Anunțul vine în contextul unui război recent al declarațiilor între Fondul Proprietatea și Ministerul Energiei, proprietar din partea statului român, cu 80% din acțiunile Hidroelectrica.

De la căpușare la profit de excepție

Compania de stat s-a aflat în insolvență în perioada 2012-2016, iar de la ieșirea din această procedură judiciară statul a tras mâța de coadă în privința listării companiei pe bursă. Listarea societății era trecută inclusiv în acordurile României cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, fiind văzută ca o soluție de creștere a transparenței și eliminare a căpușării societății.

Reprezentanții statului au anunțat de mai multe ori intenția de a lista 15-20% din acțiunile Hidroelectrica, atât la Londra, cât și la București. Anterior, statul a listat pe ambele burse și alte companii ale sale, respectiv Electrica și Romgaz.

Cea mai valoroasă companie din România

Hidroelectrica este cea mai valoroasă companie a statului român și a realizat în 2016 un profit de net de 1,2 miliarde de lei la o cifră de afaceri de 3,2 miliarde.
Potrivit Top 100 cele mai valoroase companii din România, realizat la finele anului trecut de către Ziarul Financiar, Hidroelectrica a devenit cea mai valoroasă companie din țară, depășind Petrom. Valoarea Hidroelectrica este estimată la 2,91 miliarde de euro, față de 2,84 miliarde de euro cât este valoarea Petrom.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

Fondul Proprietatea își evaluează participația de 19,9% la Hidroelectrica la 742 de milioane de euro, astfel că Hidroelectrica ar valora 3,7 miliarde de euro.

Schimb de replici cu Ministerul Energiei

Pe de altă parte, Ministerul Energiei a acuzat de curând Fondul că blochează activitatea Hidroelectrica și a demis-o din Consiliul de Supraveghere a companiei pe reprezentanta acestuia.

„Am decis să evaluăm opţiunile strategice pentru participaţia noastră la Hidroelectrica, din cauza lipsei de progres privind listarea propusă a companiei, în ciuda condiţiilor favorabile de piaţă şi a interesului semnificativ manifestat de investitori. În plus, în opinia noastră, o baza mai largă de acţionari, pe lângă Fondul Proprietatea, va continua să consolideze guvernanţa corporativă adecvată şi să monitorizeze în permanentă nivelul de transparenţă şi responsabilizare a conducerii pentru performanţă generală a companiei. Fondul Proprietatea îşi va păstra poziţia fermă împotriva oricăror acţiuni care ameninţă să distrugă valoarea companiei.

În acelaşi timp, strategia preferată de Fond este listarea Hidroelectrica, iar cele două procese pot fi combinate în scopul maximizării valorii companiei pentru actionarii noştri”, a declarat, într-un comunicat, Johan Meyer, co-manager al Fondului Proprietatea.

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025
Recomandări
Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

De partea cealaltă, Toma Petcu – Ministrul Energiei – a transmis că este ”prematur” să comenteze, având în vedere că analiza FP este preliminară. ””Este prematur să comentăm opțiunea avansată de Fondul Proprietatea în legătură cu participația pe care o deține la Hidroelectrica. Așa cum menționează chiar acționarul minoritar al Hidroelectrica, analiza privind vânzarea acțiunilor este într-o fază preliminară. Așteptăm să vedem o ofertă clară din partea acționarului minoritar al Hidroelectrica pentru a ne putea formula un răspuns”, a declarat Toma Petcu.

Hidroelectrica, introdusă în Fondul Suveran

Hidroelectrica ar urma să fie introdusă în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), potrivit unui proiect legislativ pus în dezbatere de către Ministerul Finanțelor.

Acesta este un proiect controversat, iar fostul premier Sorin Grindeanu a declarat că i s-a cerut să dea o ordonanță de urgență pentru constituirea sa.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI