Relatarea livetext a conflictului Israel-Hamas, ajuns în ziua 23, continuă aici: Netanyahu spune că a început o nouă fază a luptelor. „Va fi un război lung şi dificil”. Crucea Roșie acuză că două milioane de civili din Gaza nu au unde să plece
Armata israeliană anunţă că „presiunea militară” asupra Hamas este menită să-i elibereze pe cei 230 de ostatici
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că armata își intensifică treptat operațiunile terestre în Fâșia Gaza, notează The Times of Israel.
„IDF își extinde treptat operațiunile terestre în Gaza și amploarea forțelor sale”, spune Hagari.
Acesta punctează că „presiunea militară” asupra Hamas vizează, de asemenea, eliberarea ostaticilor pe care gruparea teroristă îi deține în Gaza.
Hagari spune că armata a notificat familiile a 230 de ostatici că cei dragi lor sunt în prezent reținuți în Fâșia Gaza. Acesta mai spune că numărul nu este definitiv, deoarece armata investighează noi informații.
Netanyahu: Războiul din interiorul Gaza va fi lung şi dificil
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că operațiunea terestră în curs de desfășurare în Gaza este a doua etapă a războiului cu Hamas, cu „obiective foarte clare”. Netanyahu spune că forțe terestre israeliene suplimentare au intrat în ceea ce el a numit „acel bastion al răului”, referindu-se la Gaza, pentru a „dezmembra” Hamas și a aduce ostaticii acasă.
„Războiul din interiorul Gaza va fi lung şi dificil”, a adăugat Netanyahu. „Acesta este al doilea nostru război de independență. Ne vom salva țara. Vom lupta în aer, la sol și vom lupta și vom învinge. Aceasta este misiunea vieții mele… în numele tău și al tuturor”, a adăugat el, potrivit BBC şi The Guardian.
Mai multe detalii: Premierul Netanyahu: Operațiunea terestră este a doua etapă a războiului, care va fi lung şi dificil
Fostul șef al Consiliului de Securitate israelian: Hamas trebuie să piardă toate capacitățile militare
Generalul-maior Giora Eiland, fostul șef al Consiliului de Securitate al Israelului, a declarat că o invazie terestră nu este singura opțiune pentru factorii de decizie, sugerând în schimb că un asediu asupra luptătorilor Hamas ar putea funcționa, transmite Sky News.
„Militanții din Hamas vor rămâne [în cele din urmă] fără apă, combustibil, muniție și alte lucruri, ar putea dura câteva luni și atunci putem salva multe victime de partea noastră”, a spus el.
Cu toate acestea, este necesar ca Israelul să dezactiveze complet capacitatea militară a Hamas, despre care a spus că reprezintă pentru Israel o „amenințare existențială”.
Dacă nu sunt controlați, „își vor reconstrui forța militară și vor putea să ne atace din nou”, a spus el.
„Este ceva ce nu putem tolera… Hamas trebuie să își piardă toate capacitățile militare”, a mai spus acesta.
Familiile cer schimbul de prizonieri solicitat de Hamas pentru eliberarea ostaticilor
Reprezentanții familiilor prizonierilor deținuți de Hamas în Gaza cer eliberarea tuturor prizonierilor palestinieni din Israel în schimbul eliberării celor dragi lor, după ce s-au întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu, relatează The Times of Israel.
„Aduceți-i înapoi pe toți acum”, spune Meirav Leshem-Gonen, a cărei fiică Romi, în vârstă de 23 de ani, a fost răpită la 7 octombrie.
Leshem-Gonen spune că l-au implorat pe Netanyahu să nu lanseze operațiuni militare care i-ar putea pune în pericol pe cei dragi lor, afirmând în același timp că ar exista un sprijin național larg pentru un acord de schimb de „toți pentru toți”.
Armata israeliană anunţă că a lovit mai multe poziţii Hamas
Forțele de apărare israeliene anunţă că au continuat astăzi operațiunile terestre în Fâșia Gaza, vizând mai multe poziții și agenți Hamas, relatează The Times of Israel.
Armata israeliană spune că în timpul operațiunilor care au început aseară, trupele au lovit celule teroriste care încercau să efectueze atacuri cu rachete ghidate antitanc și cu mortiere.
În plus, forțele terestre au găsit și distrus o casă capcană, precizează FDI.
FDI mai spune că un elicopter de luptă a lovit o clădire din Fâșia Gaza, unde erau adunați mai mulți membri Hamas.
Hamasul cere eliberarea tuturor palestinienilor încarceraţi în Israel în schimbul eliberării ostaticilor
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care a luat peste 220 de ostatici într-un atac sângeros în Israel, la 7 octombrie, cere eliberarea deţinuţilor încarceraţi în Israel în schimbul eliberării ostaticilor, relatează AFP, citată de News.ro.
„Preţul de plătit pentru numărul mare de ostatici ai inamicului care se află pe mâna noastră este golirea închisorilor de toţi deţinuţii palestinieni”, anunţă un purtător de cuvânt al aripii armate a Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, Abu Obeida.
Mai multe detalii: Hamas cere eliberarea tuturor palestinienilor încarceraţi în Israel în schimbul eliberării ostaticilor
Israelul își recheamă diplomații din Turcia
Ministrul de externe al Israelului, Eli Cohen, a rechemat diplomați din Turcia, în contextul în care relațiile dintre cele două țări se înrăutățesc, notează Sky News.
Eli Cohen a mai spus că Israelul își va evalua relațiile cu Turcia.
„Având în vedere declarațiile grave venite din Turcia, am ordonat întoarcerea reprezentanților diplomatici de acolo pentru a efectua o reevaluare a relațiilor dintre Israel și Turcia”, a spus el.
Reacţia Israelului vine după ce președintele Turciei a susţinut că Israelul este un ocupant al Palestinei și că gruparea Hamas nu este organizaţie teroristă.
Şeful armatei israeliene: Războiul împotriva Hamas „necesită o operațiune terestră” în Gaza
Șeful armatei israeliene a declarat că obiectivele războiului împotriva Hamas „necesită o operațiune terestră” în Gaza, transmite Sky News. Într-o declarație publicată de IDF, șeful Statului Major israelian, Herzi Halevi, a declarat că „cei mai buni soldați operează acum în Gaza”.
„Pentru a expune și distruge inamicul, nu există altă cale decât să intrăm cu forța pe teritoriul său. Această acțiune servește tuturor scopurilor războiului”, a spus el.
El a adăugat că cei de pe teren sunt susținuți de „focuri precise și grele”, iar toți cei implicați în operațiunile continue sunt bine pregătiți și antrenați eficient.
El a adăugat că armata israeliană este „pregătită pentru orice scenariu posibil” în cazul unei escaladări regionale – în special la granița de nord cu Libanul, unde se află baza grupului militant Hezbollah.
Erdogan spune că va „declara Israelul criminal de război”
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a calificat drept „masacru” loviturile Israelului în Gaza și a declarat că aliații occidentali ai națiunii sunt „principalul vinovat” în spatele a ceea ce el a numit crime de război din partea Israelului, notează BBC.
