Cele doua Camere ale Congresului SUA au adopat proiectul de rezolutie prin care presedintele american e autorizat sa utilizeze toate mijloacele, inclusiv forta, pentru a garanta ca armele de distrugere in masa detinute de Irak nu vor pune in pericol SUA.
Dupa aproximativ 11 ani de la adoptarea unei rezolutii prin care George Bush, tatal actualului presedinte, primea puteri similare din partea Congresului, Senatul si Camera Reprezentantilor au spus „da” unei eventuale campanii impotriva Irakului. Presedintele Bush a subliniat ca, prin acest gest, „Congresul SUA a transmis un mesaj clar comunitatii internationale si Consiliului de Securitate al ONU”, care va fi acum mai ferm in privinta adoptarii unui proiect de rezolutie similar, avansat de SUA si Marea Britanie, prin care Irakul sa fie obligat sa respecte anumite conditii privind monitorizarea de ONU a programelor irakiene de inarmare, riscand in caz contrar o interventie militara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News