Cristian Boureanu a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, intenţia democrat-liberalilor de a depune plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta şi a miniştrilor Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe şi Mircea Duşa, acuzând Executivul şi USL că încearcă pregătirea unei „mari fraude” privind situaţia listelor electorale permanente, care urmează să fie transmisă Curţii Constituţionale.
„Ministerul Afacerilor de Externe lucrează la un document prin care 3.180.000 de români vor fi declaraţi plecaţi în străinătate”, a afirmat Boureanu, precizând că doar Ambasada României în SUA a transmis un număr de 470.000 de persoane, fără să facă niciun fel de verificare, prin aceste persoane fiind incluşi şi copii.
Vicepreşedintele PDL a mai spus că MAI pune la cale în acest week-end, împreună cu structurile USL din teritoriu, „o mare fraudă”, şi anume „scoaterea din listele electorale a peste 2,5 milioane de români, cu drept de vot, contrar comunicării clare a Curţii Constituţionale, în data de 14 august”, informează Mediafax.ro.
El a explicat şi mecanismul prin care se pregăteşte această „fraudare”, menţionând că, după adresa transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, privind cei trei milioane de români plecaţi din ţară,  MAI va scoate abuziv de pe listele electorale în jur de două milioane de persoane.
După acest pas, se va transmite o adresă „falsă” Curţii Constituţionale, prin care se încearcă o „semirespectare” a comunicatului Curţii, şi în care se va arăta că nu s-au scos toţi cei plecaţi din ţară de pe liste, ci doar o parte din aceştia, despre care se consideră că nu au drept de vot.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI