„În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa desfăşoară o razie de amploare în Portul Constanţa, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, acţiunea are ca scop legitimarea persoanelor şi depistarea celor date în urmărire”, anunţă, joi, IPJ Consranţa.
Sursa citată a precizat că se urmăreşte degajarea drumurilor publice din incinta portului, parţial blocate de autocamioane aflate în staţionare, şi dirijarea acestora către locurile de parcare special amenajate.
Poliţiştii anunţă că la această razie participă angajaţi din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
De asemenea, acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, precum şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa şi specialiştilor din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro