Relatarea LIVETEXT Libertatea cu a 11-a zi a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 11.
Un oraş de lângă Kiev, „distrus aproape complet”. „Nu mai există”
Oleksiy Kuleba, șeful Administrației Regionale de Stat din Kiev, susține că orașul Borodeanka, situat la nord-vestul capitalei Kiev, este „aproape complet distrus”, potrivit CNN.
„Nu există apă și electricitate acolo… Nu mai există Borodeanka. Este aproape complet distrus. Centrul orașului arată pur și simplu îngrozitor. Borodeanka este sub ocupația trupelor ruse; ei (rușii, n.r.) controlează această așezare”, a declarat Kuleba.
Kuleba susținea mai devreme, în cursul zilei de sâmbătă, pe contul său de Telegram, că trupele ruse au ocupat în acest oraș un spital de psihiatrie cu sute de pacienți, dar că ulterior au plecat. Totuși, el preciza că forțele ruse se află încă în apropiere.
„Majoritatea acestor oameni sunt bolnavi, cei mai mulți sunt oameni cu nevoi speciale. Dar ei sunt de-ai noștri și nu putem și nu îi vom părăsi niciodată”, spunea Kuleba, în timpul zilei.
„Astăzi nu înțelegem cum să evacuăm acești oameni, cum să îi ajutăm”, mai spunea Kuleba, adăugând că bolnavii din respectivul spital de psihiatrie au rămas fără medicamente și apă. Ulterior, oficialul ucrainean a anunțat că pacienții au fost scoși din unitatea medicală.
Statul Major ucrainean: Gruparea Wagner a înființat o bază în orașul Rostov-pe-Don
Gruparea paramilitară Wagner, considerată armata privată a președintelui rus Vladimir Putin, și-a înființat în orașul Rostov-pe-Don, din sudul Rusiei, din care recrutează mercenari pentru a lupta împotriva ucrainenilor, a anunțat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de publicațiile The Kyiv Independent și Pravda Ucraina.
„Potrivit informațiilor disponibile, începerea agresiunii militare împotriva Ucrainei a fost însoțită de începerea activității în rândul contractanților militari privați ruși de recrutare a personalului cu experiență militară și pregătire corespunzătoare în cadrul forțelor speciale. În acest sens, grupul Wagner și-a stabilit o bază în Rostov-pe-Don”, a transmis Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Mai mulți mercenari ai Grupării Wagner ar fi fost trimiși în Ucraina cu misiunea de a-l asasina pe președintele Volodimir Zelenski, pentru ca Moscova să răstoarne regimul politic de la Kiev și să-și impună la conducerea țării un „guvern marionetă”. Gruparea Wagner s-ar fi aflat în spatele a două tentative de ucidere a liderului ucrainean, ambele eșuate.
Baza militară din Harkov, bombardată de un avion rus de luptă
Un avion rus de bombardament a atacat sâmbătă seară o bază militară din apropierea orașului Harkov. Patru membri ai Gărzii Naționale a Ucrainei au fost uciși și mai mulți au fost răniți, informează Pravda Ucraina.
Avionul a lansat bombe aeriene grele asupra bazei militare a Brigăzii a 5-a Slobozhanska. Membrii Brigăzii îndepărtează în prezent dărâmăturile.
Site-ul FSB, atacat și blocat de hackerii „Anonymous”
Hackerii care fac parte din gruparea „Anonymous” susțin că au blocat site-ul Serviciului Federal de Securitate (FSB), principalul serviciu de informații din Rusia, anunță publicația The Kyiv Independent
„Anonymous” a revendicat responsabilitatea pentru atacarea și blocarea acestui site, care în prezent nu poate fi accesat, afișând în schimb un mesaj de eroare.
Zelenski, nou apel către ucraineni: „Treceți în ofensivă”
Într-un discurs ținut sâmbătă seară și adresat populației civile, președintele Volodimir Zelenski i-a lăudat pe ucraineni pentru că au rezistat în fața ocupației ruse, inclusiv în zonele anexate de Rusia în 2014, scrie publicația The Kyiv Independent.
„Fiecare metru din pământul nostru ucrainean câștigat prin proteste și umilirea ocupanților este un pas înainte, spre victorie. Este șansa voastră la viață. Ucraineni, în fiecare oraș în care a intrat inamicul, simțiți asta și treceți la ofensivă!”, a afirmat liderul de la Kiev, potrivit Pravda Ucraina.
Apelul președintelui ucrainean vine după ce locuitorii din Herson și Melitopol, două orașe capturate de ruși, au ieșit în stradă și au protestat față de trupele ocupante. La un moment dat, soldații ruși au tras focuri de avertisment, dar protestatarii și-au continuat acțiunea.
Șeful diplomației ucrainene cere urgentarea dosarului de aderare la UE
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a lansat un apel la adresa liderilor Uniunii Europene prin care a solicitat ca cererea de aderare a țării sale la blocul comunitar să fie analizată cât mai curând posibil și separat de cererile pe care le-au depus Republica Moldova și Georgia, informează Agerpres.
„Cu tot respectul faţă de vechii noştri parteneri, în ceea ce priveşte integrarea europeană, Georgia şi Moldova, cazul Ucrainei este absolut excepţional. Insistăm ca dosarul Ucrainei să fie analizat individual şi să fie analizat cât mai curând posibil. Procedurile pot fi şi ar trebui să fie suprimate, pentru a asigura un proces uşor de integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană, pentru binele tuturor, al Ucrainei şi al Uniunii Europene”, a arătat Kuleba, într-o conferinţă de presă online, pentru presa străină.
Șeful diplomației ucrainene a avut un mesaj special pentru Franţa, țară care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Kuleba a spus că președintele Emmanuel Macron, care a demonstrat că este „un lider în recentele luni”, când a gestionat situaţia de securitate din Europa, are acum „puterea şi statutul moral de a fi un lider al grăbirii integrării Ucrainei în UE”.
Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat luni o cerere oficială de aderare a ţării sale la blocul comunitar. Zelenski a solicitat UE să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.
Citește și: Care sunt șansele ca Ucraina să devină membru UE. Ce presupune procesul de aderare
Organizatorii noilor „republici populare” din vestul Ucrainei, reținuți de SBU
Polițiștii ucraineni i-au reținut pe organizatorii unor noi „republici populare”, de data aceasta din vestul Ucrainei, care urmau să își proclame autonomia. Scopul acestor colaboraționiști era să submineze situația din spatele armatei ucrainene, anunță agenția de presă UNIAN.
Informația a fost oferită de serviciul de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), care susține că regiunile Ivano-Frankivsk, Transcarpatia, Lvov, Ternopil și Cernăuți urmau să facă și ele parte din „Republica Federală Ucraina”. Angajații SBU l-au reținut pe principalul organizator și pe asistenții săi în regiunea Ivano-Frankivsk. Aceștia riscă 10 ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați.
Potrivit agenției ucrainene de presă, separatiștii trebuiau să recruteze peste 500 de „trădători” în regiunile de vest și de centru. Conform planului, aceștia trebuiau să lichideze forțele de securitate și reprezentanții autorităților, după care ar fi urmat să aibă loc confiscarea clădirilor administrative și proclamarea „republicilor populare”. În cele din urmă, aceste republici separatiste plănuiau să se unească într-un nou stat, controlat de Moscova, mai scrie UNIAN.
Rusia anunță că reia atacurile și că a doborât patru avioane ucrainene
Forțele armate ruse au distrus 2.119 obiecte din infrastructura militară a Ucrainei în timpul „operațiunii speciale”, a anunțat reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, potrivit agenției de stat TASS.
Conform acestuia, Forțele Armate ale Federației Ruse au distrus sâmbătă patru avioane Su-27 și un elicopter Mi-8 al Forțelor Aeriene Ucrainene. Konașenkov a precizat că trupele republicilor separatiste Luhansk și Donețk au preluat controlul asupra a opt așezări.
Tot agenția TASS anunță că militarii ruși au preluat controlul bazei militare a Forțelor Armate ale Ucrainei de lângă orașul Herson.
De asemenea, Ministerul rus al Apărării a anunțat, tot prin vocea generalului Igor Konașenkov, că forțele sale au reluat la ora 18.00 (ora Moscovei) ofensiva în zona Harkov și Volnovaha.
Premierul israelian, vizită supriză la Kremlin
Premierul israelian Naftali Bennett s-a întâlnit sâmbătă, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina, potrivit unui oficial israelian citat de CNN. Discuția a durat trei ore.
Întâlnirea neanunțată a avut loc cu acordul administrației americane – aliatul tradițional al Israelului, a anunțat Biroul premierului Naftali Bennett, într-un comunicat de presă.
Oficialul israelian a precizat că demersul diplomatic al lui Bennett a fost coordonat împreună cu Germania și Franța și a adăugat că Naftali Bennett se află „într-un dialog continuu cu Ucraina”.
Bennett a mai vorbit sâmbătă și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după întâlnirea cu liderul de la Kremlin. În urmă cu trei zile, Bennett a purtat conversații telefonice separate atât cu Putin, cât și cu Zelenski.
După încheierea întâlnirii de la Moscova, Bennett a plecat spre Berlin, unde va fi primit de cancelarul german Olaf Scholz.
Blinken s-a întâlnit cu ministrul ucrainean de Externe, la granița cu Polonia
Secretarul american de stat Antony Blinken și ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba s-au întâlnit sâmbătă la granița Ucrainei cu Polonia pentru a discuta despre eforturile Occidentului de sprijinire a Ucrainei și de izolare a Rusiei, în speranța de a pune capăt războiului care deja durează de zece zile, relatează Reuters.
Blinken și Kuleba au discutat, în condiții draconice de securitate, într-un cort, la granița Ucrainei cu Polonia, pe unde mii de oameni, în mare parte femei și copii, trec zilnic pentru a fugi din calea bombardamentelor și atacurilor trupelor ruse.
„Întreaga lume este alături de Ucraina, la fel cum stau și eu aici cu prietenul și colegul meu. Sper că poporul Ucrainei va putea interpreta acest lucru drept o manifestare clară a faptului că avem prieteni care ne sunt alături”, a spus șeful diplomației americane.
Cei doi au discutat atât despre furnizarea de arme Ucrainei, cât și despre campania de izolare internațională a Rusiei și de sancționare a economiei acesteia, a precizat Kuleba. Acesta a mai afirmat că Ucraina va câștiga războiul cu Rusia în cele din urmă, dar susținătorii internaționali ai țării sale trebuie să ofere mai mult ajutor pentru a pune capăt conflictului mai repede.
Ucraina are nevoie, în mod special, de avioane de luptă și sisteme de apărare aeriană, a spus Kuleba, adăugând că armele antiaeriene Stinger furnizate de națiunile occidentale sunt de mare ajutor. Forțele ucrainene au doborât cu acestea trei avioane rusești sâmbătă, a precizat ministrul.
„Dacă vor continua să ne furnizeze armele necesare, costul va fi mai mic. Acest lucru va salva multe vieți, multe case…”, a adăugat Kuleba.
Soldați ruși acuzați că au deschis focul asupra civililor care protestau
Un nou videoclip publicat pe rețelele de socializare arată că cel puțin un bărbat a fost rănit de gloanțe, în timpul unui protest împotriva armatei ruse în micul oraș Novopskov din nord-estul Ucrainei, anunță CNN, care confirmă autenticitatea filmării.
În înregistrare se vede cum un bărbat este rănit de gloanțe, după ce un soldat rus a deschis focul asupra sa.
Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional:
„Oamenii au încercat să-i oprească pe ruși, dar aceștia au deschis focul asupra locuitorilor neînarmați. Sunt trei răniți, sunt în spital”, a declarat Sergiy Haidai, șeful administrației regionale Luhansk.
Site-urile instituțiilor de stat din Ucraina, ținta hackerilor ruși
Site-urile instituțiilor-cheie din Ucraina au fost atacate neîntrerupt de către hackerii ruși de când Kremlinul a început invazia, a anunțat sâmbătă agenția de supraveghere cibernetică de la Kiev, potrivit Reuters.
Într-o postare pe Twitter, Serviciul de Stat al Comunicațiilor Speciale și Protecției Informațiilor din Ucraina a scris că „hackerii ruși continuă să atace fără oprire resursele informaționale ucrainene”.
Agenția precizează că site-urile aparținând Președinției, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Apărării și Ministerului de Interne se numără printre cele afectate de erorile DDoS (distributed denials of service), care direcționează trafic supra-dimensionat către serverele acestora pentru a le face nefuncționale.
Serviciul de Stat al Comunicațiilor Speciale și Protecției Informațiilor a mai transmis că aceste site-uri au rezistat, până acum, „furtunii”. „Vom îndura! Și pe câmpurile de luptă și în spațiul cibernetic!”, a adăugat agenția.
Ministerul rus de Externe al Rusiei nu a putut fi contactat de Reuters pentru a oferi comentarii pe acest subiect. În trecut, Rusia a negat că a fost în spatele atacurilor cibernetice, inclusiv a celor care au afectat alegerile prezidențiale din SUA.
A treia rundă de discuții, luni
Rusia și Ucraina vor purta luni, 7 martie, a treia rundă de negocieri cu privire la încheierea ostilităților, a anunțat sîmbătă negociatorul ucrainean David Arakhamiya, într-o postare pe Facebook, sâmbătă, fără a oferi alte detalii, potrivit Reuters.
Joi, 3 martie, în cea de-a doua rundă de discuții, ambele părți au convenit să deschidă coridoare umanitare pentru a permite civililor să iasă din anumite zone de luptă. Cu toate acestea, au existat întârzieri în implementarea lor.
Zelenski le-a cerut americanilor avioane de vânătoare și arme letale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut sâmbătă „o pledoarie disperată”, în timpul conferinței video pe care a avut-o cu senatorii americani, cerând avioane de vânătpare, dar și impunerea unui embargo asupra petrolului rusesc, informează Reuters.
Reuters scrie că Chuck Schumer, liderul majorității din Senatul american, a declarat după videoconferința de sâmbătă: „Aceste avioane sunt foarte necesare. Și voi face tot ce pot pentru a ajuta administrația (americană, n.r.) să le faciliteze transferul.”
Convorbirea președintelui ucrainean cu senatorii americani de sâmbătă a durat o oră. Peste 280 de membri ai Senatului și Camerei Reprezentanților, printre care și Bernie Sanders, Cory Booker și Amy Klobuchar, au participat la discuția cu liderul ucrainean.
Mai mulți membri republicani ai Congresului, inclusiv senatorii Marco Rubio și Lindsey Graham, și-au anunțat pe Twitter sprijinul pentru Zelenski în timpul apelului video sau după acesta.
Mai multe informații: Zelenski a cerut Senatului SUA avioane de vânătoare și embargo asupra petrolului rusesc, într-o discuție pe Zoom
Proteste în mai multe orașe europene: „Opriți războiul”
Oamenii din mai multe orașe europene au ieșit din nou în stradă, duminică seară, pentru a condamna invazia rusă în Ucraina și pentru a-și arăta sprijinul față de țara agresată. Manifestații pro-Ucriana au loc în Paris, Berlin, Londra, Roma, Zurich și Dublin.
Imagini de la manifestațiile pro-Ucraina: Proteste în mai multe orașe europene față de invazia Rusiei în Ucraina. „Opriți războiul”
Zelenski anunță că 10.000 de soldați ruși au fost uciși
Președintele Ucrainei Volodimir Zelensk a anunțat sâmbătă că, de la începutul invaziei, au fost uciși 10.000 de militari ruși pe teritoriul țării sale și i-a încurajat pe ucraineni să reziste și să lupte până la obținerea victoriei, informează news.ro.
Potrivit liderului ucrainean, soldații ruși uciși sunt tineri de 18 şi 20 de ani cărora nu li s-a explicat nici de ce urmează să lupte, nici de ce se află pe un teritoriu străin.
„Rusia ar fi trebuit să le ofere acestor oameni altceva decît moartea”, a afirmat Zelenski, într-un nou mesaj video.
„Poporul ucrainean continuă să reziste chiar şi acolo unde invadatorii au reuşit să treacă. Din nefericire. Dar nu pentru mult timp. Admir fiecare ucrainean care nu tace, care protestează, care ia drapelul naţional şi arată armatei ruse că va pierde”, a spus liderul de la Kiev.
Noi încă protejăm statul. Încă salvăm oameni.(…) Nu contează cât e ceasul, nu contează ce dată e. Şi aşa va fi până la victorie.
Volodomir Zelenski:
Acesta a precizat că a avut o nouă discuţie cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu cel polonez, Andrzej Duda, convorbirile lor fiind zilnice.
Zelenski a subliniat relaţia specială pe care o are cu omologul său polonez, elogiind modul în care au reuşit să evite o criză umanitară la frontieră, unde mii şi mii de ucraineni au fost trataţi decent şi nimeni nu îi întreabă de naţionalitate, religie sau dacă au bani.
„Practic, nu mai avem frontieră cu Polonia”, a punctat președintele ucrainean.
Zelenski a avut un mesaj de încurajare și pentru concetățenii săi care au părăsit țara din cauza războiului declanșat de Rusia. „Sunt sigur că în curând vom putea spune oamenilor noştri: Întoarceţi-vă! Veniţi înapoi din Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări. Întoarceţi-vă pentru că nu mai există nicio ameninţare!”, a spus acesta.
„Deja ne gândim la viitor. La cum ne vom reconstrui oraşele şi economia”, a adăugat Zelenski, precizând că a discutat inclusiv cu directorul FMI, pentru a obţine sprijin financiar.
Peste 350 de civili au fost uciși în Ucraina până acum, anunță ONU
Cel puțin 351 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, și alți 707 au fost răniți, deși cifrele reale sunt probabil „considerabil mai mari”, a anunțat sâmbătă o misiune de monitorizare a Organizației Națiunilor Unite, potrivit Reuters.
Majoritatea deceselor în rândul civililor au fost cauzate de arme explozive cu zonă largă de impact, inclusiv de bombardamente de artilerie grea și sisteme de rachete cu lansare multiplă, precum și de rachete și lovituri aeriene, a transmis Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).
„OHCHR consideră că cifrele reale ale victimelor sunt considerabil mai mari, mai ales pe teritoriul controlat de guvernul ucrainean și mai ales în ultimele zile, deoarece primirea informațiilor din unele locații în care au avut loc ostilități intense a fost întârziată și multe rapoarte încă așteptau să fie verificate”, a precizat Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.
Klaus Iohannis, despre situația refugiaților: „O catastrofă umanitară”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, după ce a vizitat tabăra de refugiaţi din Vama Siret, că ceea ce se întâmplă în Ucraina este „o catastrofă umanitară” și că niciun ucrainean care va fugi în România din calea războiului declanșat de Rusia nu va fi refuzat la intrarea în țara noastră.
„Această situație, acest război neprovocat, nejustificat, pornit de Rusia împotriva Ucrainei a generat o catastrofă umanitară. O catastrofă umanitară care a făcut sute de mii de ucraineni să-și abandoneze casele, să se refugieze și mulți dintre ei ajung și la noi, în România, unde sunt bine primiți”, a afirmat șeful statului.
Președintele a adăugat că, după evaluarea autorităților române, această situație gravă de la granița Ucrainei va continua destul de mult, iar complicațiile se vor agrava.
Mai multe informații: Iohannis, din tabăra de refugiați de la Vama Siret: Nu luăm în calcul un scenariu în care România să fie implicată în conflict
Putin compară sancțiunile Occidentului cu o declarație de război
Președintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că sancțiunile occidentale împotriva țării sale sunt asemănătoare cu o declarație de război, relatează Reuters și BBC. Președintele Vladimir Putin a mai declarat că orice țară care ar încerca să impună o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei va fi considerată de Moscova drept una cobeligerantă.
”Vom considera orice astfel de evoluţie ca fiind o participare la conflictul armat a oricărei ţări de pe teritoriul căreia este creată o ameninţare la adresa armatei noastre”, a spus el despre o posibilă „zonă de interdicţie aeriană deasupra teritoriului Ucrainei”.
Mai multe informații: Înconjurat de stewardese, Putin avertizează Occidentul. În ce situații va considera Rusia că e în război cu NATO
Lavrov îl acuză pe Zelenski că vrea să provoace un război NATO-Rusia
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că declarațiile președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, dau de înțeles că nu este interesat de negocieri cu Rusia și că acesta vrea, mai degrabă, să provoace un conflict între NATO și Rusia, relatează agenția rusă de stat TASS.
„Dacă el (Zelenski, n.r.) a fost atât de supărat că NATO nu l-a apărat, înseamnă că speră să rezolve conflictul aducând NATO în această poveste, nu prin negocieri. (…) Se pare că încearcă să provoace un conflict cu implicarea NATO, între NATO şi Rusia”, a afirmat Lavrov, într-o conferinţă de presă după o întâlnire cu omologul său kârgâz, Ruslan Kazakbaiev.
„Frenezia militaristă a lui Zelenski sugerează că nu are nevoie de negocieri cu Federația Rusă”, a precizat șeful diplomației ruse. Lavrov a mai declarat că liderul ucrainean nu ascultă declaraţiile Washingtonului, Parisului, Berlinului şi ale altor capitale europene potrivit cărora NATO nu intenţionează să intervină în conflict.
Aeroflot va opri zborurile internaționale, cu excepția celor spre Belarus
Aeroflot, cel mai mare transportator aerian al Rusiei, a anunțat că va opri toate zborurile internaționale, cu excepția curselor către Belarus, începând cu data de 8 martie, informează The Associated Press.
Mișcarea de sâmbătă a celei mai mari companii aeriene de stat din Rusia vine după ce agenția aviatică națională, Rosaviatsiya, a recomandat stoparea acestor zboruri internaționale, fie că este vorba despre curse de linie, fie curse comerciale.
Compania a invocat un risc ridicat ca avioanele închiriate din străinătate să fie confiscate din cauza sancțiunilor occidentale care interzic închirierea de avioane către Rusia.
Recomandarea agenției Rosaviatsiya nu se aplică companiilor aeriene care folosesc avioane rusești sau avioane străine care nu riscă să fie confiscate.
Aeroflot a precizat că va anula biletele valabile pentru cursele tur-retur deja achiziționate.
Magazinele Zara din Rusia se vor închide
Inditex, compania care deține, printre altele, mărcile Zara şi Bershka, a anunţat sâmbătă că a sistat afacerile din Rusia şi va închide cele 502 magazine ale sale, relatează Reuters.
„În actualele condiţii, Inditex nu poate garanta continuitatea operaţiunilor şi condiţiile comerciale din Rusia, şi temporar îşi suspendă activitatea. Investiţia în Rusia nu este relevantă din punct de vedere financiar”, a transmis grupul spaniol printr-un comunicat de presă.
Și vânzările online vor fi oprite.
Practic, Inditex va închide toate magazinele din Rusia ale celor opt mărci ale sale: Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Uterqüe.
Mai multe informații: Inditex, proprietarul Zara şi Bershka, închide magazinele din Rusia
Și coridorul umanitar pentru evacuarea civililor din Volnovaha a fost oprit, anunță Kievul
La scurt timp după ce coridorul umanitar propus pentru evacuarea civililor din Mariupol a fost amânat din cauza continuării bombardamentelor, oficialii de la Kiev, citați de New York Times, au anunțat și oprirea coridorului umanitar pregătit pentru orașul Volnovaha, din estul țării.
Sâmbătă dimineață, Rusia a anunțase că forțele sale vor suspenda temporar acțiunile militare în ambele locuri, începând de la ora locală 9.00. Evacuarea civililor din Mariupol era programată să înceapă la ora 11.00. Până la prânz însă, eforturile de evacuare au fost abandonate pentru că forțele ruse continuau să bombardeze zonele, potrivit oficialilor ucraineni.
Forțele ruse „bombardează infrastructura critică”, spune ministrul ucrainean al Apărării
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat sâmbătă că forțele ruse au „avansat în unele direcții”, dar că soldații Kievului contracarează atacurile ”și înlătură ocupanții”, potrivit CNN.
”Evident, inamicul a avansat în unele direcții, totuși, controlează doar zone mici. Apărătorii noștri contracarează și înlătură cu severitate ocupanții”, a transmis oficialul de la Kiev printr-un comunicat, precizând și că în urma ”încetinirii ritmului ofensiv și rezistenței ucrainenilor, Rusia își schimbă tactica”.
„De astăzi, cerul ucrainean este cel mai vulnerabil. (…) Agresorul își folosește potențialul aerian și al rachetelor în mod cuprinzător și activ. Toate tipurile de aviație bombardează orașele și infrastructura civilă, inclusiv infrastructura critică și infrastructura periculoasă, printre care centralele nucleare și hidrocentrale”, a mai declarat Oleksii Reznikov.
”Inamicul distruge biserici și catedrale. Bombardează gările cu mii de femei și copii care sunt evacuați”, a continuat ministrul ucrainean, adăugând că Mariupol, Volnovaha, Harkov, Cernihiv, Nikolaiev și Herson se numără printre orașele în care situația este „cea mai complexă” în acest moment.
Principalele eforturi ale forțelor ruse continuă să se concentreze pe încercuirea Kievului și suprimarea rezistenței în orașe, a mai precizat Reznikov.
Marea Britanie își sfătuiește cetățenii să părăsească Rusia
Cetățenii britanici sunt sfătuiți de autoritățile de la Londra să ia în considerare să plece din Rusia dacă șederea lor aici nu este esențială, relatează CNN.
„Dacă prezența dumneavoastră în Rusia nu este esențială, vă sfătuim insistent să luați în considerare să plecați pe rutele comerciale rămase”, a transmis sâmbătă Ministerul de Externe al Regatului Unit într-o actualizare a recomandărilor de călătorie.
Anunțul vine după ce luni autoritățile de la Londra i-au sfătuit pe cetățenii britanici să nu călătorească în Rusia din cauza lipsei de opțiuni de zbor disponibile și a volatilității economice crescute.
Rusia acuză Occidentul de „banditism economic”
Guvernul de la Moscova a acuzat Occidentul că se implică într-un „banditism economic” și a avertizat că Rusia va răspunde la acțiunile Vestului, relatează BBC. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care nu a precizat care ar putea fi răspunsul Moscovei, dar a spus că va fi în concordanță cu interesele Rusiei.
„Pe fondul banditismului economic care are loc într-o mare parte a globului, după cum înțelegeți, ar trebui să existe o reacție adecvată”, a declarat Peskov, potrivit agenției de presă Tass.
Oficialul rus a adăugat că acum se elaborează planuri de susținere a economiei ruse în fața sancțiunilor occidentale.
”Sediul guvernului, care este condus de premier, funcționează destul de eficient. Desigur, există consultări regulate, zilnice, cu președintele”, a mai precizat Peskov.
Afirmațiile purtătorului de cuvânt al Kremlinului vin în contextul în care UE, Marea Britanie și SUA au impus sancțiuni economice care vizează instituții de la Moscova și miliardari ruși despre care se crede că sunt apropiați ai lui Vladmir Putin.
Peskov spune însă că Rusia este mult prea mare pentru a fi izolată, iar lumea este „mult mai mare decât SUA și Europa”.
Mai multe informații: Kremlinul acuză Occidentul de banditism: ”Rusia este prea mare pentru a fi izolată”
Rusia dă vina pe autoritățile locale pentru problemele cu evacuarea din Mariupol
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că există informații că autoritățile din Mariupol refuză să ofere locuitorilor posibilitatea de a trece prin coridorul umanitar, relatează agenția rusă de presă Tass, pe Telegram.
Lavrov spune că de la începutul a ceea ce Rusia numește ”operațiune militară specială” în Ucraina, Moscova a fost pregătită să organizeze coridoare umanitare și că forțele țării sale lovesc exclusiv instalațiile de infrastructură militară ucraineană care reprezintă o amenințare pentru Rusia, mai notează sursa citată.
Evacuarea civililor din Mariupol a fost amânată
Primăria din Mariupol anunță că evacuarea civililor a fost amânată în condițiile în care, spun autoritățile locale, partea rusă nu a respectat încetarea temporară a focului, relatează BBC și Ukrainskaia Pravda.
”Din cauza faptului că partea rusă nu a aderat la regimul tăcerii și a continuat să bombardeze atât Mariupol, cât și împrejurimile sale, din motive de securitate, evacuarea populației este amânată”, a anunțat primăria orașului port de la Marea Azov.
”Îi rugăm pe toți locuitorii din Mariupol să se împrăștie și să se îndrepte spre adăposturi. Mai multe informații despre evacuare vor fi publicate în curând. În acest moment, sunt în curs de desfășurare negocieri cu Federația Rusă pentru stabilirea unui regim de tăcere și asigurarea unui coridor umanitar sigur”, se mai menționează în anunțul autorităților locale.
Viceprimarul din Mariupol spune că bombardamentele continuă în timp ce se încearcă evacuarea civililor
”La început oamenii noștri au spus că bombardamentul s-a oprit pentru puțin timp, dar apoi a continuat și continuă să folosească artilerie puternică și rachete pentru a bombarda Mariupol. Oamenii sunt foarte speriați”, a declarat viceprimarul Serghei Orlov pentru BBC.
Oficialul a precizat că autoritățile din oraș au primit informații că există lupte „pe drumul spre Zaporojie”, ceea ce îl face nesigur.
„Înțelegem că (încetarea focului – n.r.) nu a fost adevărată din partea rusă, care continuă să distrugă Mariupol. Am decis să ne ducem cetățenii înapoi pentru că nu este sigur să fim pe străzi”, a mai spus viceprimarul, adăugând că bombardamentele asupra orașului și luptele de pe drumul către Zaporojie fac „imposibilă evacuarea oamenilor”.
Ucraina va putea importa gaze din Polonia din 6 martie
Începând de duminică, 6 martie, Ucraina va putea importa gaze din Polonia, inclusiv de la terminalele poloneze de GNL (gaz natural lichefiat – n.r.), a anunțat sâmbătă operatorul de stat ucrainean al sistemului de tranzit al gazelor, citat de Reuters.
Cei doi operatori de tranzit au convenit asupra introducerii unei capacități garantate pentru importul de gaze, ceea ce ”permite importul fizic de gaze din Polonia, inclusiv din terminalul GNL”, a transmis compania ucraineană pe rețelele sociale fără a oferi detalii suplimentare.
Ucraina, unul dintre cei mai mari consumatori de gaz din Europa, nu a mai importat gaz din Rusia din anul 2015.
Forțele armate ale Ucrainei anunță că au doborât un elicopter militar rus
Forțele Armate ale Ucrainei au publicat sâmbătă un videoclip care surprinde ceea ce pare a fi un elicopter rusesc doborât de o rachetă.
Aparatul de zbor explodează și se prăbușește în flăcări imediat ce este lovit. Este neclar dacă există supraviețuitori ai atacului.
Informația nu a putut fi confirmată independent.
Mai multe informații: VIDEO Momentul în care un elicopter rusesc este lovit în plin de o rachetă în Ucraina
Oficialii din Mariupol spun că trupele ruse nu respectă încetarea focului
Reprezentanții consiliului orașului Mariupol afirmă că forțele ruse nu respectă încetarea focului convenită pe toată lungimea rutei planificate pentru evacuarea civililor, relatează Reuters.
„Negociem cu partea rusă pentru a confirma încetarea focului de-a lungul întregii rute de evacuare”, au precizat oficialii din Mariupol într-un comunicat.
Traseul coridorului de evacuare a civililor este stabilit pe traseul Mariupol – Nikolske – Rozivka – Polohî – Orihiv – Zaporojie.
Primarul din Mariupol i-a îndemnat pe cetățeni să părăsească orașul prin coridorul umanitar.
„Când orașul nostru natal se află în permanență sub focul nemilos al ocupanților, nu există altă opțiune decât să permitem locuitorilor – nouă – să părăsească Mariupol în siguranță”, a transmis Vadim Boichenko, printr-un mesaj publicat pe Telegram.
La rândul său, guvernatorul regiunii Donețk a spus că forțele ruse respectă încetarea focului doar în acea regiune și nu de-a lungul întregului coridor de evacuare pentru locuitorii din Mariupol. Sunt în desfășurare negocieri cu partea rusă pentru a garanta încetarea focului de-a lungul întregului traseu, relatează New York Times.
Mai multe informații: Primăria din Mariupol spune că trupele ruse nu respectă acordul de încetare a focului pentru evacuarea civililor
Senatoare rusă, despre pierderile suferite de Moscova: „Dintr-o companie de 100, doar 5 mai sunt în viață”
Liudmila Narusova, membră a Camerei superioare a parlamentului rus, Consiliul Federației, și văduvă a fostului mentor politic al președintelui Vladimir Putin, Anatoli Sobceak, a declarat în timpul dezbaterilor transmise în direct de vineri că are informații despre o companie care trebuia să fie formată din 100 de oameni, dar „doar patru au rămas în viață” când unitatea a fost retrasă, scrie Sky News.
Senatoarea nu a prezentat dovezi pentru afirmațiile sale și a declarat că Ministerul Apărării a refuzat cererea sa de a confirma numărul de victime raportate.
Mai multe informații: Senatoare rusă, văduva mentorului lui Putin, mesaj rar în parlament despre pierderile armatei Rusiei în război: „Dintr-o companie de 100, doar 5 mai sunt în viață”
Viceprimarul din Mariupol: Până la 9.000 de oameni pot pleca prin coridorul umanitar
Dacă încetarea focului se ve menține, până la 9.000 de civili ucraineni pot părăsi orașul Mariupol cu autobuzele puse la dispoziție sau cu vehiculele personale, a declarat viceprimarul Serghei Orlov pentru BBC.
„Negocierile pentru încetarea focului au continuat toată noaptea. Acordul a fost încheiat cu doar câteva ore în urmă, s-a anunțat și am confirmat că încetarea focului a început la ora locală 9 dimineața”, a spus oficialul.
Viceprimarul din Mariupol a adăugat: „Am început imediat procedura de a încerca să scoatem oamenii. Am aranjat 50 de autobuze și credem că 5 – 6.000 de oameni pot ieși cu autobuzul spre Zaporojie. Oamenii pot pleca și cu mașina particulară, credem noi. Credem că în total 7 – 9.000 de persoane pot scăpa cu autobuzul și cu mașina particulară, dacă încetarea focului se menține”.
Serghei Orlov a precizat că nu există trenuri pentru evacuarea civililor pentru că ”infrastructura feroviară a fost distrusă de trupele ruse”.
„Nu avem încă nicio garanție din partea Rusiei că încetarea focului va continua și mâine. Lucrăm la asta acum”, a mai spus viceprimarul orașului Mariupol din sudul Ucrainei, port la Marea Azov.
Ministrul ucrainean al Apărării: Peste 60.000 de bărbați ucraineni s-au întors din străinătate ca să lupte
66.224 de bărbați ucraineni s-au întors din străinătate pentru a ajuta la lupta împotriva invaziei Rusiei, anunță ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.
”66.224. Atât de mulți bărbați s-au întors din străinătate în acest moment pentru a-și apăra țara de hoardă. Acestea sunt încă 12 brigăzi de luptă și motivate! Ucraineni, suntem invincibili”, a scris Reznikov pe Twitter.
Mai multe informații: Peste 66.000 de ucraineni s-au întors în ţară pentru a lupta împotriva ruşilor
Proteste în Herson și Melitopol, orașe capturate de forțele ruse
Localnicii din Herson au organizat sâmbătă nou un miting față de forțele ruse care au cucerit orașul din sudul Ucrainei, relatează publicația Obozrevatel.
Manifestanții s-au adunat în piața principală din Herson purtând steaguri ale Ucrainei.
„Glorie Ucrainei!” „Slavă eroilor!” „Herson este Ucraina” sunt câteva dintre mesajele scandate de protestatari.
La un moment dat, soldații ruși au deschis focul din arme de calibru mic. Unii ucraineni s-au dat puțin înapoi, dar au continuat acțiunea, notează sursa citată.
Mai multe informații: Proteste în Herson, oraș ocupat de armata rusă. Zeci de oameni au ieșit să-i înfrunte pe militarii înarmați
Potrivit imaginilor publicate de canalul Nexta, proteste similare au loc și în orașul Melitopol, capturat, de asemenea, de forțele ruse.
Bloomberg și BBC anunță că suspendă activitatea jurnaliștilor lor în Rusia
Agenția de știri Bloomberg a anunțat vineri suspendarea activității jurnaliștilor săi în Rusia după adoptarea unei legi care sancționează difuzarea „informațiilor false despre armată” și despre invadarea Ucrainei, relatează Le Figaro.
„Cu mare regret am decis să suspendăm temporar activitatea noastră de colectare a informațiilor în Rusia”, a anunțat editorul John Micklethwait.
Și BBC a decis să suspende temporar activitatea jurnaliștilor săi în Rusia din aceleași motive, potrivit News.ro.
BBC News în limba rusă va continua să fie produs din afara ţării.
În același timp, tot ca măsură de protecție, Washington Post va elimina semnăturile şi datele din articolele jurnaliştilor săi din Rusia.
„Ca răspuns la ameninţările lui Putin împotriva reporterilor din Rusia, The Washington Post elimină numele şi datele din articolele produse de reporterii noştri din Rusia. Scopul este să asigurăm siguranţa echipelor noastre”, a anunțat pe Twitter Paul Farhi, reporter al ziarului, conform News.ro.
Compania PayPal anunță că nu va mai oferi servicii în Rusia
Compania PayPal Holdings Inc și-a închis sâmbătă serviciile în Rusia, invocând „circumstanțele actuale”, relatează Reuters. PayPal se alătură astfel mai multor companii financiare și tehnologice care și-au suspendat operațiunile din Rusia după invazia Ucrainei.
Potrivit președintelui și directorului executiv, Dan Schulman, compania „sprijină comunitatea internațională în condamnarea agresiunii militare violente a Rusiei în Ucraina”.
PayPal, care a permis doar tranzacțiile transfrontaliere ale utilizatorilor din Rusia, a încetat să accepte noi utilizatori în țară miercuri.
Imagini din interiorul centralei nucleare Zaporojie, atacată joi
Oficialii ucraineni au publicat o înregistrare din interiorul camerei de control a centralei nucleare de la Zaporojie (ZNPP), atacată și capturată joi noaptea de forțele ruse, potrivit CNN.
În imaginile făcute publice se aude cum personalul din camera de control lansează un apel disperat către forţele ruseşti să oprească imediat bombardamentele.
„Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă! Încetaţi imediat focul! Periclitaţi securitatea întregii lumi!”, este unul dintre mesajele transmise de angajații centralei nucleare.
Mai multe informații: Imagini din camera de control a centralei nucleare de la Zaporojie, în timpul atacului rusesc: „Puneţi în pericol întreaga lume”
Între timp, personalul centralei nucleare precizează că nivelul radiațiilor arată normal.
„În prezent, personalul (…) monitorizează starea unităților de alimentare și controlează funcționarea acestora”, a transmis sâmbătă printr-un comunicat Inspectoratul de Reglementare Nucleară de Stat al Ucrainei, citat de CNN.
„Nu au fost detectate modificări ale stării radiațiilor în regiunea Zaporojie, fondul de radiații gamma este în limite normale”, mai precizează instituția.
Inspectoratul de Reglementare Nucleară de Stat a tranmis și că încălzirea și alimentarea cu apă caldă din orașul Enerhodar, unde se află centrala, au fost întrerupte „din cauza unei avarii la conducta de încălzire de legătură, care este rezultatul luptei acerbe dintre apărătorii ZNPP și ocupanții ruși”.
Reparațiile sunt în curs de desfășurare, dar „lucrarea este complicată de deteriorările multiple ale magistralei de încălzire”, a mai menționat organismul de reglementare.
Noi detalii despre evacuarea civililor din Mariupol
Primăria orașului Mariupol, din sud-estul Ucrainei, a anunțat că evacuarea civililor va începe sâmbătă dimineață, la ora locală 11.00 (aceeași oră la București – n.r.), relatează BBC.
Încetarea focului va dura între orele locale 9.00 și 16.00. Traseul coridorului umanitar este către Zaporojie, oraș aflat la vest de Mariupol.
Autobuzele cu civili vor pleca din trei locuri din oraș, iar vehiculele private vor avea voie să circule de-a lungul traseului dat.
Consiliul local din Mariupol le cere șoferilor să folosească pe deplin tot spațiul pe care îl au în vehicule. Abaterea de la traseul convenit este strict interzisă, mai precizează autoritățile locale.
Ucraina confirmă încetarea temporară a focului în Mariupol și Volnovaha
Primarul din Mariupol, Vadym Boychenko, a anunțat că guvernul orașului a fost informat despre acordul rus de încetare a focului la ora locală 8.30 și că oficialii fac planuri pentru a aduce medicamente și alte provizii esențiale, relatează New York Times.
El a spus că o încetare a focului va permite efectuarea lucrărilor de refacere a infrastructurii critice distruse de bombardamentele rusești. Zeci de mii de locuitori din Mariupol au rămas fără căldură, apă și electricitate de joi, când orașul de coastă din sudul țării a fost încercuit de forțele ruse.
Edilul a precizat că vor fi furnizate noi date odată cu intrarea în vigoare a încetării focului.
Și șeful administrației militare din regiunea Donețk, unde se află orașul Volnovaha, a confirmat încetarea temporară a focului, potrivit BBC.
Pavlo Kirilenko a precizat că încetarea focului va intra în vigoare sâmbătă dimineață, la ora locală 9.00, administrația sa lucrând în prezent la detaliile evacuării.
Presa de stat din China cenzurează pledoaria pentru pace a președintelui Comitetului Paralimpic Internațional
Radiodifuzorul național chinez CCTV a cenzurat comentariile lui Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional (IPC), care a făcut un apel la pace în discursul său de la ceremonia de deschidere a Jocurilor de iarnă care are loc la Beijing, relatează BBC.
„În această seară, vreau să încep cu un mesaj de pace”, a spus Parsons în engleză, adresându-se unei audiențe din care făcea parte și președintele chinez Xi Jinping.
Dar în transmisiunea CCTV, vocea lui părea să fie înăbușită, iar un interpret în limbajul mimico-gestual a încetat să mai traducă.
Următoarele părți ale discursului său au fost, de asemenea, cenzurate: ”Ca lider al unei organizații care are în centru incluziunea, în care diversitatea este celebrată și diferențele sunt îmbrățișate, sunt îngrozit de ceea ce se întâmplă în lume în acest moment”.
„Secolul XXI este un timp pentru dialog și diplomație, nu război și ură. Armistițiul olimpic pentru pace în timpul Jocurilor Olimpice și Paralimpice este o rezoluție ONU adoptată prin consens de 193 de state membre la cea de-a 76-a Adunare Generală a ONU. Trebuie respectat și observat, nu încălcat”, a mai spus Parsons.
Săptămâna trecută, IPC a interzis sportivilor ruși și belaruși să participe la Jocurile Paralimpice într-o mișcare rară.
China a refuzat până acum să numească situația din Ucraina drept o invazie și s-a abținut la votul împotriva Rusiei la ONU.
ONU: Peste 1,2 milioane de refugiați au părăsit Ucraina de la începutul războiului
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, și până joi, 3 martie, peste 1,2 milioane de refugiați au părăsit Ucraina, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), citat de CNN.
Din cei 1.209.976 de ucraineni care și-au părăsit țara, mai mult de jumătate au trecut în Polonia. Ungaria, Slovacia, Republica Moldova și România sunt țările vecine care au primit, de asemenea, refugiați ucraineni.
Peste un milion de persoane au plecat din Ucraina doar în prima săptămână a războiului și multe altele sunt „în mișcare atât în interiorul țării, cât și în afara țării”, cu multe familii strămutate în interior, potrivit UNHCR.
CNN: Rusia ar putea desfășura încă 1.000 de mercenari în Ucraina
Rusia este gata să mai desfășoare până la 1.000 de mercenari în Ucraina în următoarele zile și săptămâni, potrivit unui înalt oficial al serviciilor secrete occidentale, citat de CNN. Oficialul precizează că forțele ruse ar putea „bombarda orașele pentru a se supune”, o escaladare care ar putea duce la pierderi civile semnificative.
Potrivit sursei citate, SUA au văzut deja „unele indicii” că mercenarii ruși ar putea fi implicați în invazia Ucrainei „în unele locuri”, după cum a declarat un oficial înalt diin domeniul apărării la începutul acestei săptămâni.
„Am văzut câteva indicii că sunt angajați”, a spus oficialul, fără a preciza unde sau despre câți mercenari ar fi vorba.
Acum, un oficial american a declarat pentru CNN că Moscova plănuiește să mai desfășoare până la 1.000 de mercenari în viitorul apropiat în Ucraina.
Totodată, oficialii americani și occidentali se așteaptă ca Rusia să crească ritmul și puterea atacurilor sale asupra centrelor cheie ale populației ucrainene, inclusiv în Kiev.
Moscova anunță că oprește focul în Mariupol pentru un cordon umanitar
Coridoarele umanitare vor fi deschise pentru ca locuitorii din Mariupol și Volnovaha să plece, după cum a transmis sâmbătă Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit agenției ruse de presă Tass.
„Astăzi, 5 martie, de la ora 10 dimineața, ora Moscovei, partea rusă declară un regim al tăcerii și deschide coridoare umanitare pentru ieșirea civililor din Mariupol și Volnovakha”, informează instituția rusă.
Mai multe informații: Rusia anunță că permite deschiderea unor coridoare umanitare în Ucraina pentru evacuarea civililor
Zelenski respinge informațiile că a fugit din Ucraina și spune că se află la Kiev
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat vineri un videoclip pe contul său oficial de Instagram, spunând că se află încă la Kiev.
„La fiecare două zile ies informații că am fugit undeva — am fugit din Ucraina, din Kiev, din biroul meu. După cum puteți vedea, sunt aici în locul meu (…)- . Nimeni nu a fugit nicăieri”, a spus Zelenski.
„Ne place să facem jogging, dar acum nu mai avem timp pentru asta, pentru diverse exerciții cardio”, a glumit liderul de la Kiev. „Se lucrează. Slavă Ucrainei”, a adăugat Zelenski.
Forțele ruse, aproape de a doua cea mai mare instalație nucleară a Ucrainei, spune ambasadorul SUA la ONU
„Forțele ruse se află acum la 20 de mile și se apropie de a doua cea mai mare instalație nucleară a Ucrainei”, a spus Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU, fără a preciza care este centrala la care se referă, relatează CNN.
Potrivit Energoatom, organismul de supraveghere al centralelor nucleare din Ucraina, a doua cea mai mare instalație nucleară a Ucrainei, din punctul de vedere al capacității de generare a energiei, este Centrala Nucleară Iujnoukrainsk din regiunea Mikolaiv, în sudul Ucrainei. Iujnoukrainsk
Ambasadorul avertizează că pericolul este în continuare iminent după ce un dezastru a fost evitat, referindu-se la incendiul care a izbucnit la centrala nucleară Zaporojie vineri dimineața.
Mai multe informații: Ambasadorul SUA la ONU: Armata rusă se apropie de a doua cea mai mare centrală nucleară a Ucrainei
Echipă Sky News, atacată lângă Kiev
Jurnalștii postului britanic Sky News au fost prinși în mijlocul unei ambuscade în apropiere de Kiev. Corespondentul Stuart Ramsay a fost rănit, iar cameramanul Richie Mockler a fost nimerit de două ori în echipamentul de protecție.
Totul s-a întâmplat luni în timp ce echipa de corespondenți se îndrepta către orașul Bucha, la 30 de kilometri de capitală, unde cu o zi înainte un convoi rus fusese distrus de armata ucraineană.
Toți cei cinci membri ai echipei au supraviețuit și au fost preluați în cele din urmă de poliția ucraineană.
Mai multe informații: O echipă Sky News a fost prinsă într-o ambuscadă lângă Kiev: „Am fost foarte norocoși. Dar mii de ucraineni mor”
Ultimele informații din război din Ucraina
Este a 10-a zi de război, iar atacurile sângeroase asupra orașelor din Ucraina continuă. Un convoi militar uriaș al forțelor ruse amenință în continuare capitala Kiev, iar militarii și locuitorii, în frunte cu primarul Vitali Klitschko, se pregătesc să le țină piept invadatorilor.
Mai multe orașe din Ucraina sunt bombardate continuu de forțele ruse, care nu țin cont că țintesc și civili. Cele mai afectate sunt orașele din sudul țării, cu acces la Marea Neagră, însă atacurile se dau și din nord și din est.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat NATO pentru refuzul de a crea o zonă de excludere deasupra țării sale, spunând că în acest fel oorcganizația „a dat undă verde bombardamentelor rusești”. Toți care vor muri, vor muri din cauza voastră”, a spus el. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken declarase anterior că înființarea unei zone de excludere a zborului în Ucraina de către Statele Unite și aliații săi din NATO ar putea duce la un „război cu drepturi depline în Europa”.
Exodul companiilor occidentale din Rusia continuă: Microsoft, Samsung, compania de lux LVMH se numără printre ultimele care au anunțat că își suspendă activitățile în țara condusă de Putin.
În acest timp, canalele și publicațiile media independente, inclusiv BCC în limba rusă, au fost oprite, după ce Moscova a aprobat o lege draconică care cenzurează relatările despre războiul din Ucraina, care prevede pedepse cu închisoarea pentru jurnaliști.
Primarul din Mariupol a făcut un nou apel pentru un coridor uman, acuzând că orașul este sub blocada trupelor ruse.
Un nou apel al primarului din Mariupol, aflat sub blocada forțelor ruse
Vadym Boichenko, primarul orașului-port ocupat de forțele ruse face apel din nou la crearea unui coridor umanitar, acuzând că orașul este sub atac continuu.
Orașul se află sub asediu de joi, iar primarul a avertizat încă de zilele trecute asupra unei catastrofe umanitare, dacă focul nu încetează. Acesta a spus că orașul nu are apă, căldură și nici electricitate, iar rezervele de alimente sunt pe terminate. A cerut de urgență asistență militară pentru a-i evacua pe o parte dintre cei 400.000 de rezidenți.
„Deocamdată căutăm soluții pentru problemele umanitare și la toate posibilitățile de a scoate Mariupol din blocadă. Prioritatea este ca focul să înceteze pentru a restabili intrastructura vitală și să organizăm coridor umanitar pentru a aduce alimente și medicamente în oraș”, a spus primarul azi-noapte, citat de Guardian și BBC.
Zelenski critică NATO pentru că nu a închis spațiul aerian al Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat decizia NATO de a exclude implementarea unei zone de excludere a zborurilor, așa numitul „no fly zone” prin care aeronavele nu au voie să treacă, deasupra Ucrainei.
„NATO a decis în mod deliberat să nu acopere cerul de deasupra Ucrainei”, a spus Zelenski, într-un mesaj publicat vineri seara pe Facebook.
„Credem că țările NATO au creat o narațiune conform căreia închiderea cerurilor deasupra Ucrainei ar provoca agresiunea directă a Rusiei împotriva NATO. Aceasta este autohipnoza celor care sunt slabi, nesiguri în interior, în ciuda faptului că posedă arme de multe ori mai puternice decât noi”, a spus el.
Anterior, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat că înființarea unei zone de excludere a zborului în Ucraina de către Statele Unite și aliații săi din NATO ar putea duce la un „război cu drepturi depline în Europa”.
Secretarul general NATO a declarat și el vineri că o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei nu este o opțiune luată în considerare de alianță.
Mai multe informații: Secretarul general al NATO: Impunerea unei zone de excludere aeriană „ar duce la un război generalizat în Europa”
„Armata IT” ucraineană atacă cibernetic Rusia
Mii de hackeri voluntari și specialiști IT din întreaga lume ajută la apărarea Ucrainei, iar unii fac acest lucru țintind organizațiile ruse cu atacuri cibernetice, a afirmat vineri un oficial înalt de securitate cibernetică a guvernului ucrainean.
Publicațiile ruse care „își mint în mod constant cetățenii” și organizațiile financiare și de transport care susțin efortul de război se numără printre potențialele ținte ale atacurilor digitale din partea așa-numitei „armata IT” ucraineană, potrivit lui Victor Zhora, un oficial la agenția ucraineană de securitate cibernetică însărcinat cu protejarea rețelelor guvernamentale.
„Armata IT” este o grupare liberă de cetățeni ucraineni și străini care nu fac parte din guvernul ucrainean, dar Kievul îi încurajează. Este un exemplu al modului în care guvernul ucrainean ia toate măsurile pentru a încerca să încetinească asaltul militar al Rusiei și ilustrează modul în care atacurile cibernetice au jucat un rol de sprijin în război, potrivit CNN.
Scopul „armatei IT” a Ucrainei este de a „face tot posibilul pentru a-l face pe agresor să se simtă inconfortabil cu acțiunile sale în spațiul cibernetic și pe pământul ucrainean”, a declarat Zhora, într-o conferință video vineri.
Polonia a arestat un jurnalist spaniol, suspectat că este un spion rus
Jurnalistul spaniol plănuia să „meargă în Ucraina pentru a-și continua activitatea” de spionaj, a declarat vineri Agenția de Securitate Internă (ABW din Polonia, citată de The Guardian.
Suspectul, identificat drept „agent al agenției de informații militare a Rusiei (GRU)”, este în prezent reținut la Przemysl, lângă granița Poloniei cu Ucraina, a anunțat ABW într-un comunicat. Poliția precizează că el avea origini rusești.
ABW a spus că bărbatul a efectuat operațiuni în folosul Rusiei și a călătorit în Europa și în alte părți sub acoperirea faptului de a fi jurnalist.
Avocatul său, Gonzalo Boye, a declarat pentru Reuters că încă nu a reușit să-și contacteze clientul. El a scris, pe Twitter, că clientul său a fost acuzat de spionaj și a fost încarcerat în închisoarea Rzeszow.
Ministerul de Externe al Spaniei a declarat că a fost informat de autoritățile poloneze cu privire la acuzații, dar nu a putut oferi detalii, doar că va oferi asistență consulară.
Ziarul rus independent Novaia Gazeta încetează relatările despre război
Ziarul rus independent Novaya Gazeta, al cărui redactor-șef Dmitri Muratov a fost co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace anul trecut, a anunțat vineri, 4 martie, că va elimina de pe site-ul său materialele despre acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina din cauza cenzurii, informează Reuters.
„Cenzura militară din Rusia a intrat rapid într-o nouă fază: de la amenințarea cu blocarea și închiderea publicațiilor (aproape pe deplin implementată) s-a trecut la amenințarea urmăririi penale atât a jurnaliștilor, cât și a cetățenilor care răspândesc informații despre ostilitățile militare care diferă de comunicatele de presă ale Ministerului Apărării”, a anunțat ziarul, într-un mesaj adresat cititorilor.
Mai multe informații: Ziarul rus independent Novaia Gazeta încetează relatările despre războiul din Ucraina și șterge mai multe articole. Jurnaliștii săi riscă de acum 15 ani de închisoare
Youtube nu mai funcționează în Rusia
Platforma de distribuire a clipurilor video Youtube, deținută de compania Google, este ultima pe lista celor care nu mai funcționează pe teritoriul Rusiei.
Youtube se adaugă astfel listei pe care Rusia a mai trecut vineri și Facebook, Twitter și mai multe redacții externe care publicau în limba rusă.
Rusia blochează și Twitter
Twitter este blocat și el în Rusia, anunță agenția Interfax. Măsura vine la scurt timp după ce Facebook a fost interzis de autoritățile ruse. Rusia susține că cele două rețelele au „discriminat mass-media de știri ruse”, prin blocarea publicațiilor controlate de guvernul rus.
„Suntem profund îngrijorați de acest lucru și îngrijorați de amenințarea la adresa libertății de exprimare în țară”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.
Deciziile continuă politica de reprimare a oricărui voci independente care relatează despre invadarea de către Rusia a Ucrainei. Tot astăzi, ONG-ul de monitorizare GlobalCheck a confirmat că mai multe site-uri au fost „părțial blocate” pe teritoriul Rusiei. Ulterior a venit și un anunț oficial din partea Roskomnadzor.
A fost accesul și la pagina de internet a postului Radio Liberty, „recunoscut în Federația Rusă ca agent media străin” și la versiunea în limba rusă a BBC,
Putin a semnat astăzi un proiect de lege care introduce pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru cei care publică „știri false” despre armata rusă, relatează Agence France-Presse.
Mai multe informații: Rusia a blocat Facebook și Twitter, după alte măsuri similare împotriva unor site-uri necontrolate de stat
Manifestații pro-Ucraina, în mai multe orașe. Zelensk a transmis un mesaj video
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut solidaritate cu Ucraina într-un mesaj pe Zoom în care s-a adresat direct unor orașe europene, printre care Bratislava, Frankfurt, Praga, Lyon, Tbilisi, Viena și Vilnius, potrivit CNN.
Zelenski a folosit ultima parte a discursului său pentru a vorbi oamenilor de pe întreg continentul european, promițând victoria Ucrainei și a întregii democrații.
„Aș dori să fac un apel să nu tăceți. Aș vrea să ieșiți în stradă și să susțineți Ucraina, să ne susțineți eforturile și să ne susțineți lupta pentru că dacă Ucraina nu va rezista, Europa nu va rezista. Dacă noi vom cădea, voi veți cădea, așa că vă rog să nu tăceți, să nu închideți ochii la asta”, a spus Zelenski.
„Ieșiți și susțineți Ucraina cât de mult puteți. Și dacă vom câștiga, și sunt sigur că vom câștiga, aceasta va fi victoria întregii lumi democratice. Aceasta va fi victoria libertății noastre. Aceasta va fi o victorie pentru întreaga lume democratică, va fi victoria luminii asupra întunericului, a libertății asupra sclaviei. Și dacă vom câștiga, vom înflori ca Europa și Europa va înflori mai mult ca niciodată după această victorie magnifică. Slavă Ucrainei”, a încheiat liderul de la Kiev.
Mai multe informații: VIDEO | Proteste uriașe în mai multe orașe față de invazia Rusiei în Ucraina. Zelenski le-a transmis live, pe Zoom, un mesaj oamenilor ieșiți în stradă