„Israel, vă vom declara drept criminal de război în fața lumii. Ne pregătim pentru asta și vom prezenta Israelul lumii ca un criminal de război”, a transmis Erdogan, în cadrul mitingului de la Istanbul.
De asemenea, Erdogan și-a reiterat poziția conform căreia nu consideră Hamas o „organizație teroristă”.
Rachete lansate din Fâşia Gaza au lovit orașele centrale Kiryat Ono și Holon
Rachete lansate din Fâșia Gaza au căzut în orașele centrale Kiryat Ono și Holon, transmite The Times of Israel. Serviciul de ambulanță a anunţat că medicii săi se îndreaptă spre acele locuri pentru a căuta eventuale răniți.
Imagini din Kiryat Ono arată fumul care se ridică dintr-un cartier. Nu există informaţii despre răniți.
Sirenele de avertizare au fost activate la Tel Aviv și în orașele din centrul Israelului
Sirenele de avertizare în caz de rachete sună în Tel Aviv și în alte orașe din centrul Israelului, precum și în orașul Ashkelon, relatează The Times of Israel.
Premierul Netanyahu se întâlneşte cu familiile ostaticilor
Presa israeliană relatează că premierul Benjamin Netanyahu se va întâlni în această seară cu reprezentanții familiilor celor 229 de ostatici deținuți de Hamas, notează BBC.
În cursul zilei de astăzi, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că se va întâlni cu familiile duminică.
Rudele israelienilor răpiți de Hamas au organizat un priveghi la Tel Aviv.
OMS: Angajaţii din sănătate, pacienții și civilii din Gaza au petrecut noaptea „în întuneric și frică”
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat sâmbătă că lucrătorii din domeniul sănătății, pacienții și civilii din Gaza au petrecut noaptea „în întuneric și frică”, din cauza unei pene de curent și de comunicații în întreaga Fâșie Gaza, transmite CNN.
„În timpul unei nopți de bombardamente intense și incursiuni terestre în Gaza, cu informaţii despre ostilități care continuă, lucrătorii din domeniul sănătății, pacienții și civilii au fost supuși unei pene totale de comunicare și de electricitate”, a scris OMS, într-o postare pe X, fostă Twitter.
Potrivit OMS, spitalele din Gaza funcționează la capacitate maximă, fiind incapabile să primească noi pacienți, în timp ce „adăpostesc în același timp mii de civili”.
„Există mai mulți [oameni] răniți în fiecare oră. Dar ambulanțele nu pot ajunge la ei din cauza penei de comunicații. Morgile sunt pline. Mai mult de jumătate dintre morți sunt femei și copii”, arată sursa citată.
OMS și-a reiterat apelul pentru „încetarea imediată a focului”, scriind că trebuie, de asemenea, să se asigure trecerea în siguranță pentru „materialele medicale, combustibilul, apa și alimentele de care este nevoie cu disperare în și prin Gaza”.
Manifestație propalestianiană uriașă la Londra
Mii de manifestanți propalestinieni au mărșăluit sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere guvernului britanic să solicite o încetare a focului, după ce armata israeliană și-a extins atacurile aeriene și terestre asupra Fâșiei Gaza, relatează Reuters.
Imagini aeriene arată mulțimi mari pornind în marșul organizat de Campania de Solidaritate cu Palestina, protestul urmând să se încheie în fața Casei Parlamentului, după ce a trecut pe lângă biroul premierului Rishi Sunak de pe Downing Street.
Reiterând poziția Washingtonului, guvernul lui Sunak nu a cerut o încetare a focului, ci a pledat pentru „pauze umanitare” care să permită ca ajutoarele să ajungă la populația din Gaza.
Marea Britanie a sprijinit dreptul Israelului de a se apăra după asaltul din 7 octombrie al grupării militante Hamas care, potrivit Israelului, a ucis 1.400 de persoane, majoritatea civili.
„Superputerile aflate în joc nu fac suficient în acest moment. De aceea ne aflăm aici: cerem încetarea focului, cerem drepturile palestinienilor, dreptul de a exista, de a trăi, drepturile omului, toate drepturile noastre”, a spus un protestatar, Camille Revuelta.
„Nu este vorba despre Hamas. Este vorba despre protejarea vieților palestinienilor”, a adăugat ea.
Armata israeliană difuzează pe reţele de socializare imagini cu ofensiva terestră de sâmbătă
Armata israeliană a difuzat pe reţele de socializare imagini de la ofensiva terestră pe care a lansat-o vineri seara în Fâşia Gaza, ca ripostă la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas efectuat în Israel, pe data de 7 octombrie.
Aceste imagini – difuzate fără sunet şi în principal alb-negru – surprind tancuri care înaintează într-o zonă neindentificată. Armata israeliană spune că ele datează de sâmbătă şi că au fost filmate în Fâşia Gaza, potrivit news.ro.
Armata israeliană a anunţat vineri că şi-a intensificat ”în mod semnificativ” atacurile în Fâşia gaza şi să-şi ”extinde” operaţiunile terestre.
Aceste operaţiuni au atins o amploare fără precedent de la începutul războiului, în urmă cu trei săptămâni.
Imagini AFP difuzate sâmbătă surprind blindate israeliene în apropiere de oraşul Sderot, situat în apropierea barierei de securitate cu Fâşia Gaza, avansând împreună cu militari înarmaţi.
Un elicopter israelian de tip AH-65 Apache a fost văzut de către un jurnalist aflat la faţa locului, în zbor, deasupra oraşului Aşkelon, în Israel, în apropiere de bariera de securitate cu Fâşia Gaza.
În noaptea de vineri spre sâmbătă au avut loc și confruntări armate terestre.
Armata israeliană anunţă că a ”lovit 150 de ţinte subterane” în Fâşia Gaza şi că a ”neutralizat” militanți Hamas.
SUA își extind discret baza secretă din Israel (presă)
Statele Unite ale Americii au continuat, în mod discret, să extindă o bază secretă pe care o mențin în deșertul israelian Negev, la doar 32 km de Gaza, potrivit unui articol publicat de publicația The Intercept, scrie Al Jazeera.
Cu numele de cod „Site 512”, construcția de la facilitatea radar din vârful muntelui Har Qeren va include ceea ce documentele guvernului american descriu ca fiind o „instalație de susținere a vieții”, sau structuri asemănătoare unor barăci pentru personal.
The Intercept a scris vineri că facilitatea de 35,8 milioane de dolari, care nu a fost anunțată public, a fost menționată, în treacăt, într-un anunț de contract din 2 august al Pentagonului.
Yoav Gallant anunță că Israelul a „trecut la o nouă etapă” în războiul împotriva Hamas
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a anunțat sâmbătă, 28 octombrie, că Israelul a „trecut la o nouă fază” în războiul împotriva Hamas, după ce forțele sale terestre au pătruns în Fâșia Gaza și armata a bombardat obiective teroriste din enclavă în cursul nopții, relatează The Times of Israel și The Guardian.
„Pământul din Gaza s-a cutremurat”, a afirmat Gallant, conform unui comunicat de presă emis de către biroul său.
„Am atacat deasupra solului și sub pământ, am atacat agenți teroristi de toate gradele, în toate locurile”, a spus ministrul israelian.
Mai multe detalii: Israelul a „trecut la o nouă etapă” în războiul împotriva Hamas, anunță ministrul Apărării, Yoav Gallant. „Pământul din Gaza s-a cutremurat”
Arabia Saudită avertizează Israelul cu privire la pericolul continuării operațiunilor terestre în Gaza
Ministerul de Externe al Arabiei Saudite a publicat sâmbătă o declarație în care condamnă orice operațiune terestră a forțelor israeliene care ar putea pune în pericol viața civililor palestinieni, relatează France24.
„Regatul condamnă și denunță operațiunile terestre desfășurate de armata israeliană în Fâșia Gaza și avertizează asupra pericolului de a continua aceste încălcări flagrante și nejustificate ale dreptului internațional împotriva fraților noștri palestinieni”, scrie în declarație.
O rachetă a lovit o casă din orașul israelian Beersheba
O rachetă a lovit sâmbătă o locuință din orașul Beersheba, din sudul Israelului, provocând mai multe pagube, dar fără a răni vreo persoană, scrie The Times of Israel.
Familia nu se afla acasă în momentul în care racheta a lovit, deoarece locuința se află în renovare.
Într-un comunicat, poliția afirmă că geniștii se află la fața locului pentru a colecta rămășițele rachetei, „pentru a elimina un pericol suplimentar” la adresa locuitorilor, îndemnându-i în același timp pe israelieni să nu se apropie de locul impactului.
Hamas susține că a bombardat vehicule israeliene în nord-vestul Fâșiei Gaza
În urmă cu aproximativ o oră, contul de Telegram al Brigăzilor Izzedine al-Qassam, brațul militar al Hamas, a anunțat că gruparea militantă a bombardat vehicule israeliene în nord-vestul Fâșiei Gaza, relatează BBC.
Anunțul vine în urma afirmațiilor anterioare ale armatei israeliene potrivit cărora trupe și tancuri au intrat în Gaza în timpul nopții și sunt „încă pe teren”. Armata israeliană nu a precizat unde anume a intrat în Gaza.
BBC menționează că încă nu a reușit să verifice locația imaginilor difuzate de armata israeliană în cursul zilei de astăzi, imagini care, potrivit acesteia, arată tancurile și alte vehiculele sale în Gaza. Aseară, Israelul a anunțat că trupele sale terestre „își extind operațiunile” în enclava asediată.
Armata israeliană, apel urgent către locuitorii din Gaza să părăsească nordul enclavei: Fereastra de evacuare se închide
Armata israeliană a lansat sâmbătă un nou un apel către locuitorii din Fâșia Gaza să evacueze nordul teritoriului, înaintea unei operațiuni militare iminente, relatează Sky News.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat: „Pentru siguranța dumneavoastră imediată, îi îndemnăm pe toți locuitorii din nordul Gaza și din orașul Gaza să se mute temporar spre sud”.
El a adăugat: „Mutarea înapoi în nordul Fâșiei Gaza va fi posibilă odată ce ostilitățile intense se vor încheia”.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a declarat că Hamas pune civilii în pericol prin poziționarea forțelor sale în școli, moschei și spitale.
„Operațiunea iminentă a IDF este pregătită pentru a neutraliza amenințarea Hamas cu precizie și intensitate”, a mai susținut el.
Mai multe detalii: Un nou apel al armatei israeliene pentru ca civilii să plece din nordul Gaza: „Fereastra de evacuare se închide”. Cum susține că a transmis avertismentul
Armata israeliană spune că a folosit mai multe metode de comunicare pentru a transmite ultimul avertisment de evacuare
Armata israeliană a afirmat, pentru BBC, că a folosit o varietate de metode pentru a transmite ultimul său avertisment către populația din Gaza, inclusiv prin radio, internet și prin lansarea de pliante din aer, și prin ceea ce a descris ca fiind „metode suplimentare despre care nu putem detalia”.
IDF afirmă că mortiere și rachete ghidate antitanc au fost trase din Liban spre orașe și poziții militare ale Israelului
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că mortiere și rachete ghidate antitanc au fost lansate din Liban spre poziții militare și orașe israeliene de la graniță, declanșând sirenele de raid aerian, scrie The Times of Israel.
Până acum nu au fost raportați răniți.
Forțele de apărare israeliene spun că răspund cu bombardamente de artilerie asupra zonelor din care au fost lansate proiectilele.
Ministrul israelian al Apărării: Operațiunea din Gaza va continua până la noi ordine
Operațiunea militară din Fâșia Gaza va continua până la noi ordine, a declarat sâmbătă ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, potrivit France24.
Un palestinian, împușcat mortal de către un colonist, cu o puşcă de asalt de tip M-16, în Cisiordania
Un palestinian a fost ucis sâmbătă de către un colonist israelian în regiunea Nablus, în nordul Cisiordaniei ocupate, anunţă Ministerul Sănătăţii al Autorităţii Palestiniene, la putere în acest teritoriu palestinian, scrie AFP.
Bilal Abu Salah, în vârstă de 40 de ani, a fost ”ucis cu un glonţ în piept de către un colonist” în satul Sawiya, în apropiere de Nabluz, anunţă, într-un comunicat, ministerul.
Primarul din Sawiya, Mahmoud Hassan, a declarat pentru AFP că Bilal Abu Salah a fost ucis în timp ce culegea măsline, împreună cu alţi membri ai familiei sale de pe pământurile lor, în apropiere de gardul de securitate al coloniei israeliene Rechelim.
Mai multe detalii: Un palestinian, împușcat mortal de către un colonist, cu o puşcă de asalt, în timp culegea măsline în Cisiordania, spun autoritățile palestiniene | VIDEO
Ciolacu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Negocierile pentru eliberarea ostaticilor continuă
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că se fac în continuare eforturi pentru eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza, dar şi pentru scoaterea din zonă a cetăţenilor care vor să plece, însă situaţia este complicată.
”Azi noapte, în jur de ora 2.00, eram în comunicare cu doamna ministru de Externe. Este un efort comun al mai multor ţări”, a afirmat premierul, potrivit news.ro.
Ciolacu a precizat că ”se negociază” în continuare, alături de SUA, Franţa, Germania şi toate ţările care au cetăţeni cu dublă cetăţenie.
Conform premierului, până acum erau 260 de cetăţeni cu dublă cetăţenie – şi română – care voiau să plece din Fâşia Gaza, dar sunt şi palestinieni care vor să părăsească zona. ”Nu e uşor de gestionat toată situaţia, important este să nu escaladeze”, a mai spus Ciolacu.
Hamas spune că va elibera opt ostatici, la cererea Rusiei
Hamas caută opt persoane identificate de Rusia ca fiind posibil să se afle printre ostaticii din Fâșia Gaza și este gata să le elibereze, a declarat sâmbătă, 28 octombrie, Abu Marzouk, membru al Biroului Politic al organizației islamiste palestiniene, pentru agenția rusă de stat RIA, potrivit Reuters.
RIA îl citează pe Marzouk, care se află în vizită la Moscova, spunând că Ministerul rus de Externe a înmânat o listă cu opt nume, toate aceste persoane având dublă cetățenie.
Mai multe detalii: Hamas afirmă că va elibera, la cererea Moscovei, opt ostatici din Fâșia Gaza. „Privim Rusia ca pe cel mai apropiat prieten al nostru”
Cel puţin 29 de jurnalişti au fost ucişi până acum în conflictul dintre Israel și Hamas
Printre miile de persoane decedate de la declanșarea războiului dintre Israel și Hamas, 29 de jurnaliști și-au pierdut viața în decursul a 20 de zile.
Cel puțin 29 de jurnaliști au murit de la declanșarea războiului dintre Israel și Hamas pe 7 octombrie până pe 27 octombrie, arată un raport publicat de către Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPP).
Dintre cei 29 de jurnaliști decedați, 24 erau palestinieni, patru erau israelieni și unul era libanez. Numărul real al jurnaliștilor omorâți ar putea fi mult mai mare.
Sirenele de raid aerian se aud și în orașele Beersheba și Ashkelon
Sirenele aeriene care anunță sosirea unor rachete răsună în orașul Beersheba din sudul Israelului.
Locuitorii anunță că au auzit cel puțin două explozii, deși nu este imediat clar dacă sunt impacturi sau interceptări.
Nu există informații imediate despre răniți sau pagube.
De asemenea, alertele aeriene au fost declanșate și în orașul Ashkelon, situat pe coasta sudică a Israelului. La fel, momentan nu există relatări despre eventuali răniți.
Sirenele răsună în orașul Kissufim, situat la granița cu Gaza
Sirenele de alertă răsună în comunitatea Kissufim, situată la granița Israelului cu Gaza, scrie The Times of Israel.
Orașul a fost în mare parte evacuat și nu există până acum informații privind răniți sau pagube.
Tirurile au loc în timp ce grupările teroriste libaneze lansează rachete asupra orașelor de la granița de nord a Israelului.
Sirenele de raid aerian răsună în comunitățile de la granița cu Libanul
Sirenele de alertă care anunță sosirea unor rachete răsună în comunitățile Misgav Am și Margaliot din Galileea Superioară, în apropiere de granița Israelului cu Libanul, scrie The Times of Israel.
Alertele s-au declanșat la scurt timp după aceea și în Arab al-Aramshe, tot în apropiere de granița cu Libanul, în Galileea de Vest.
Alertele vin pe fondul atacurilor repetate ale grupării teroriste Hezbollah din sudul Libanului asupra pozițiilor armatei israeliene și orașelor din nordul Israelului.
Locuitorii din comunitățile situate de-a lungul graniței cu Libanul au fost deja evacuați de către armată pe fondul atacurilor Hezbollah.
Sute de clădiri „complet distruse” în Gaza în ultimele raiduri israeliene, anunță Apărarea Civilă palestiniană
Sute de clădiri au fost „complet distruse” în Fâşia Gaza în bombardamentele israeliene din timpul nopţii, a anunţat sâmbătă Apărarea Civilă palestiniană, potrivit AFP.
„Sute de clădiri şi case au fost complet distruse şi mii de alte locuinţe au fost avariate”, a declarat pentru AFP Mahmoud Bassal, purtătorul de cuvânt al Apărării Civile din Gaza, teritoriu palestinian sub controlul Hamas.
Bombardamentele intense din timpul nopţii „au schimbat peisajul Gazei şi al guvernoratelor din nord”, a adăugat el.
Potrivit mai multor mărturii pe care AFP le-a putut obţine, cele mai violente bombardamente israeliene nocturne s-au concentrat în zonele din jurul a două spitale, al-Shifa din oraşul Gaza şi aşa-numitul „spital indonezian”, construit datorită donaţiilor din Indonezia, în sectorul Jabaliya mai la nord, scrie Agerpres.
Raidurile au distrus multe clădiri şi au lăsat cratere uriaşe pe străzile complet desfundate.
Elon Musk spune că Starlink va furniza servicii pentru „organizațiile de ajutorare recunoscute la nivel internațional din Gaza”
Elon Musk anunță că sistemul său de comunicații prin satelit Starlink „va sprijini conectivitatea pentru organizațiile de ajutorare recunoscute la nivel internațional din Gaza”, relatează The Times of Israel.
Musk a făcut anunțul într-un mesaj pe platforma sa X, ca răspuns la o declarație a Alexandriei Ocasio-Cortez, membră a Camerei Reprezentanților a SUA, care a afirmat că întreruperea comunicațiilor în Gaza este „inacceptabilă”.
Organizațiile umanitare spun că nu pot comunica cu echipele lor din Fâșia Gaza, după ce serviciile de telefonie și internet s-au prăbușit în timpul bombardamentelor intense lansate de Israel care a anunțat o operațiune terestră extinsă în enclavă.
Starlink, operat de compania SpaceX, deținută de Musk, a fost desfășurat și în Ucraina la scurt timp după ce țara a fost invadată de Rusia în februarie 2022.
Ce se întâmplă în Gaza „este pur și simplu o decizie israeliană”, spune un general american
Generalul-locotenent James Glynn, care face parte din Corpul de Infanterie Marină al SUA și a mers în Israel pentru a consilia Forțele de Apărare Israeliene (IDF), a revenit în Statele Unite, potrivit comandantului Corpului de Infanterie Marină, generalul Eric Smith, relatează CNN.
„Jim este acasă, am vorbit cu el (…). Generalul-locotenent Glynn a mers acolo pentru a oferi sfaturi. Dar să nu faceți nicio greșeală – ceea ce este, a fost sau va fi în Gaza este o decizie pur israeliană. El și-a oferit expertiza sa în calitate de planificator principal pentru o primă forță expediționară de pușcași marini care a intrat în bătălia de la Fallujah. I s-a cerut să meargă acolo și să spună: «Iată ce am învățat», așa că am putea numi asta un schimb militar profesionist”, a declarat generalul Eric Smith.
SUA și aliații săi au îndemnat Israelul să fie clar cu privire la obiectivele sale în Gaza în contextul unei așteptate operațiuni mai ample în acest teritoriu. De asemenea, SUA au avertizat împotriva unei ocupații prelungite a Fâșiei Gaza și au atras atenția asupra importanței evitării victimelor civile, au declarat oficiali americani și occidentali pentru CNN.
Oficialii israelieni au afirmat că scopul este de acela de a elimina Hamas și infrastructura sa.
Ministrul israelian al Apărării se va întâlni cu rudele ostaticilor din Fâșia Gaza
Ministrul apărării din Israel, Yoav Gallant, se va întâlni duminică cu reprezentanții familiilor persoanelor ținute ostatice în Gaza, pe fondul îngrijorărilor legate de situația acestora odată cu intensificarea operațiunii terestre în enclavă, relatează The Times of Israel.
Anunțul privind întâlnirea vine după ce rudele celor 229 de ostatici confirmați din Fâșia Gaza au lansat un apel urgent pentru o întâlnire cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu ministrul Gallant și cu alți membri ai cabinetului de război, în contextul în care armata a lansat un atac masiv asupra tunelurilor și buncărelor Hamas din partea de nord a enclavei, iar forțele terestre participă la o operațiune extinsă în zonă.
Alerte aeriene în Tel Aviv și Bat Yam
Sirenele care avertizează în privința unor atacuri cu rachete au fost activate sâmbătă în orașele israeliene Tel Aviv și Bat Yam, relatează The Times of Israel.
Nu există rapoarte imediate cu privire la răniți sau pagube.
Un nou bilanț al deceselor anunțat de Ministerul Sănătății din Gaza
Bilanțul morților în rândul palestinienilor a ajuns la cel puțin 7.703 începând din 7 octombrie, anunță Ministerul Sănătății din Gaza condus de Hamas, relatează France 24.
Peste 3.500 de copii se numără printre cei decedați, a adăugat ministerul.
Conflictul actual dintre Hamas și Israel a provocat cel mai mare număr de decese în Gaza de când Israelul s-a retras unilateral din teritoriu, în 2005.
Armata israeliană spune că a lovit o celulă teroristă care pregătea un atac cu rachete ghidate antitanc din sudul Libanului
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că au lansat un atac cu dronă împotriva unei celule teroriste din sudul Libanului care se pregătea să atace cu rachete ghidate antitanc o zonă din apropierea comunității nordice Hanita, relatează The Times of Israel.
Oficialii libanezi confirmă atacul asupra unei drone israeliene
Atacul asupra unei drone israeliene de pe teritoriul libanez raportat anterior de armata Israelului a fost confirmat și de oficialii din Liban, relatează Al Jazeera.
Oficiali libanezi din domeniul securității, citați de agenția de presă The Associated Press, au declarat că două rachete au fost trase spre drona care survola Libanul, dar nu au atins ținta.
Israelul a declarat anterior că a răspuns atacului prin lovirea locului de lansare.
Serviciile de salvare din Gaza: „Zeci de cadavre” găsite sub dărâmături în nordul Fâșiei
Zeci de cadavre au fost recuperate sâmbătă de sub dărâmături în urma loviturilor aeriene israeliene din timpul nopții în nordul Fâșiei Gaza, au anunțat serviciile de salvare din enclavă, citate de publicația Haaretz.
Sursele citate precizează că trupurile neînsuflețite au fost duse la spitalul Beit Lahia din nordul Fâșiei Gaza.
BBC: Loviturile asupra Fâșiei Gaza sunt aproape constante
Exploziile care afectează Fâșia Gaza sunt aproape constante și sunt provocate atât din aer, cât și de la artileria grea poziționată de-a lungul graniței cu enclava, relatează Lucy Williamson, corespondentă BBC din orașul israelian Sderot.
Potrivit jurnalistei britanice, de asemenea, se aud rafale de mitraliere provenind din nordul Gaza.
Pe lângă barajul de zgomote, există și o absență aproape totală de informații din interiorul Fâșiei Gaza, mai precizează corespondenta BBC.
Anterior, jurnalistul BBC Rushdi Abualouf, care relatează din Gaza, spunea că nordul Fâșiei a fost lovit peste noapte „la o scară pe care nu am mai văzut-o până acum” și a descris situația din enclavă ca fiind un „haos total”.
Șeful OMS anunță că a fost pierdut contactul cu personalul organizației și cu unitățile sanitare din Gaza
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu este în contact cu personalul său și cu unitățile sanitare din Gaza, a precizat șeful organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o postare pe platforma X, fostul Twitter, relatează France 24.
„Rapoartele privind bombardamentele intense din Gaza sunt extrem de îngrijorătoare. Evacuarea pacienților nu este posibilă în astfel de circumstanțe și nici găsirea unui adăpost sigur. De asemenea, pana de curent face imposibilă ajungerea ambulanțelor la răniți. Suntem în continuare în imposibilitatea de a lua legătura cu personalul nostru și cu unitățile sanitare. Sunt îngrijorat pentru siguranța lor”, a transmis șeful OMS.
Oficialul a adăugat că „OMS face apel la toți cei care au puterea de a face presiuni pentru o încetare a focului să acționeze acum”.
Președintele Egiptului cere, în urma unor incidente cu drone, ca suveranitatea țării sale să fie respectată
Președintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, a îndemnat sâmbătă părțile implicate în război să respecte suveranitatea și poziția Egiptului în regiune, după ce vineri drone au căzut asupra a două orașe egiptene de la Marea Roșie, relatează Reuters.
Egiptenii ar trebui să se simtă în siguranță, iar armata este capabilă să protejeze țara, a declarat Abdel Fattah al-Sisi la o expoziție din Cairo.
Liderul egiptean a afirmat recent că țara sa va continua să joace un rol pozitiv în conflictul dintre Israel și Hamas și că nu dorește ca acesta să se extindă la nivel regional.
Armata israeliană a interceptat o rachetă trasă din Liban spre o dronă militară israeliană
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că apărarea aeriană a interceptat o rachetă sol-aer lansată din Liban care viza o dronă militară israeliană, relatează The Times of Israel.
Drona israeliană nu a fost avariată în timpul incidentului, potrivit IDF.
Imagini din Tiberias, în nordul Israelului, arată o dâră de fum de la racheta apărării aeriene, notează publicația citată.
Aproape 29.000 de persoane au fost strămutate în Liban pe fondul confruntărilor la granița cu Israelul
În contextul confruntărilor de la granița dintre Israel și Liban, aproape 29.000 de persoane au fost forțate să își părăsească locuințele din Liban, conform datelor ONU, relatează Al Jazeera.
În total, 28.965 de persoane au fost strămutate, în principal în sudul țării, a precizat Organizația Internațională pentru Migrație într-o actualizare a datelor, adăugând că numărul a crescut cu 37% din 23 octombrie.
Al doilea portavion american a ajuns în Marea Mediterană
Statele Unite au desfășurat al doilea portavion, USS Eisenhower, în Marea Mediterană, consolidându-și și mai mult prezența militară pe fondul îngrijorărilor legate de escaladarea conflictului cu Iran și Hezbollah, potrivit unor informații din surse deschise citate de publicația israeliană Haaretz.
USS Eisenhower se va alătura portavionului american USS Gerald R Ford care a fost desfășurat în zonă la începutul acestei luni.
Flux constant de tiruri de rachete spre orașele de la granița cu Gaza, sâmbătă dimineața
Pe parcursul dimineții de sâmbătă, 28 octombrie, au fost trase rachete spre mai multe comunități israeliene din apropierea graniței cu Gaza, relatează The Times of Israel.
Nu au fost raportate imediat victime sau pagube.
Este de așteptat ca tirurile de rachete să se intensifice pe fondul extinderii operațiunilor Forțelor de Apărare ale Israelului în Fâșia Gaza, notează publicația citată.
Israelul spune că principalul său obiectiv este aducerea ostaticilor acasă
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), Daniel Hagari, a declarat sâmbătă că armata țării sale lucrează atât pentru a elimina gruparea teroristă Hamas, cât și pentru a aduce înapoi în Israel ostaticii din Fâșia Gaza, relatează The Times of Israel.
„Operăm în conformitate cu obiectivele care ne-au fost stabilite: dezmembrarea Hamas, protejarea frontierelor și un efort național pentru returnarea ostaticilor. Toate acestea împreună fac parte din judecata noastră, din evaluările noastre, din progresele noastre și din procesul de luare a deciziilor”, a spus oficialul israelian.
„Vom lua cele mai corecte decizii operaționale, având aceste obiective ca busolă. Aducerea ostaticilor acasă este un efort național de maximă importanță, iar toate activitățile noastre, operaționale, de informații, sunt menite să realizeze acest obiectiv”, a explicat Daniel Hagari.
Un comandant naval al Hamas a fost ucis în bombardamente, anunță armata Israelului
Forțele de Apărare ale Israelului afirmă că l-au ucis pe comandantul forțelor navale ale Hamas din Brigada din orașul Gaza, Rateb Abu Sahiban, într-un atac aerian lansat în cursul nopții, relatează The Times of Israel.
Potrivit armatei israeliene, Abu Sahiban a planificat și comandat o tentativă de infiltrare a Hamas pe mare la 24 octombrie, care a fost dejucată de forțele marinei israeliene.
Militarii israelieni sunt încă pe teren în Fâșia Gaza, spune purtătorul de cuvânt al armatei
Trupele Israelului au intrat peste noapte în nordul Fâșiei Gaza și sunt „încă pe teren”, a confirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene (IDF), Daniel Hagari, relatează BBC și The Times of Israel.
„Forțele de infanterie, blindate, de geniu și artilerie participă la activitate, însoțite de focuri grele (aeriene)”, a spus oficialul israelian, adăugând că „forțele sunt încă pe teren și continuă luptele” și că armata „avansează prin etapele războiului”.
Purtătorul de cuvânt al IDF a precizat și că, până acum, niciun soldat nu a fost rănit în operațiunea terestră extinsă din Gaza.
Ajutoarele vor ajunge astăzi în Gaza, anunță Israel
Camioane cu alimente, apă și medicamente vor ajunge în cursul zilei de sâmbătă în Fâșia Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), Daniel Hagari, citat de Al Jazeera.
Erdogan cere Israelului să oprească „nebunia” și să pună capăt loviturilor din Gaza
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, făcut apel, sâmbătă, printr-un mesaj publicat pe rețeaua X, ca Israelul să oprească loviturile asupra Fâșiei Gaza, relatează The Guardian.
„Bombardamentele israeliene asupra Fâșiei Gaza s-au intensificat noaptea trecută și au vizat încă o dată femei, copii și civili nevinovați și au agravat criza umanitară în curs de desfășurare. Israelul trebuie să oprească imediat această nebunie și să pună capăt atacurilor sale”, a cerut liderul de la Ankara.
Totodată, Erdogan a făcut apel la oameni să participe la un miting de susținere a Palestinei pe aeroportul Ataturk din Istanbul.
Israelul afirmă că va permite intrarea în Gaza a unui număr mai mare de ajutoare umanitare din Egipt
Armata israeliană urmează să permită intrarea în sudul Fâșiei Gaza a unui număr semnificativ mai mare de ajutoare umanitare din Egipt, relatează The Times of Israel.
Potrivit sursei citate, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) speră că alimentele, apa și medicamentele suplimentare vor încuraja mai mulți palestinieni să părăsească partea de nord a Fâșiei Gaza și să se îndrepte către sudul acesteia.
IDF spune că nu va permite intrarea de combustibil în Fâșia Gaza, considerând că acesta este folosit de Hamas pentru a gestiona luptele împotriva Israelului.
Israelul a avertizat că țintește puternic orașul Gaza și alte zone din nordul Fâșiei, unde se crede că Hamas își are principalele baze de operațiuni.
Familiile ostaticilor din Fâșia Gaza cer o întâlnire cu Benjamin Netanyahu
Familiile celor aproximativ 229 de ostatici confirmați reținuți în Fâșia Gaza au lansat un apel urgent pentru o întâlnire cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ministrul apărării Yoav Gallant și cu ceilalți membri ai cabinetului de război, în contextul operațiunilor extinse ale Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) în Fâșia Gaza, relatează The Times of Israel.
„Această noapte a fost cea mai rea dintre toate nopțile. A fost o noapte nesfârșită, pe fondul operațiunii majore a IDF în Fâșia Gaza și a incertitudinii totale în ceea ce privește soarta răpiților care sunt ținuți acolo și care sunt, de asemenea, supuși bombardamentelor intense”, se precizează în mesajul transmis de reprezentanții familiilor.
„Anxietate, frustrare și, mai ales, o furie enormă pentru că nimeni din cabinetul de război nu s-a deranjat să se întâlnească cu familiile răpiților pentru a le explica un singur lucru – dacă operațiunea terestră pune în pericol siguranța celor 229 de ostatici din Gaza”, acuză apropiații prizonierilor care spun că așteaptă explicații din partea oficialilor israelieni.
„Fiecare minut care trece pare o eternitate”, se mai menționează în declarația citată.
Armata Isarelului a publicat imagini din timpul operațiunilor terestre din Fâșia Gaza
Forțele de Apărare ale Israelului au publicat sâmbătă imagini cu forțe terestre, inclusiv trupe de infanterie, forțe de geniu de luptă și tancuri, care operează în Fâșia Gaza, relatează The Times of Isarel.
Publicația citată menționează că operațiunile s-au desfășurat în timpul nopții trecute, dar continuă și sâmbătă dimineața.
„Forțele se află încă în Gaza la această oră, operând mai adânc în teritoriul condus de Hamas decât incursiunile limitate anterioare”, scrie The Times of Israel.
Mai multe detalii: Imagini din timpul operațiunilor terestre ale Israelului în Fâșia Gaza. A intrat „mai adânc în teritoriul condus de Hamas”, scrie presa israeliană
Reacția Israelului după rezoluția ONU privind un armistițiu umanitar în Gaza
„Potrivit familiei de națiuni, Israelul nu are dreptul să se apere”, a acuzat ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, vineri, după ce Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat, cu o largă majoritate, o rezoluție prin care solicită un armistițiu umanitar în Fâșia Gaza, conform relatării de pe site-ul ONU.
„Am fost cu toții martori că ONU nu deține nici măcar un gram de legitimitate. ONU s-a angajat să asigure continuarea atrocităților. Potrivit familiei de națiuni, Israelul nu are dreptul să se apere”, a afirmat Gilad Erdan.
„Aceasta este o zi neagră pentru ONU şi pentru omenire (…) Astăzi este o zi care va rămâne ca o infamie”, a adăugat Gilad Erdan, relatează publicația The Times of Israel, citată de News.ro.
În schimb, Hamas a salutat rezoluția adoptată de ONU și a cerut punerea sa în aplicare imediat, notează Le Monde.
Rezoluția a fost adoptată cu 120 de voturi „pentru” și 14 „împotrivă”. 45 de state, printre care și România, s-au abținut de la vot.
Mai multe detalii: „O zi care va rămâne ca o infamie”, acuză Israelul după rezoluția ONU privind un armistițiu umanitar în Gaza. România s-a abținut de la vot
Cetățenii americani, sfătuiți din nou de autoritățile SUA să plece din Liban
Americanii aflaţi în Liban sunt sfătuiți „să plece acum, cât timp zborurile comerciale rămân disponibile, ca urmare a situaţiei imprevizibile în materie de securitate”, a transmis Departamentul de Stat american, vineri, într-o alertă de securitate actualizată, relatează CNN.
„Cel mai bun moment pentru a părăsi o ţară este înainte de o criză, dacă este posibil. Evacuările civililor dintr-o ţară străină cu ajutorul armatei americane sunt rare. Nu există nicio garanţie că guvernul SUA va evacua cetăţenii americani privaţi şi membrii familiilor lor într-o situaţie de criză“, se menționează în mesajul autorităților americane.
Cetățenilor SUA care decid să rămână în Liban li se recomandă să „aibă un plan de acţiune pentru situaţii de criză care să nu se bazeze pe asistenţa guvernului american“.
Mai multe detalii: Ambasada americană de la Beirut le cere din nou cetăţenilor săi să plece din Liban
Gara din New York, blocată de protestatari care au cerut încetarea focului dintre Israel și Hamas
„Not in Our Name” („Nu în numele nostru”) era mesajul afișat pe tricourile negre ale multora dintre cei 1.000 de protestatari – potrivit estimărilor unui polițist – care au blocat vineri seara gara din New York, relatează The New York Times.
Câteva zeci de persoane au fost arestate sub acuzația că au încercat să oprească traficul feroviar.
Protestatarii au scandat mesaje precum „Încetați focul acum” și „Lăsați Gaza să trăiască”.
Programul trenurilor nu a fost afectat de manifestația din gara centrală din metropola americană.
„Not in Our Name” este o organizație fondată în SUA în anul 2002 pentru a protesta față de felul în care guvernul de la Washington a acționat după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.
O țintă Hezbollah din Liban, lovită cu rachete, spune armata israeliană
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că au lansat un atac aerian în timpul nopții împotriva unui sit Hezbollah din sudul Libanului, ca răspuns la tirurile de rachete îndreptate vineri spre Israel, relatează The Times of Israel.
Rachetele au fost îndreptate spre o poziție a IDF din Înălțimile Golan, dar proiectilele au aterizat în Siria.
Armata israeliană spune că a lovit 150 de ținte subterane ale Hamas în timpul nopții
Forțele de Apărare israeliene (IDF) anunță că în noaptea de vineri spre sâmbătă, una dintre cele mai intense nopți de bombardament de până acum, au lovit 150 de ținte subterane în nordul Fâșiei Gaza, inclusiv ceea ce a numit „tuneluri teroriste, spații de luptă subterane și infrastructură suplimentară”, relatează BBC și The Times of Israel.
„În zborul de atac (…), aproximativ o sută de avioane de luptă au aruncat sute de arme și au distrus sute de ținte ale organizației teroriste Hamas. Forțele aeriene sunt pregătite pentru continuarea dezvoltării campaniei și lucrează împreună cu toate organismele din IDF atunci când obiectivul este clar – să distrugă tot ceea ce a fost atins de mâna Hamas”, a spus șeful Grupului de Operațiuni Aeriene, locotenent-colonelul Gilad Keinan, conform unei postări de pe rețeaua X a Forțelor de Apărare ale Israelului.
De asemenea, în cursul operațiunilor terestre de noaptea trecută au avut loc confruntări între trupele Israelului și Hamas.
Niciun soldat israelian nu a fost rănit în timpul ciocnirilor, notează sursele citate. Totodată, IDF „consideră că a reușit să ucidă mai mulți teroriști Hamas în acest raid și spune că a distrus infrastructura aparținând grupului terorist”, relatează The Times of Israel.
Infanteria, forțele de geniu de luptă și tancurile IDF rămân încă în interiorul Fâșiei Gaza sâmbătă dimineață, în timp ce operațiunea terestră continuă. Armata israeliană a descris raidul ca fiind o „activitate terestră extinsă”, mai degrabă decât o ofensivă terestră completă, precizează aceleași surse.
Israelul anunță că l-a ucis pe șeful operațiunilor aeriene ale Hamas
Armata israeliană anunță sâmbătă dimineață că l-a ucis pe cel care a comandat luptătorii Hamas care s-au infiltrat în Israel cu parapanta pe 7 octombrie și care este considerat responsabil pentru atacurile cu drone asupra posturilor militare israeliene, relatează BBC și The Times of Israel.
„În cursul nopții, avioanele de luptă ale Forțelor de Apărare ale Israelului l-au lovit pe Asem Abu Rakaba, șeful grupării aeriene a Hamas”, se precizează într-un mesaj publicat pe rețeaua X de Forțele de Apărare ale Israelului.
„Abu Rakaba era responsabil pentru UAV-urile (vehicule aeriene fără pilot), dronele, parapantele, detecția și apărarea aeriană a Hamas. El a participat la planificarea masacrului din 7 octombrie și a comandat teroriștii care s-au infiltrat în Israel pe parapante și a fost responsabil pentru atacurile cu drone asupra posturilor IDF”, mai scrie în mesajul citat.
Mai multe detalii: Israel anunță că l-a ucis pe șeful operațiunilor aeriene ale Hamas, într-un raid aerian nocturn – VIDEO
Problemele cu rețeaua de comunicații continuă în Gaza sâmbătă dimineață
În Fâșia Gaza există o întrerupere aproape totală a serviciilor de internet și comunicații. Rețelele telefonice și internetul au fost în mare parte întrerupte pe fondul bombardamentelor israeliene intense asupra liniilor de legătură și a turnurilor, potrivit Companiei de Telecomunicații din Palestina, relatează Al Jazeera.
Postul de televiziune panarabic precizează sâmbătă dimineață că nu își poate contacta în mod direct corespondenții din zonă.
Comitetul pentru protecția jurnaliștilor a emis o declarație în care afirmă că o „pană de comunicații este o pană de știri”, care poate duce la „consecințe grave”, inclusiv la răspândirea dezinformării.
„În această oră întunecată, suntem alături de jurnaliști, de acei căutători ai adevărului a căror muncă zilnică ne informează cu fapte care fac lumină asupra condiției umane și ajută la tragerea la răspundere a puterii”, se precizează în declarație.
Organizația Medici fără frontiere anunță că a pierdut contactul cu personalul din Gaza
Organizația caritabilă Medici Fără Frontiere (MSF) a declarat că a pierdut contactul cu unii dintre colegii săi palestinieni de pe teren, relatează BBC.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, fostul Twitter, organizația s-a declarat „deosebit de îngrijorată pentru pacienții, personalul medical și miile de familii care se adăpostesc la spitalul Al Shifa și în alte unități sanitare”.
„Facem apel la protecția fără echivoc a tuturor unităților medicale, a personalului și a civililor din întreaga Fâșie Gaza”, a mai transmis MSF.
Medici fără Frontiere a precizat că și-a mutat personalul medical internațional în sudul Fâșiei Gaza la 13 octombrie, în urma ordinului de evacuare emis de Israel. Înainte de acest ordin, grupul avea un teatru operațional la Al Shifa, în nordul Fâșiei Gaza. Al Shifa este principalul spital din orașul Gaza.
Un purtător de cuvânt militar israelian a afirmat că Hamas folosea spitalul ca scut pentru tuneluri subterane și centre de comandă, acuzație negată de Hamas.
Șeful Pentagonului subliniază „importanța protejării civililor” în atacurile armatei israeliene
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a reiterat „importanța protejării civililor în timpul operațiunilor Forțelor de Apărare ale Israelului” într-o discuție telefonică purtată vineri cu ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, potrivit unui comunicat al Pentagonului, citat de CNN.
În același timp, Austin a subliniat nevoia urgentă de „livrare a ajutorului umanitar pentru civilii din Gaza” și ca Hamas să elibereze toți ostaticii, se mai precizează în comunicat.
Discuțiile oficialului american cu omologul său israelian au avut loc în contextul în care Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat că „extind operațiunile terestre” în Fâșia Gaza și că „operează în forță” pe toate fronturile pentru a-și îndeplini obiectivele în războiul cu Hamas.
Biden spune că SUA „sunt pregătite să ia măsuri suplimentare” după ce au lovit poziții iraniene din Siria
Președintele SUA, Joe Biden, a trimis o scrisoare liderilor Congresului după ce a ordonat lovituri asupra a două poziții din Siria legate de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran, în urma unei serii de atacuri asupra forțelor americane din Orientul Mijlociu, relatază The Times of Israel.
„Loviturile au fost menite să stabilească un efect de descurajare și au fost efectuate într-o manieră care să limiteze riscul de escaladare și să evite victimele civile. Am ordonat loviturile pentru a ne proteja și apăra personalul, pentru a degrada și întrerupe seria de atacuri în curs de desfășurare împotriva Statelor Unite și a partenerilor noștri și pentru a descuraja Iranul și grupările de miliție susținute de Iran să efectueze sau să sprijine alte atacuri împotriva personalului și facilităților Statelor Unite”, a precizat Biden.
„Statele Unite sunt pregătite să ia măsuri suplimentare, după cum este necesar și adecvat, pentru a face față altor amenințări sau atacuri”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Locuitorii din Gaza spun că a fost o noapte cu cele mai intense atacuri de până acum
Locuitorii din Fâșia Gaza spun că atacurile israeliene din timpul nopții de vineri spre sâmbătă au fost cele mai intense din cele trei săptămâni de confruntări relatează publicația Haaretz.
Potrivit rezidenților, au avut loc bombardamente în estul Fâșiei Gaza, în special în sectorul nordic, de la tabăra de refugiați Jabaliya până la Bet Lahiya și Bet Hanun.
De asemenea, au fost raportate atacuri în centrul Fâșiei și în Khan Yunis, în sud. Hamas și Jihadul Islamic au anunțat că au luptat cu trupele israeliene în nordul Gaza.
Hamas se declară „pregătită” să învingă trupele terestre israeliene dacă acestea intră în Gaza
Izzat al-Rishq, un membru de rang înalt al Biroului Politic al Hamas, a declarat vineri că Hamas este pregătită să învingă forțele israeliene dacă acestea vor intra în Fâșia Gaza, relatează CNN.
„Dacă Netanyahu decide să-și trimită (trupele în) Gaza, la sol, în această seară, rezistența este pregătită”, a declarat al-Rishq.
Afirmațiile acestuia au venit după ce Israelul a anunțat că își extinde operațiunile terestre în enclavă.
SUA nu trasează „linii roșii” pentru Israel, afirmă Casa Albă
Statele Unite nu încearcă să dicteze limite pentru Israel, a afirmat vineri Casa Albă, în timp ce israelienii și-au extins operațiunea militară în Gaza împotriva militanților Hamas, relatează Reuters.
Noul atac militar al Israelului are loc în timp ce Statele Unite se străduiesc să impună o pauză umanitară pentru livrările de combustibil și ajutoarele de urgență pentru civilii din Gaza.
Deși purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, John Kirby, nu a dorit să comenteze extinderea operațiunii terestre a Israelului, el a precizat că Washingtonul a susținut dreptul Israelului de a se apăra după ce militanții Hamas au ucis 1.400 de persoane în sudul țării, pe 7 octombrie.
„Nu trasăm linii roșii pentru Israel”, a spus el.
El a precizat că SUA continuă să discute cu Israelul despre obiectivele operațiunii sale, despre necesitatea de a proteja civilii din Gaza, despre efortul de a obține întoarcerea în siguranță a ostaticilor israelieni și despre necesitatea de a lua în considerare ce urmează după operațiunile terestre din Gaza.
„Încă de la început, am avut și vom continua să avem discuții cu ei despre modul în care fac acest lucru. Și nu ne-am ferit să ne exprimăm îngrijorarea cu privire la victimele civile, la daunele colaterale și la abordarea pe care ar putea alege să o adopte. Asta pot face prietenii, iar noi suntem prieteni”, a spus el.
Demonstrații masive în Cisiordania, în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza
Mii de palestinieni au ieșit în stradă în Ramallah, Nablus și în alte orașe din Cisiordania pentru a protesta în semn de solidaritate cu oamenii din Fâșia Gaza, în timp ce Israelul își intensifică campania militară împotriva Hamas în întreaga enclavă, scrie The Times of Israel.
Armata israeliană: În ultimele ore am intensificat atacurile în Gaza
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis, într-un comunicat de presă, că și-au intensificat „în ultimele ore atacurile în Fâșia Gaza”.
„Forțele aeriene atacă pe scară largă ținte subterane și infrastructura teroristă, într-un mod foarte semnificativ. În continuarea activității ofensive pe care am desfășurat-o în ultimele zile, forțele terestre extind activitatea terestră în această seară”, a precizat armata, potrivit presei israeliene.
Hamas afirmă că se confruntă cu o incursiune terestră a armatei israeliene în Gaza
Aripa militară a grupării islamiste palestiniene Hamas – Brigăzile Izz ad-Din al-Qassam – afirmă, într-un comunicat, că se confruntă cu o incursiune terestră a Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) în Fâșia Gaza, relatează The Times of Israel.
Comunicatul Hamas precizează că au loc „ciocniri violente” în apropiere de Beit Hanoun, în partea de nord a Fâșiei Gaza, și în apropiere de Bureij, în centrul enclavei.