Polițiștii au efectuat razia în rândul taximetriștilor pentru a verifica starea tehnică a mașinilor și dacă aceștia transportă legal clienți.
„Au fost controlate peste 250 de autovehicule şi au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.000 lei. Din totalul sancţiunilor 25 au fost aplicate pentru defecţiuni ale sistemul de evacuare a noxelor, 45 pentru alte defecţiuni tehnice, 21 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 11 pentru alte abateri de la normele rutiere”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
În cadrul contralelor, a fost depistat un şofer care, la momentul prelevării analizei, avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe parcursul raziei a fost reținut un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice majore, notează Mediafax.
„De asemenea, au fost depistaţi 3 conducători auto care efectuau transport contra cost de persoane în regim de taxi fără autorizaţie valabilă, în aceste situaţii s-a dispus pe lângă sancţiunea amenzii contravenţionale şi măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare”, mai arată sursa citată.
Citește și: