După sosirea în Madagascar, Crocodilii și-au impus supremația și au reușit două săptămâni la rând să câștige proba de Teritoriu, așa că s-au bucurat de viața ușoară de la vila de lux. Dorința de a-i scoate din confort și de a-i destabiliza pe sportivi i-a determinat pe Cameleoni și Lemuri să își unească forțele în ultima ediție a emisiunii ”Ultimul Trib”, iar planul lor a dat roade spre supărarea Crocodililor. ”M-am supărat foarte tare pentru că cele două echipe s-au aliat împotriva noastră, doar așa au putut să ne bată. Am fost foarte traumatizată când am mers la Alex și mi-a spus că de cinci minute nu își mai simte picioarele”, a spus atunci Roxana Chiperi.
Ajunși pe insula pustie, aceștia au fost nevoiți să se mulțumească, așa cum au făcut-o și alții înainte a lor, cu un trai modest, cu mese formate mai mult din orez și nucă de cocos și cu nopțile petrecute sub cerul liber. Noile condiții i-au făcut însă să se gândească la un plan de răzbunare. ”Nu sunt obosit, sunt foarte înrăit! Îi distrugem pentru ce s-a întâmplat! O să îi scot eu din concurs, unul câte unul”, a spus supărat Alex Filip, căpitanul echipei roșii.
Daniela Crudu a trăit de la agonie la extaz ultima ediție „Ultimul Trib”. După ce a reușit să câștige duelul împotriva lui Mirel Magop, Lemurii au câștigat și vila la care au visat atât de mult, însă cu un preț foarte mare.
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Citește și
Copilul care și-a ucis bunica, refuzat la a treia şcoală. Părinţii nu-l vor în clasă şi acuză nereguli ale Inspectoratului Şcolar: „Nu discriminăm, dar e periculos”
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur