Deputații au fost anunțați, pe nepusă masă, că în ședința de luni va fi și sesiune de vot final. Special pentru Codul de procedură penală. Faptul că legea era, la acea oră, încă dezbătută de membrii comisiei speciale condusă de Florin Iordache, nu i-a oprit. Au început ședința de plen cu întârziere, au dezbăut niște proiecte fără miză de pe ordinea de zi, până când comisia lui Iordache și-a făcut treaba și a trimis raportul în plen, că doar ședința era începută de aproape două ore.

De la 18:00 la 22:00, Codul de procedură penală a fost grav modificat. Iată câteva dintre amendamentele cu dedicație, despre care și cei din opoziție spun că transformă România ”într-un rai al infractorilor”:

  • Urmărirea penală va putea dura doar maximum un an, după care dosarul ori se trimite în judecată. Dacă procurorii nu au strâns suficiente dovezi, dosarul se clasează
  • Martorii vor putea refuza audierea, chiar dacă nu au un motiv să o facă
  • Dacă în prima instanță, verdictul este de achitare, procurorii nu mai pot face recurs
  • Sentințele definitive vor putea fi atacate, chiar dacă termenele au expirat. Revizuirea unei sentințe definitive va putea fi cerută și pentru neredactarea sau nesemnarea de către judecătorul care a participat la soluționarea cauzei. Cele două modificări l-ar favoriza pe Liviu Dragnea, în doarul ”Referendumul”
  • Termenul ”penal” nu va mai putea fi folosit decât în cazul celor condamnați definitiv
  • Arestarea preventivă va putea fi cerută mult mai greu, doar atunci când există indicii temeinice sau probe
  • Dezvăluirile din dosarele penale vor fi interzise
  • Pentru interceptările dintr-un anumit doar, din care reiese o altă faptă, va fi necesar un nou mandat de interceptare

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Războiul cu abuzurile – Filmul


Raportul comisiei are 311 pagini și a fost distribuit deputaților cu mai puțin de 15 minute înaintea votului. În timp ce Opoziția a încercat să amâne votul, deputații nu au avut niciun interes să citească raportul. Unii au mâncat, au stat de vorba între ei, au butonat telefoanele, s-au plimbat printre bănci.

În tot acest timp, ședința de plen a fost atent supravegheată de Marian Neacșu, secretarul general al PSD, deși nu este deputat.

Săptămâna se anunța a fi liniștită. Fără vot pentru înscăunarea lui Gabriel Vlase la conducerea Serviciului de Informații Externe, fără suspendarea președintelui Klaus Iohannis, fără coaliție, fără ședințe PSD. Fără nimic oficial din cele enumerate. Numai că, pe la prânz, discuția dintre Gabriel Vlase, Marian Neacșu și Liviu Dragnea, le-a lămurit pe toate.

FOTO: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI