Versurile „Să dispară indienii, unde apar Cordunenii” din maneaua lui Florin Salam au dus la un adevărat război între două dintre cele mai cunoscute clanuri interlope din Iași.
Salam a cântat maneaua la o petrecere a lui George Boxieru la care a fost prezent și Costel Corduneanu, liderul clanului Corduneanu, potrivit adevarul.ro.
Jean Mărăraşu, membru al clanului Tănase care este poreclit Brăileanu, i-a transmis lui Florin Salam printr-o serie de filmulețe publicate pe rețelele de socializare că este rasist şi că versurile manelistului îi jigneşte pe ţigani, prin anologia lor cu indienii.
„Dacă dispar indienii n-are Betty ce să mai mănânce, că românii când vin la tine îţi dă câte 2 milioane şi câte 3 milioane”, a spus Brăileanu care și-a exprimat dorința ca Florin Salam să vadă filmuleţul pentru că „ne-am supărat, noi suntem din origine indiană”.
Astfel, clanurile Corduneanu şi Tănase au început, în primă fază, un schimb de replici prin intermediul Facebook. Apoi, Vandam Constantin, care face parte tot din clanul Tănase, s-a filmat pe rețeaua de socializare amenințând cu acte de violență membrii clanului rival.
Brăileanu nu s-a lăsat mai prejos și i-a transmis și el un mesaj lui Alex Corduneanu, fiul lui Costel Corduneanu: „Tu eşti pregătit vreodată în viaţa ta pentru mine? Bă, tu eşti pregătit pentru mine, să faci ce vorbeşti tu? Te mierlesc în mijlocul centrului, mă jur să ajung mort lângă tata, voi trage în tine cartuşe până nu mai mişti. De n-o ieşi în Iaşiul ăsta istorie! Iese revoluţie la Iaşi! Iese revoluţie şi mandate de 25 de ani”.
După schimbul de amenințări, vila lui Vandam din cartierul ieşean Copou a fost atacată, sâmbătă, de un bărbat cu cagulă pe faţă. Acesta a aruncat cu cocktailuri Molotov spre casa interlopului. Atât poliția, cât și pompierii au ajuns la fața locului, deși nu au fost înregistrate pagube.
Poliția spune că suspecţi de tentativa de distrugere sunt apropiaţi ai clanului Corduneanu și se așteaptă ca membrii clanului Tănase să riposteze atacului.