Răzvan Cuc a spus la șantierul șoselei de centură că nu s-a agățat niciodată de un scaun și că în ceea ce privește evaluarea activității unui ministru contează ce a făcut în funcție.
„Contează ce faci când deții o funcție. Ce proiecte se fac, ce proiecte lansezi, ce proiecte finalizezi și cum îți pui tu amprenta, ca ministru în domeniul în care activezi.Decizia remanierii este o decizie care aparține doamnei prim ministru. Ce va decide dânsa sunt convins că toți colegii se vor supune fără echivoc”, a spus Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a subliniat că nu a avut reproșuri de la colegi din partid.
„Eu, până în momentul de față, nu am avut reproșuri din partea colegilor din partid. Tot ce mi s-a cerut am făcut, am lucrat, sunt pe șantiere, urmărim obiectivele de investiții”, a declarat Răzvan Cuc.
Ministrul a menționat că nu a văzut pe cineva din partid să spună ceva de o remaniere și că doar „se scrie în presă”.
În ceea ce privește o eventuală înlocuire a directorului general al CNAIR, Narcis Neaga, ministrul a spus că acesta va fi înlocuit când nu-și va face treaba.
„Domnul Neaga este într-o evaluare ca toți directorii ministerului.Când nu-și va face treaba unul, sau mă va dezinforma, sau nu va lansa un proiect așa cum și-a asumat, atunci vom lua decizii. În momentul de față suntem în grafic cu lucrările. Toți directorii sunt evaluați, cum și eu, ca ministru, sunt în evaluarea permamentă a doamnei prim ministru”, a spus Răzvan Cuc.
Cât despre traseul de autostradă pe care premierul Viorica Dăncilă a anunțat că își dorește să fie realizat „cap-coadă”
În ceea ce privește traseul de autostradă pe care premierul Viorica Dăncilă a anunțat că își dorește să fie realizat „cap-coadă”, Răzvan Cuc a declarat că i-a propus premierului trei variante și că Viorica Dăncilă urmează să decidă și să anunțe care va fi cea asumată.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro