Condusi cu 1-0, stelistii n-au stat prea mult pe ganduri si s-au retras la vestiare. Pentru spectatorul neutru, gestul inseamna mai mult lasitate decat respect pentru regulament.
Cand Deaconu a fost lovit cu bricheta in cap, stelistii au aratat ca au nerv si au speculat imediat momentul. Lovin si Ghionea, prezente fantomatice in meci, i-au cerut arbitrului, prin gesturi evidente, sa opreasca jocul. Nu le-a iesit. Dupa ce al doilea obiect a zburat spre Deaconu, iar acesta a luat decizia sa intrerupa partida, ros-albastrii mai aveau putin si faceau meleul victoriei.
In goana spre vestiare
La mijlocul terenului, Lovin a strans din pumni ca la celebrarea unui gol, sorbit din ochi de un Ovidiu Petre convins ca asista la o minune. Atitudine de fotbalisti minusculi intr-o echipa mica. N-au mai avut timp nici macar de o explicatie cinstita cu adversarii, de o farama de furie sau de un strop de orgoliu. La semnalul capitanului Radoi, imbranceala cu rapidistii a fost un obstacol depasit in graba in scurtul drum spre vestiare. Acolo de unde, prin gaura cheii, intra imnul Ligii Campionilor, in zgomot de picioare lovite in usa.
Mircea Rednic, dezgustat de gestul stelistilor
Antrenorul Rapidului, Mircea Rednic, si-a aratat dispretul pentru atitudinea stelistilor. ‘Pe mine m-a dezgustat ce s-a intamplat, cand i-am vazut si pe micii razboinici cum au fugit cand s-a oprit jocul. Pai, nu au alergat in teren, nu au avut un sprint in teren cum au tras cand au oprit jocul. Cand au plecat, si bancile de rezerve le-au tras cu ei pe fund. Nu se poate.
Si au facut atata tam-tam, s-au baricadat acolo, la vestiare. A venit Zmarandescu acolo cu inca cinci tauri din aia. Argaseala dadea interviuri ca sunt izolati. De frica stateau izolati acolo, pentru ca nu le venea sa creada’, a declarat Rednic pentru Mediafax.