Designul este cam pătrățos și plictisitor, fiind foarte similar cu Nextbit Robin. Și asta pentru că Razer a preluat Nextbit în acest an.

Acesta vine cu un display IGZO de 5,7 inchi, cu rezoluție de 2.560 x 1.440 pixeli și o rată de refresh de 120 Hz. Acesta este realizat de către grupul japonez Sharp.

Terminalul vine cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, are 8 GB de memorie RAM și 64 GB pentru stocare, însă aceasta poate fi extinsă cu încă 256 GB printr-un card MicroSD, potrivit The Verge.

Senzorul de amprentă este situat în lateral, similar modelelor lansate de către Sony în gama Xperia.

În spate se află un sistem dual de camere de 12 megapixeli, în vreme ce în față se găsește una de 8 megapixeli.

Razer Phone, baterie gigantică și sunet THX

Bateria este unul dintre punctele sale forte, având o capacitate de de 4.000 mAh și funcția de încărcare rapidă, iar sunetul este altul, acesta fiind primul smartphone care vine cu certificare THX. Difuzoarele frontale sunt stereo și respectă ele standardul Dolby Atmos.

Sistemul de operare este Android Nougat 7.1.1, dar cu Nova Launcher instalat peste.

Razer Phone are port USB-C, astfel că mufă audio separată nu mai există.

Razer Phone costă de 750 de euro în Europa, mai mult decât în SUA

Va fi disponibil începând cu luna aceasta în SUA și Europa. Costă 700 de dolari în SUA, 700 de lire sterline în Marea Britanie, dar în Europa vine cu 750 de dolari.

Cu toate acestea, prețul său este mult mai mic decât iPhone X, noul vârf de gamă de la Apple, sau Galaxy Note 8 de la Samsung, care pornesc de la 999 și respectiv 930 de dolari. De altfel, acțiunile Apple au ajuns la maximul tuturor timpurilor în urma precomenzilor mari pentru iPhone X, iar Samsung a raportat cel mai mare profit din istoria sa, ca urmare a vânzărilor bune ale Note 8 și a cererii de componente.

 
 

Urmărește-ne pe Google News