Expertul în sănătate a făcut un apel către persoanele care vor merge la vot duminică, 6 decembrie 2020, să respecte regulile sanitare și de distanțare socială.
„Riscul este mai mic decât în supermarket. Traficul e mai mic și nu există riscul să te apropii de oameni atât de mult ca într-un supermarket. Riscul de infectare este extrem de mic, dacă porți masca și dacă păstrezi distanța. Nu există un risc semnificativ pentru cei care se duc să voteze”, a declarat Răzvan Cherecheș.
„Pentru cei care se duc la vot: trebuie să se asigure că poartă masca în permanență, că atunci când stau la coadă ca să intre în secția de votare păstrează distanța față de cei din față și se asigură că se dezinfectează pe mâini atât la intrarea în secție, cât și la ieșirea din secție, după ce au manipulat ștampila, pixul sau alte lucruri”, a adăugat Răzvan Cherecheș.
Regulile pe care trebuie să le respecte personalul din secțiile de votare
Răzvan Cherecheș a vorbit și despre regulile pe care trebuie să le respecte pesonalul din secțiile de votare.
„Personalul din secțiile de votare, oamenii care vor sta acolo întreaga zi, trebuie să se asigure în primul rând că spațiul este ventilat corespunzător, ei stând acolo o perioadă lungă de timp”, a spus Răzvan Cherecheș.
„Ventilat corespunzător înseamnă că eu, în locul lor, m-aș asigura că există un flux de aer, un curent de aer – sunt deschise două ferestre opuse sau, dacă există un sistem de ventilație, ceea ce mă îndoiesc, acesta să fie pornit, astfel încât volumul de aer să fie crescut”, a precizat expertul în sănătate.
„Toată lumea trebuie să poarte mască în permanență în interior și să încerce pe cât posibil să păstreze distanța unii de alții – inclusiv partea cu așezatul la masă, cu buletinul, cu verificarea documentelor. Să stea la o distanță de 2 metri unii de alții, să nu stea aproape, pentru că, pe durate lungi de timp, stau și respiră acolo”, a adăugat Răzvan Cherecheș.
De asemenea, este foarte important ca personalul din secțiile de votare „să se asigure că se dezinfectează pe mâini des, pentru că ștampila se dă de la o persoană la alta, există risc de contaminare, nu ai de unde să știi ce face omul cu ștampila în cabina de vot”.
Nu în ultimul rând, personalul din secțiile de votare trebuie să se asigure că
își schimbă masca o dată la 4 ore, pentru că „pe o durată mai lungă de atât, masca tinde să se umezească, mai ales dacă și vorbesc, și își pierde integritatea”.