„Am avut o vedere excelentă din spațiu a ceea ce se întâmplă pe sol” a declarat marți Matthias Maurer, astronautul german în vârstă de 52 de ani.
„Ei bine (n.r. – războiul din Ucraina), era foarte, foarte vizibil cu ochiul liber din spațiu. Și în acele momente, m-am simțit într-adevăr mult mai aproape de țara atacată decât probabil m-aș fi simțit din Germania”, a precizat Matthias Maurer.
Potrivit astronautului german, în primele zile de după invazia Rusiei din Ucraina a putut recunoaște doar capitala Kiev.
„La început era complet întuneric în țară noaptea, pentru că tot iluminatul din orașe era redus. De fapt, doar Kievul putea fi recunoscut, iar toată țara din jurul capitalei era complet întunecată”, a spus Matthias Maurer.
În primele zile ale războiului a putut să vadă și impactul bombelor asupra localităților atacate. Noapte a văzut fulgere deasupre Kievului. Atunci a știut că rachetele au lovit capitala Ucrainei.
„În timpul zilei, coloane uriașe de fum negru atârnau deasupra unor orașe precum Mariupol. Erau vizibile cu ochiul liber din spațiu”, a precizat Matthias Maurer.
Potrivit astronautului german, din cauza războiului cu stația spațială nu a existat nicio dispută, toți astronauții au fost de acord că în Ucraina se întâmplă lucruri groaznice. „Suntem o echipă unită”, a afirmat Matthias Maurer.
„Ceva de genul certuri sau războaie, văzute de sus, pare de o sută de ori mai iraționale decât dacă aș fi pe pământ”, a conchis Matthias Maurer, al 600-lea astronaut din lume care a ajuns în spațiu.