drept de veto în ceea ce privește transferul acestora.

Polonia a anunțat că este pregătită să livreze 14 tancuri Leopard Kievului.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat că, dacă Germania va continua să refuze să furnizeze tancurile Ucrainei, ”vom înființa o «mică coaliție» de țări gata să doneze o parte din echipamentele lor moderne, din tancurile lor moderne”.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Reacția lui Zelenski în cazul viceministrului reținut pentru luare de mită

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat demiterea ministrului adjunct al Infrastructurii Vasili Lozinski, reținut pentru luare de mită, drept un semnal pentru toți cei ale căror acțiuni încalcă principiul justiției.

În mesajul său de duminică seară, liderul de la Kiev a spus că ”organele de drept au toate posibilitățile de a efectua o anchetă și de a aduce cazul în instanță. Și vreau ca acesta să fie semnalul nostru pentru toți cei ale căror acțiuni sau comportament încalcă principiul justiției”.

”Bineînțeles, acum accentul principal este pus pe apărare, politică externă și război. Dar acest lucru nu înseamnă că nu văd sau nu aud ce se spune în societate la diferite niveluri, atât la nivel central, cât și în regiuni. Iar săptămâna aceasta va fi un moment pentru decizii adecvate. Aceste decizii au fost deja pregătite. (…) Societatea va primi informații complete, iar statul va lua măsurile puternice necesare”, a adăugat Zelenski.

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
Recomandări
Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Primar: Rușii au bombardat o zonă rezidențială dintr-un oraș ocupat din regiunea Herson

Evhen Rișciuk, primarul orașului Oleșkî, din regiunea Herson, a anunțat, duminică, 22 ianuarie, că trupele rusești au bombardat orașul de mai multe ori, avariind o școală, relatează The Kyiv Independent.

În urma exploziilor, geamurile clădirilor din apropiere au fost sparte. Nu au fost raportate victime.

La sfârșitul lunii decembrie, o femeie a fost ucisă ca urmare a bombardamentelor rusești asupra orașului, a amintit primarul.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Volodimir Zelenski, alături de Boris Johnson la o întâlnire cu studenții, la Kiev: ”Ucraina poate câștiga războiul în 2023”

De Ziua Unității Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski și fostul prim-ministru britanic Boris Johnson s-au întâlnit, duminică, 22 ianuarie, cu studenții și cadrele didactice de la Universitatea Națională Taras Șevcenko din Kiev. Răspunzând la întrebările tinerilor, președintele Ucrainei și-a exprimat încrederea că țara sa va câștiga războiul în cursul acestui an, transmite președinția de la Kiev, printr-un comunicat.

”Am câștigat deja, pentru că ne-am unit. Avem o națiune mare, un popor mare… În plus, este important să realizăm dezocuparea fizică a teritoriilor noastre. Atunci nu va fi doar o victorie teoretică sau filosofică – va fi o realitate”, a spus Zelenski.

Decizia UEFA: România a câștigat cu 3-0 la masa verde meciul cu Kosovo, în care oaspeții au ieșit de pe teren
Recomandări
Decizia UEFA: România a câștigat cu 3-0 la masa verde meciul cu Kosovo, în care oaspeții au ieșit de pe teren

Potrivit acestuia, victoria poate fi obținută în 2023, dar, pentru a face acest lucru, ucrainenii trebuie să rămână uniți și puternici.

”Rapiditatea (cu care se va încheia războiul – n.r.) depinde de mai multe lucruri: forța din interiorul Ucrainei și forța din exterior – ajutorul partenerilor. Și nu trebuie să permitem ca procesele să încetinească nici în exterior, nici în interior, pentru că acest lucru va prelungi războiul”, a subliniat liderul de la Kiev.

Totodată, el a respins afirmațiile potrivit cărora victoria Ucrainei ar fi opțională sau o victorie parțială este acceptabilă.

”Nu vom uita nimic, nu vom ierta nimic, vom recâștiga cu siguranță totul. Vom face toate acestea ca un stat civilizat puternic. Un viitor stat membru al Uniunii Europene. Un viitor stat independent pe care partenerii noștri din NATO îl vor vedea în cercul lor”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Și Boris Johnson a vorbit despre încheierea războiului în decursul acestui an.

”Noi, prietenii voștri, vă vom ajuta să puneți capăt acestui război cât mai curând posibil, în 2023. Pentru că va fi cel mai bun lucru pentru lume – pentru ca oamenii să nu moară, și va fi cel mai bun lucru pentru Ucraina și, sincer vorbind, și pentru poporul rus. Haideți să-i punem capăt, în sfârșit”, a spus Boris Johnson.

De asemenea, el a subliniat că furnizarea de arme moderne pentru armata ucraineană nu va duce la o escaladare, pentru că Rusia folosește deja toate mijloacele disponibile pe teritoriul ucrainean.

”Am fost la Bucha. Cum putem escalada confruntarea, în condițiile în care o parte folosește deja cele mai avansate avioane moderne pentru a bombarda zone rezidențiale? Ucraina merită tot ajutorul posibil”, a spus Boris Johnson.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Ucraina a atacat un fost spital care adăpostea soldați ruși în Luhansk – Direcția de comunicare strategică a armatei ucrainene

Forțele ucrainene au lansat o lovitură asupra clădirii spitalului unei foste uzine de construcții de mașini din Kadiivka, ocupată de ruși, în regiunea Luhansk, a anunțat Direcția de comunicare strategică a armatei ucrainene, duminică, 22 ianuarie, relatează The Kyiv Independent.

Kadiivka este un oraș situat la aproximativ 50 de kilometri sud de Lisiceansk, acesta din urmă fiind cucerit de forțele ruse la începutul lunii iulie.

Direcția a precizat, citând surse, că fostul spital găzduia soldați ruși, în special cei afiliați lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei.

Militanții controlați de Rusia în regiunea Luhansk au recunoscut atacul ucrainean din Kadiivka, precizând, într-o declarație pe Telegram, că în urma loviturii din 21 ianuarie a fost distrus dispensarul unității.

Niciuna dintre părți nu a spus nimic despre posibilele victime ale atacului.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Atac cu rachete asupra infrastructurii din Zaporojie

Trupele rusești au lansat duminică, 22 ianuarie, un atac cu rachete asupra infrastructurii critice din regiunea Zaporojie, anunță Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de Ukrainska Pravda.

”În cursul zilei, inamicul a lansat cinci lovituri aeriene asupra pozițiilor Forțelor de Apărare și un atac cu rachete asupra infrastructurii critice din regiunea Zaporojie. A efectuat peste 20 de atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă”, a transmis armata ucraineană.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Orașul Izium din estul Ucrainei, vizitat de experți americani

O delegație neoficială din Statele Unite a vizitat orașul Izium, care a fost eliberat de sub ocupația rusă în luna septembrie, relatează CNN.

Delegația, din care a făcut parte generalul-locotenent în retragere al armatei americane Keith Kellogg, a fost însoțită de Oleg Sinegubov, șeful Administrației militare din regiunea Harkov.

”Partenerii noștri americani au observat personal amploarea distrugerilor provocate de bombardamentele și ocupația rusească și au examinat dovezile crimelor de război rusești din regiunea Harkov”, a scris oficialul local, pe Telegram.

”În ciuda distrugerilor enorme și a infrastructurii critice deteriorate, Izium revine treptat la viața normală. Oamenii se întorc în oraș, iar întreprinderile își reiau activitatea”, a adăugat Oleg Sinegubov.

Recucerirea orașului Izium de către forțele ucrainene a marcat o pierdere strategică uriașă pentru armata rusă, care îl folosea ca bază-cheie și cale de realimentare pentru forțele sale din estul țării.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Vasili Lozinski, viceministrul ucrainean al Infrastructurii, reținut pentru luare de mită, a fost demis din guvern

Guvernul ucrainean l-a demis duminică, 22 ianuarie, pe ministrul adjunct al Infrastructurii și Dezvoltării Comunităților, Vasili Lozinski, care a fost reținut și acuzat că a primit o mită de aproximativ 400.000 de euro, relatează The Kyiv Independent.

”Guvernul Ucrainei se ghidează după principiul toleranței zero față de corupție și continuă să construiască o infrastructură anticorupție”, a transmis Cabinetul de miniștri de la Kiev.

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) l-a reținut pe Lozinski, sâmbătă, 21 ianuarie. Potrivit anchetatorilor, banii reprezentau o mită pentru trucarea unei licitații pentru achiziționarea unor generatoare. Lozinski și complicii săi au fost de acord să acorde contractul unui ofertant cu prețuri umflate în schimbul unor comisioane, precizează NABU. Oficialul a fost reținut în momentul în care primea mita.

Dacă va fi găsit vinovat, Vasili Lozinski riscă până la 12 ani de închisoare.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Bombardamente în regiunea Harkov. O persoană a murit și alta a fost rănită

O femeie a fost ucisă în localitatea Zolociv, iar un bărbat a fost rănit în Volceansk, în urma atacurilor care au vizat duminică, 22 ianuarie, regiunea ucraineană Harkov, a anunțat șeful administrației regionale, Oleg Sinegubov, citat de Ukrainska Pravda.

”Astăzi, în jurul orei 14.30, în satul Petrovka, comuna Zolociv, o femeie de 67 de ani a murit în urma unui bombardament. Au fost lovite anexe și o clădire rezidențială. În plus, după ora 15.00, inamicul din tancuri a tras asupra cimitirului din satul Guriev Kazachok. Unele morminte au fost deteriorate.

Tot astăzi, Volceansk a fost sub focul invadatorilor. A fost înregistrată o lovitură într-o clădire cu cinci etaje și o casă privată (…). Un bărbat de 49 de ani a fost rănit. Este spitalizat în stare moderată”, a scris oficialul local pe Telegram.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Rusia susține că a înregistrat progrese în regiune Zaporojie

Ministerul rus al Apărării a transmis duminică, 22 ianuarie, că, pentru a doua zi consecutiv, forțele Moscovei și-au îmbunătățit pozițiile în regiunea Zaporojie, din sudul Ucrainei, relatează Reuters.

”În timpul operațiunilor ofensive în direcția Zaporojie, unitățile Districtului Militar de Est au ocupat un teren și poziții mai avantajoase”, a precizat ministerul condus de Serghei Șoigu, adăugând că avansul a provocat victime în rândul soldaților ucraineni și că forțele ruse au distrus echipamente militare, inclusiv vehicule de luptă ucrainene, obuziere și două rachete HIMARS de fabricație americană.

Reuters menționează că nu a putut verifica în mod independent aceste informații.

Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă că a lansat o ofensivă în regiunea Zaporojie, ofensivă care a fost confirmată de Kiev, care a precizat însă că afirmațiile Rusiei privind progresele înregistrate au fost exagerate.

Rusia a intensificat bombardamentele asupra regiunilor din estul Ucrainei în afara liniei principale a frontului din Donbas, au declarat sâmbătă oficiali din regiunile Zaporojie și Sumî, citați de Reuters.

Intensificarea atacurilor are loc în contextul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți oficiali de la Kiev au estimat că Moscova va încerca să lanseze o nouă ofensivă în lunile următoare.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Avansul forțelor ucrainene în est e ”foarte dificil” pentru că rușii ”au adus rezerve uriașe”, spune un oficial local

Șeful Administrației militare regionale din Luhansk, Serghei Haidai, spune că forțele armate ucrainene controlează pozițiile actuale, dar că ”înaintarea este foarte dificilă”, pentru că rușii au adus în zonă rezerve substanțiale, relatează CNN.

”Lupte foarte aprige continuă în regiunea noastră Luhansk. Este dificil. Dar situația este absolut stabilă și controlată de Forțele Armate ale Ucrainei”, a spus oficialul local.

Referindu-se la linia de front care se întinde între Svatove și Kreminna, Haidai a precizat că ”acolo înaintarea este foarte dificilă, pentru că ocupanții au adus rezerve uriașe. Și, așa cum am mai spus de multe ori înainte, totul este minat foarte temeinic acolo”.

”Indiferent cât de dificil este, regiunea Luhansk este dezocupată pas cu pas, metru cu metru”, a adăugat șeful Administrației regionale.

El a mai spus că în zonă se află atât forțe cecene, cât și și forțe regulate ale Moscovei.

”Sunt în număr mare (trupele rusești în zona Svatove-Kreminna). Și un număr foarte mare de mobilizați. Și sunt în mod constant aruncate în ofensivă – aproape tot timpul. Și problema uriașă este că sunt pur și simplu incredibil de mulți. De aceea, fiecare metru din regiunea Luhansk este extrem de greu de câștigat”, a explicat Serghei Haidai.

Forțele ucrainene încearcă de săptămâni întregi să avanseze spre Kreminna, ceea ce le-ar permite să amenințe orașele Lisiceansk și Severodonețk, aflate sub control rusesc.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Olaf Scholz: Vom continua să sprijinim Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a promis că Berlinul ”va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar”, relatează The Guardian.

”Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar și în mod cuprinzător. Împreună, ca europeni în apărarea proiectului nostru european de pace”, a spus Scholz, aflat la Paris, unde participă la o ședință comună a guvernelor francez și german.

