UPDATE 08:45. Surse judiciare au declarat pentru sursa citată că doi minori în vârstă de 15, respectiv 17 ani ar fi violat, în luna mai a anului trecut, o fată în vârstă de 14 ani pe un teren viran din Păuleşti, comună aflată în apropierea municipiului Ploieşti. Fapta a fost reclamată abia în luna decembrie.


Poliţiştii din Ploieşti desfăşoară o razie pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru combaterea faptelor ilegale în municipiul Ploieşti, potrivit IGPR.

În cadrul acţiunii, poliţiştii ploieşteni pun în executare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Ploieşti şi în două comune din judeţul Prahova, în vederea documentării activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt din societăţi comerciale şi din auto şi viol, precizează sursa citată.

Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploieşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News