Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, crede că de la mijlocul lunii septembrie, odată cu începerea școlilor, vor fi mai mult de 2.000 de cazuri zilnice, iar valul patru care va veni va fi mult mai sever decât valul trei.

„Vom avea creșterea exact la fel ca în țările din vest. Noi suntem cam cu o lună jumate în urma Marii Britanii. Momentul în care va crește rata de infectări va fi după începerea școlilor, în septembrie. Din acel moment, va crește inevitabil dinamica socială”, a afirmat Răzvan Cherecheș, vineri seară, la Digi24.

În condițiile în care rata de infecțiozitate (a tulpinii Delta – n.r.) este semnificativ mai mare, este foarte posibil ca intensitatea valului patru să depășească intensitatea valului trei.

Răzvan Cherecheș:

„Vedem în toată lumea, numărul de copii care ajung pe secție de terapie intensivă este mai mare. Nu pentru că simptomele sunt mai severe, ci pentru că mult mai mulți copii ajung să fie expuși și inevitabil acel procent mic dintre ei ajunge pe secția de terapie intensivă, dar în număr absolut, este mult mai mare pentru că au fost expuși mult mai mult”, a precizat expertul.

Profesorul a explicat și că nu vor putea evitate restricțiile, oricât și-ar dori asta autoritățile. El a spus că sigur în oraşele și satele unde rata de vaccinare este mai mică măsurile adoptate vor fi similare cu cele din primăvară.

„În momentul în care rata de multiplicare este extrem de mare la nivel populațional, va fi nevoie să se impună restricțiile pentru cei care nu sunt încă vaccinați”, a declarat Cherecheș.

Expertul a mai spus că, din cauza tulpinii Delta, care este mult mai contagioasă, România nu capătă imunitate de grup la 60-70% de vaccinați, ci la 85%, rată pe care s-ar putea să nu o atingem niciodată.

Urmărește-ne pe Google News