Declarația sa vine în contextul în care Germania nu a luat încă o decizie în privința livrării de tancuri Leopard către Ucraina, reticență care i-a atras critici din partea altor state europene.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Boris Johnson vizitează Ucraina

Fostul premier britanic Boris Johnson a ajuns din nou în Ucraina, unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și a vizitat orașele Bucha și Borodianka, din regiunea Kiev, relatează The Guardian și Ukrainska Pravda.

Johnson, care a primit recent titlul de cetățean de onoare al Kievului, a declarat că ucrainenii ar trebui să primească ”toate instrumentele de care au nevoie” pentru a învinge Rusia. Declarațiile sale vin în contextul controverselor legate de livrarea de tancuri Leopard 2, de fabricație germană, pentru Kiev.

Într-o declarație preluată de PA Media, el a lăsat să se înțeleagă că este de acord ca mai multe tancuri să fie trimise Ucrainei.

”Acesta este momentul să dublăm eforturile și să le oferim ucrainenilor toate instrumentele de care au nevoie pentru a termina treaba”, a spus fostul premier de la Londra.

”Este un privilegiu să vizitez Ucraina la invitația președintelui Zelenski. Suferința poporului ucrainean a durat prea mult timp. (…) Singura modalitate de a pune capăt acestui război este ca Ucraina să câștige – și să câștige cât mai repede posibil… Cu cât Putin eșuează mai repede, cu atât mai bine pentru Ucraina și pentru întreaga lume”, a adăugat Boris Johnson, care a vizitat Ucraina și în 2022, în timp ce conducea guvernul britanic.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Ucraina respinge ofensiva Rusiei în regiunea Zaporojie

Trupele ruse au încercat să străpungă apărarea Ucrainei în regiunea Zaporojie, potrivit lui Evhen Ierin, purtător de cuvânt al comandamentului sudic al forțelor ucrainene.

Forțele ruse „nu desfășoară eforturi active și pe scară largă”, a declarat Ierin la televiziunea națională, citat de agenția de știri de stat Ukrinform.

El a precizat că trupele ruse au atacat pozițiile ucrainene și au avut un oarecare succes, dar toate pozițiile Ucrainei au fost restabilite.

Situația în sectorul sudic rămâne dificilă, deoarece forțele rusești continuă să atace infrastructura civilă și critică, a mai spus Ierin.

În urmă cu o zi, Statul Major General al Ucrainei a declarat că Rusia continuă un efort ofensiv în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk, și regiunea Zaporojie, angajând forțe aeriene suplimentare. În aceeași zi, Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele sale au încercat să avanseze în regiunea Zaporojie.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Mesajul unui colonel britanic în dezbaterea aprinsă privind tancurile Leopard 2

În ciuda faptului că ar avea mai multe motive să se teamă de Putin, Polonia a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă Germania. A devenit o superputere militară și a ajutat constant Ucraina, scrie colonelul britanic în retragere Richard Kemp într-un text publicat de The Daily Telegraph.

Kievul spera să primească vineri undă verde din partea Germaniei pentru livrările de tancuri Leopard 2, de care are nevoie pentru a se apăra de noile atacuri ale Rusiei și pentru a lansa propriile contraofensive. În schimb, Germania a evitat un răspuns clar și a amânat decizia, lucru care a atras critici dure din partea observatorilor, dar și a oficialilor – în special statele baltice și Polonia.

„Atitudinea Germaniei este inacceptabilă. Bombele ruseşti fac ravagii în oraşele ucrainene. Obiective civile sunt atacate, femei şi copii sunt ucişi”, a spus premierul Mateusz Morawiecki. Într-un text publicat de cotidianul britanic conservator The Daily Telegraph, colonelul în retragere Richard Kemp, fost comandant de infanterie în armata britanică, s-a alăturat acestor critici.

Acest tip de tergiversare ar putea fi acceptabil în timp de pace, dar acesta este un război în care fiecare zi contează, spune el, observând că de la bun început, Germania a fost un partener pe care aliații nu s-au putut baza. „Mai întâi au vrut să trimită doar 5000 de căști, în timp ce alte țări au trimis rapid arme letale; acum au tergiversat decizia privind tancurile, divizând NATO, punând tot Occidentul într-o poziție dificilă și – cel mai rău – punând în pericol efortul de război al Ucrainei”, spune Kemp.

Mai multe detalii: „Vitejia Poloniei a umilit Germania”. Mesajul unui colonel britanic în dezbaterea aprinsă privind tancurile Leopard 2

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Zelenski este convins de victorie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni de Ziua Unităţii şi şi-a exprimat încrederea că ţara sa va ieşi victorioasă în detrimentul Rusiei, transmite duminică dpa, preluată de Agerpres.

Atacul Rusiei din 24 februarie 2022 a dus la o „nouă renaştere a unităţii noastre ucrainene”, a transmis Zelenski într-o înregistrare video emoţionantă, potrivit sursei citate.

Milioane de oameni în Ucraina s-au unit astăzi să-şi apere ţara, a adăugat şeful statului.

„Fiecare regiune o protejează pe cealaltă. (…) Şi noi toţi împreună apărăm Kievul. Şi noi toţi împreună apărăm Harkovul. Şi noi toţi împreună eliberăm Hersonul”, a declarat preşedintele ucrainean.

Oraşul Herson se află sub control ucrainean, dar o mare parte a regiunii cu acelaşi nume se află sub ocupaţia trupelor ruse, aminteşte dpa.

„Şi vom câştiga. Împreună. Şi întreaga Ucraină va auzi sunetele victoriei”, a declarat Zelenski, insistând încă o dată că toată Ucraina va fi eliberată, inclusiv Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.

Ţara sărbătoreşte Ziua Unităţii Ucrainene la 22 ianuarie, dată la care, în anul 1919, a fost proclamat Actul de Unificare a Republicii Populare Ucrainene (Ukrainska Narodna Respublika) cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale (Zahidno-Ukrainska Narodna Respublika).

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Polonia critică dur refuzul Germaniei de a trimite Ucrainei tancuri Leopard

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a catalogat duminică, 22 ianuarie, drept „inacceptabil” refuzul Berlinului de a furniza Kievului tancuri grele Leopard, de producție germană, pe care Kievul le-a cerut insistent, în mod repetat, într-un moment în care ruşii sunt în ofensivă, scrie Agerpres citând AFP.

„Atitudinea Germaniei este inacceptabilă. A trecut aproape un an de când a început războiul”, a declarat șeful guvernului de la Varșovia pentru agenția poloneză de știri PAP. „Oameni nevinovaţi mor în fiecare zi. Bombele ruseşti fac ravagii în oraşele ucrainene. Obiective civile sunt atacate, femei şi copii sunt ucişi”, a continuat Mateusz Morawiecki.

Prim-ministrul polonez a mai spus că aşteaptă „o declaraţie clară” din partea Berlinului care să autorizeze reexportul de tancuri Leopard către Ucraina din partea ţărilor care le au în dotare și care vor să le trimită Kievului. Declaraţiile lui Morawiecki vin la două zile după reuniunea reprezentanţilor a aproximativ 50 de ţări, care s-a desfășurat la baza americană Ramstein din Germania.

Mai multe detalii: Polonia critică dur refuzul Germaniei de a trimite Ucrainei tancuri Leopard: „Oameni nevinovaţi mor în fiecare zi, bombele rusești fac ravagii”

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Ministrul britanic de externe: Marea Britanie vrea să vadă Ucraina echipată cu tancuri Leopard

Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a declarat duminică dimineaţă la Sky News că „vrem să ne asigurăm că ucrainenii vor învinge”. „Vrem să ne asigurăm că acest lucru se va face rapid, deoarece aceasta este cea mai bună modalitate de a salva cât mai multe vieți”, a adăugat acesta

Vorbind despre reticența Berlinului de a furniza și de a autoriza trimiterea de tancuri în Ucraina, Cleverly a declarat că Regatul Unit va „continua să țină legătura cu partenerii noștri internaționali”.

„Am dori ca toată lumea să contribuie cât de mult poate, dar fiecare țară va sprijini Ucraina în modul cel mai potrivit pentru ea”.

Întrebat dacă este adevărat că Germania nu face suficient, Cleverly a spus că Germania a făcut deja „foarte mult”.

„Germania a făcut deja foarte mult. Și merită să ne amintim că ei vin dintr-un punct de plecare foarte diferit în ceea ce privește postura lor de apărare.

Am discutat cu omologii mei internaționali despre furnizarea de echipamente militare, în special despre tancul Leopard 2, care este un echipament incredibil de eficient. Bineînțeles, aș dori să-i văd pe ucraineni echipați cu Leopard 2, precum și cu sistemele de artilerie pe care le-au primit de la noi și de la alții.

Voi continua să am aceste discuții cu aliații și prietenii noștri din NATO, pentru a facilita donarea celor mai bune echipamente militare Ucrainei, pentru a-i ajuta să se apere împotriva acestei invazii brutale”.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Preşedintele Dumei: Furnizarea de arme occidentale către Ucraina va duce la o „catastrofă globală”

Un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, președintele Dumei – camera inferioară a parlamentului rus, a avertizat că lumea se va confrunta cu o „catastrofă globală” dacă Washingtonul și țările NATO furnizează arme care amenință teritoriile rusești, relatează The Guardian.

Viaceslav Volodin a declarat că o astfel de acțiune ar face ca argumentele împotriva utilizării armelor de distrugere în masă să devină „nesustenabile”.

Într-o postare pe Telegram, Volodin a declarat că sprijinul acordat Ucrainei de către Statele Unite și NATO conduce lumea spre un „război teribil”.

„Dacă Washingtonul și țările NATO furnizează arme care vor fi folosite pentru a lovi orașe civile și vor încerca să pună stăpânire pe teritoriile noastre, așa cum amenință, acest lucru va duce la măsuri de represalii folosind arme mai puternice.

Argumentele conform cărora puterile nucleare nu au folosit anterior arme de distrugere în masă în conflicte locale sunt de neconceput”.

El a adăugat că acest lucru s-a datorat faptului că SUA și NATO „nu s-au confruntat cu o situație în care exista o amenințare la adresa securității cetățenilor lor și a integrității teritoriale a țării”.

Vineri, 50 de țări au convenit să furnizeze Kievului echipamente militare în valoare de miliarde de dolari, inclusiv vehicule blindate și muniții necesare pentru a respinge forțele rusești.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Patriarhul Kiril, apel către preoţi: „Fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, le-a cerut sâmbătă preoţilor să se implice mai mult în campania militară din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual, informează Agerpres, care citează EFE.

„Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente”, a declarat Kiril, citat de agenţia oficială RIA Novosti, cu prilejul unei reuniuni cu reprezentanţii clerului la Catedrala Epifaniei din Moscova. Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse nu s-a mulţumit doar să ceară ajutor material pentru participanţii la invazia Rusiei în Ucraina, ci le-a cerut preoţilor să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual soldaţilor.

„Ştiu că deja se face mult, dar cred că este insuficient. În plus, în spaţiul mediatic nu se menţionează cu frecvenţă ajutorul pe care Biserica Ortodoxă Rusă îl oferă celor care se află în Doneţk, Lugansk, în prima linie a frontului”, a spus el.

Mai multe detalii: Patriarhul Kiril, apel către preoţi: „Fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie”

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Scandaluri de corupție la Kiev

Ministrul adjunct al Infrastructurii, Vasili Lozinski, a fost reținut pentru luare de mită, în timp ce conducerea ministerului Apărării a fost convocată de Parlamentul ucrainean, în urma unor acuzații că a cumpărat alimente pentru armată la prețuri de două-trei ori mai mari, relatează publicația The Kyiv Independent și Agerpres.

Un oficial de rang înalt din guvernul de la Kiev este acuzat că a luat o mită de 400.000 de euro. Vasili Losinskii, adjunct în ministerul ucrainean al Infrastructurii, ar fi luat suma de bani pentru achiziționarea unor generatoare. Procurorii ucraineni anticorupție au efectuat, sâmbătă, percheziții la locuința sa, iar oficialul a fost reținut, relatează Agerpres. În aceeași zi în care oficialul ucrainean era reținut, ziarul ucrainean Zn.Ua dezvăluia o posibilă schemă de corupţie din ministerul Apărării.

Potrivit publicației, Ministerul Apărării a semnat un contract în valoare de 13,16 miliarde de grivne, circa 360 de milioane de dolari, pentru achiziții de alimente în 2023. Potrivit acestui contract, prețurile alimentelor care ajung la militari din zonele Poltava, Sumî, Kiev, Jîtomîr, Cernihiv și Cherkasi sunt umflate.

Mai multe detalii: Scandaluri de corupție la Kiev. Mită de 400.000 de euro pentru generatoare și mâncare pentru armată la prețuri umflate și de trei ori

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Doi civili au fost răniţi după atacurile trupelor ruse în Bahmut

Potrivit guvernatorului regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, forțele ruse au rănit doi civili în Bahmut, informează The Kyiv Independent.

În prezent, este imposibil să se cunoască numărul real al victimelor din Mariupol și Volnovaha, ocupate de ruși, a transmis Kirilenko duminică.

Orașul Bahmut, aflat în prima linie a frontului, locul celor mai grele lupte, se află sub un foc constant.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Noul ministru german al apărării se va deplasa în curând în Ucraina

Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, intenționează să viziteze Ucraina în curând, a declarat acesta pentru un ziar german, relatează Sky News.

„Ceea ce este sigur este că voi călători rapid în Ucraina. Probabil chiar în următoarele patru săptămâni”, a declarat Pistorius pentru Bild am Sonntag într-un interviu publicat duminică.

Vineri, Germania și aliații occidentali nu au ajuns la nicio decizie cu privire la
livrarea de tancuri Leopard pentru Ucraina, în ciuda rugăminților Ucrainei de a avea tancuri moderne pentru a-și spori eforturile de apărare.

Întrebat despre tancuri, Pistorius a spus în interviu: „Suntem într-un dialog foarte strâns cu partenerii noștri internaționali, în primul rând cu SUA, pe această temă”.

Germania ar permite ca tancurile germane să fie trimise în Ucraina, dacă Statele Unite ar decide să trimită propriile tancuri, potrivit unor surse germane citate de Reuters.

22 ian. 2023 - Acum 2 ani
22-01-2023

Grupul Wagner vrea să trimită Kievului trupurile soldaţilor ucraineni ucişi în Soledar

Grupul rus de mercenari Wagner intenţionează să trimită trupurile soldaţilor ucraineni ucişi în luptele din oraşul Soledar, recent capturat, a relatat sâmbătă un site web apropiat de fondatorul grupului, oligarhul Evgheni Prigojin, relatează agenţia Reuters, preluată de News.ro.

Site-ul RIA FAN – parte a holdingurilor media deţinute de Prigojin – l-a citat pe un comandant Wagner care a declarat că va trimite cadavrele de la Soledar pe teritoriul controlat de Ucraina, în patru sau cinci convoaie, totalizând aproximativ 20 de camioane.

Site-ul nu precizează câte cadavre vor fi trimise autorităţilor ucrainene, dar menţionează că forţele ucrainene au suferit pierderi grele în Soledar.

De asemenea, RIA FAN relatează că Evgheni Prigojin, care anterior lăudase armata ucraineană, a spus clar că trupurile soldaţilor ar trebui să fie returnate Ucrainei într-un mod „demn”, dar nu a oferit alte detalii despre operaţiunea planificată. O înregistrare video pare însă să-l arate pe Prigojin supervizând personal acţiunea.

Autorităţile ucrainene au declarat în timpul luptei pentru Soledar că forţele ruseşti au suferit, la rândul lor, pierderi grele.

Grupul Wagner a declarat la 11 ianuarie că a capturat Soledar, iar autorităţile instalate de Rusia în regiunea Doneţk, din estul Ucrainei, au susţinut la începutul acestei săptămâni că deţin controlul asupra orăşelului unde se află o mină de sare şi unde au avut loc lupte intense.

21 ian. 2023 - Acum 2 ani
21-01-2023

Armata ucraineană afirmă că Rusia încearcă să avanseze în sudul regiunii Zaporojie

Forțele rusești încearcă o ofensivă în sudul regiunii Zaporojie, și, încearcă, de asemenea, să avanseze în zone din Donețk, anunță armata ucraineană, citată de CNN.

Armata rusă ”a desfășurat ofensive nereușite în sectorul Avdiivka (din Donețk). Ea continuă să încerce o ofensivă în direcțiile Bahmut și Zaporojie, sporind intensitatea utilizării aviației”, a transmis sâmbătă, printr-un comunicat, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Aceeași sursă precizează că au avut loc bombardamente transfrontaliere ale rușilor în regiunile Sumî și Harkov, în nord-estul țării.

21 ian. 2023 - Acum 2 ani
21-01-2023

Forțele ruse mențin atacurile în jurul orașelor Bahmut și Soledar, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării

Trupele ruse continuă asaltul asupra pozițiilor ucrainene din apropiere de Bahmut și Soledar, din regiunea Donețk, a declarat sâmbătă Andrii Iusov, un ofițer de presă al Ministerului ucrainean al Apărării, citat de CNN.

Oficialul a precizat că Rusia și-a concentrat forțele și echipamentele în apropiere de Soledar.

”Aceasta este una dintre puținele direcții în care încă mai sunt capabili să desfășoare acest tip de acțiuni”, a spus Iusov, adăugând că forțele ruse, inclusiv mercenarii Wagner nu au reușit până acum să cucerească orașul Bahmut.

Moscova a anunțat săptămâna trecută că forțele sale au capturat Soledar, afirmații respinse de Kiev. Orașul se află la doar câțiva kilometri nord-est de Bahmut, care a devenit scena unora dintre cele mai aprige lupte din Ucraina.

Soledar a fost o țintă pentru forțele rusești încă din luna mai a anului trecut. Cu o populație de aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, orașul are o valoare strategică mică în sine, dar este un punct de trecere în lupta de uzură a rușilor spre vest. Moscova încearcă de luni întregi să captureze orașul vecin Bahmut, iar dacă ar obține controlul în Soledar, ar putea să se apropie de oraș pe o altă rută.

21 ian. 2023 - Acum 2 ani
21-01-2023

Ministrul german al apărării a cerut o revizuire a inventarului de tancuri Leopard 2

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat că a ordonat o revizuire a inventarului de tancuri Leopard 2, în contextul în care țara sa se confruntă cu critici tot mai mari pentru că nu a luat o decizie privind trimiterea vehiculelor de luptă în Ucraina, relatează CNN.

La doar o zi după preluarea mandatului, Pistorius a declarat vineri, 20 ianuarie, la baza aeriană Ramstein, unde s-au reunit aliații Kievului, că a ordonat ministerului ”să efectueze un audit al tancurilor Leopard de diferite tipuri”.

”Vom analiza în special chestiunea compatibilității sistemelor cu cele ale partenerilor noștri, disponibilitatea și numărul de unități”, a adăugat ministrul german.

”Nu este un precedent, este pur și simplu o pregătire pentru o zi care ar putea veni, caz în care am fi capabili să acționăm imediat și să oferim sprijin într-un timp foarte scurt, această decizie între Republica Federală Germania și partenerii transatlantici și partenerii NATO în ansamblu, este luată în acest mod. Suntem pregătiți; ne pregătim”, a mai spus Boris Pistorius.

21 ian. 2023 - Acum 2 ani
21-01-2023

Armata rusă anunță lansarea unei ofensive în regiunea Zaporojie

Trupele ruse au lansat o ofensivă în regiunea Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, a anunțat sâmbătă, 21 ianuarie, armata Moscovei, relatează agenția rusă TASS și AFP, citată de The Guardian.

”În direcția Zaporojie, ca urmare a acțiunilor ofensive, unitățile Districtului Militar de Est au ocupat linii și poziții mai avantajoase. Au fost distruși peste 30 de militanți (ucraineni – n.r.), două vehicule blindate de luptă, două camionete, un obuzier autopropulsat Akatsia, precum și un obuzier D-20”, a anunțat generalul-locotenent Igor Konașenkov, purtător de cuvânt oficial al Ministerului rus al Apărării.

Regiunea Zaporojie a devenit scena unor lupte intense în ultimele săptămâni. Guvernatorul Oleksandr Starukh a declarat că forțele ruse au lansat peste 160 de bombardamente în cursul nopții. Într-o postare pe Telegram, el a precizat că au fost vizate 21 de orașe și localități. O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.

21 ian. 2023 - Acum 2 ani
21-01-2023

Ministru polonez: Sângele ucrainean este prețul ezitării în privința livrărilor de tancuri Leopard

Ministrul polonez de externe, Zbigniew Rau, a criticat vineri, 20 ianuarie, reticența Germaniei de a aproba livrările de tancuri Leopard 2 către Ucraina, relatează The Kyiv Independent.

”Înarmarea Ucrainei pentru a respinge agresiunea rusă nu este un fel de exercițiu decizional. Sângele ucrainean este vărsat pe bune. Acesta este prețul ezitării privind livrările de Leopard. Avem nevoie de acțiune, acum”, a transmis oficialul de la Varșovia într-un mesaj pe Twitter.

La reuniunea de la Ramstein din 20 ianuarie, aliații Kievului nu au reușit să ajungă la un acord privind furnizarea de tancuri Leopard 2 de fabricație germană către Ucraina din cauza reticenței Germaniei de a aproba livrările.

Polonia, Finlanda și alte țări sunt pregătite să furnizeze tancuri Leopard Ucrainei, dar au nevoie de aprobarea guvernului de la Berlin pentru că tancurile sunt de fabricație germană.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a lăsat să se înțeleagă pe 19 ianuarie că Polonia ar putea furniza tancuri Leopard 2 Ucrainei fără acordul Germaniei dacă așteaptă prea mult pentru aprobare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
FANATIK.RO
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI