8 octombrie 2023 – Israelul declară oficial stare de război pentru prima dată de la războiul de la Yom Kippur din 1973. Sunt chemați 300.000 de rezerviști, cei mai mulți din istoria națiunii. Scopul declarat este de a elimina capacitățile militare ale Hamas și de a pune capăt guvernării asupra Fâșiei Gaza de către gruparea teroristă. În paralel, Israelul își intensifică bombardamentele aeriene asupra Fâșiei Gaza.

Trupe israeliene în Fâșia Gaza.
Sursa: IDF

10 octombrie – Conflictul se extinde. Rebelii Houthi, susținuți de Iran, anunță că orice intervenție în Fâșia Gaza a Statelor Unite va avea că rezultat intervenția lor. La scurt timp după aceea, rebelii încep să lovească transporturile comerciale maritime din Marea Roșie și perturbă comerțul internațional. Excepție de la atacuri fac navele iraniene, rusești și chineze.

Anunțul rebelilor Houthi cu privire la implicarea în conflict.
Sursa: Rebelii Houthi via X / @ShaykhSulaiman

12 octombrie – Armata israeliană efectuează lovituri de artilerie în Siria ca răspuns la un atac cu mortiere asupra nordului Israelului. În paralel, Israelul anunță că Fâșia Gaza nu va mai primi apă, combustibil sau electricitate până când gruparea teroristă Hamas nu eliberează toți ostaticii.

13 octombrie 2023 – Israelul le cere locuitorilor orașului Gaza să se evacueze și să se mute în sudul Fâșiei. Aproximativ un milion de oameni se duc preponderent către orașul Khan Yunis, o fortăreață Hamas. În aceeași zi, trupele Forțelor de Apărare Israeliene intră în Fâșia Gaza în ceea ce este descris ca „un raid”. Mai târziu, în aceeași lună, Israelul lansează un asalt terestru pe scară largă asupra Fâșiei Gaza, marcând începutul invaziei sale asupra teritoriului.

Refugiați palestinieni din Fâșia Gaza.
Sursa: PROFIMEDIA

28 octombrie – Forțele israeliene încep o invazie la scară largă a Fâșiei Gaza, lansând un asalt terestru pe scară largă asupra orașelor Beit Hanoun și Bureij. În lunile care au urmat, soldați israelieni găsesc o vastă rețea de tuneluri Hamas, care se extinde în țoată Fâșia Gaza.

Luptători Hamas pe străzile din Gaza.
Sursa: Hamas / Telegram

15 noiembrie 2023 – Trupele israeliene intră în cel mai mare spital din Fâșia Gaza, al Shifa. Personalul susține că pacienți, inclusiv nou-născuți, au murit din cauza lipsei de energie și provizii. De cealaltă parte, armata israeliană susține că spitalul a fost folosit pentru a ascunde un sediu subteran al Hamas. Personalul spitalului neagă, însă imagini colectate ulterior de la fața locului confirmă că gruparea teroristă Hamas, într-adevăr, se folosea de spital. Pe parcursul următoarelor săptămâni, toate spitalele care deservesc jumătatea de nord a Fâșiei Gaza își încetează funcționarea.

Tunel Hamas ce trecea pe sub Spitalul Al-Shifa.
Sursa: IDF

24-30 noiembrie 2023 – Israelul și Hamas anunță primul armistițiu al războiului. Cele două părți sunt de acord să întrerupă luptele timp de patru zile pentru a face un schimb. Gruparea Hamas permite plecarea a 105 femei și copii ostatici ținuți în Gaza. De cealaltă parte, Israelul eliberează 240 de femei și adolescenți palestinieni reținuți sau închiși din motive de securitate. În plus, guvernul premierului Benjamin Netanyahu permite intrarea mai multor ajutoare umanitare în Fâșia Gaza. Nu după mult timp, apar zvonuri potrivit cărora gruparea teroristă Hamas ar fura din ajutoarele umanitare destinate populației civile.
Pe 1 decembrie, luptele se reiau.

Camioane cu ajutoare umanitare, în Fâșia Gaza.
Sursa: PROFIMEDIA

8 decembrie 2023 – Statele Unite se opun cererii Consiliului de Securitate al ONU pentru o încetare imediată a focului umanitar. Marea Britanie se abține.

11 ianuarie 2024 – Statele Unite și Marea Britanie lansează zeci de atacuri aeriene în Yemen, împotriva pozițiilor rebelilor Houthi, susținuți de Iran.

Marinari americani la bordul distrugătorului „USS Labaoon”, în timpul unei lovituri împotriva rebelilor Houthi.
Sursa: PROFIMEDIA

29 februarie 2024 – Numărul deceselor din Fâșia Gaza este estimat la peste 30.000. Cifrele sunt însă transmise chiar de către gruparea teroristă Hamas, astfel că nu pot fi confirmate independent.

Cel mai lung tunel Hamas descoperit vreodată. Structura avea o lungime de aproximativ patru kilometri.
Sursa: IDF

1 aprilie – Zeci de mii de oameni participă la proteste antiguvernamentale în Israel, cerându-i premierului Netanyahu să ajungă la un acord de încetare a focului pentru eliberarea ostaticilor. În lunile care au urmat, au fost organizate numeroase alte proteste antiguvernamentale.

Protest îndreptat împotriva cabinetului condus de Benjamin Netanyahu.
Sursa: X / @UnxeptableD

13 aprilie – Tensiunile cresc din nou în regiune. Iranul lansează un baraj de zeci de rachete și drone asupra Israelului. Marea majoritate sunt interceptate. Potrivit Teheranului, atacul a venit ca răspuns la o lovitură israeliană asupra ambasadei sale din capitala siriană Damasc care a ucis mai mulți ofițeri iranieni. Printre morți se numără și un general de vârf.

Rachete iraniene interceptate de apărarea antirachetă israeliană, în timpul bombardamentului de pe 13 aprilie.
Sursa: X

7 mai-12 iulie – Israelul susține ofensiva din Rafah pentru eliminarea luptătorilor Hamas din zonă.

27 mai – 45 de persoane sunt ucise în urma unui atac aerian israelian asupra punctului de trecere a frontierei Rafah. Apar tensiuni diplomatice la nivel internațional, astfel că premierul Benjamin Netanyahu caracterizează atacul drept o „greșeală tragică”.

Bombardament asupra orașului Rafah.
Sursa: X / @drrpalestine

8 iunie – Patru ostatici sunt salvați în cadrul unei operațiuni a forțelor speciale israeliene în Fâșia Gaza. Ostaticii erau ținuți în locuința unor palestinieni pro-Hamas.

Operațiunea „Arnon”, în cadrul căreia au fost salvați cei patru ostatici.
Sursa: ID

19 iulie – Curtea Internațională de Justiție hotărăște că politica de colonizare a Israelului în teritoriile palestiniene ocupate încalcă dreptul internațional.

22–27 iulie 2024 – Premierul israelian Benjamin Netanyahu face o vizită oficială în Statele Unite. El se angajează în fața Congresului să obțină „victoria totală” împotriva grupării teroriste Hamas.

Foto: Premierul israelian Benjamin Netanyahu în fața Congresului american.
Sursa: Captură YouTube

28 iulie – Un număr de 12 copii israelieni sunt uciși de un bombardament efectuat asupra Înălțimilor Golan de către gruparea teroristă Hezbollah. La fel ca și Hamas, și aceasta este susținută de Iran.

Locul bombardamentului.
Sursa: X

31 iulie 2024 – liderul grupării Hamas, Ismail Haniyeh, este ucis într-un aparent asasinat în Iran. Câteva zile mai târziu, Yahya Sinwar, considerat „creierul” din spatele masacrului de pe 7 octombrie, este numit noul lider al Hamas.

Clădirea în care se afla liderul grupării Hamas, Ismail Haniyeh, la momentul în care a fost ucis.
Sursa: PROFIMEDIA

25 august 2024 – Israelul efectuează atacuri aeriena asupra pozițiilor Hezbollah din Liban. În replică, gruparea Hezbollah trage cu rachete și drone. În paralel, în Fâșia Gaza, se convine asupra unui acord tentativ pentru o serie de armistiții scurte, astfel încât să poată fi distribuit vaccinul antipoliomielită.

Bombardament al aviație israeliene asupra unor poziții Hezbollah.
Sursa: IDF

17 septembrie – Conflictul escaladează din nou. 12 membri Hezbollah și alți aproximativ 3.000 sunt răniți în urma unei explozii în masă a pagerelor portabile folosite de membrii Hezbollah în Liban. La mai puțin de 24 de ore, explodează și walkie-talkie-urile folosite de Hezbollah, ducând numărul răniților la 5.000. Principalul suspect din spatele operațiunii este considerat Israelul.

Momentul în care un pager explodează într-un supermarket din capitala libaneză Beirut.
Sursa: X

28 septembrie – Liderul grupării Hezbollah, Hassan Nasrallah, este ucis de aviația israeliană. Bombardamentul a vizat chiar sediul central al Hezbollah.

Locul în care aviația israeliană l-a ucis pe liderul grupării Hezbollah, Hassan Nasrallah.
Sursa: PROFIMEDIA

1 octombrie – Armata israeliană intră în sudul Libanului în cadrul unei operațiuni împotriva Hezbollah caracterizată drept „limitată, localizată și vizată”.

Soldați israelieni în sudul Libanului
Sursa: IDF

1 octombrie – Iranul lansează aproape 200 de rachete către Israel, că răspuns la decapitarea conducerii grupării Hezbollah. Majoritatea rachetelor sunt interceptate sau cad în zone nepopulate.

Bombardamentul de pe 1 octombrie efectuat de Iran asupra Israelului.
Sursa: X

Urmărește-ne pe Google News