Libertatea: Cum ai descoperit dragostea pentru călătorie?
Răzvan Pascu: Mama era profesoară şi mă lua cu ea în taberele şcolare. În facultate am început să merg la şcoli de vară prin străinătate. Prima călătorie în afara ţării pe care mi-o amintesc cu drag a fost în Sicilia, pentru că mă minunam când vedeam portocali pe stradă şi oameni care făceau baie în mare de Crăciun.
Ce joburi ai avut înainte de a porni site-ul www.razvanpascu.ro?
În primul an de facultate am lucrat pentru diverse firme, ca să văd ce îmi place să fac. Apoi, într-o vacanţă, am lucrat în Anglia într- un program de tip Work&Travel, după care m-am angajat, pe rând, la două firme din România.
Cititorii mai cârcotaşi ar spune că eşti un “băiat de bani gata”, că altfel nu aveai cum să ajungi în atâtea destinaţii îndepărtate pornind de la zero. E adevărat?
Nu. Am început de jos, am venit din Brăila acum 10 ani, când am intrat la facultate, am fost perseverent, am muncit şi muncesc în continuare foarte mult.
Ce sfat ai pentru românii care vor să călătorească ieftin?
Să nu renunţe la calitate. Ieftin este OK dacă înseamnă şi “inteligent”. Ofertele turistice la preţuri bune le găseşti dacă le cauţi bine, în special online, dacă le rezervi cu mult timp înainte.
Care a fost cea mai scumpă vacanţă plătită de tine?
Chiar nu ştiu. Dar vacanţe mai lungi am avut în Argentina-Chile- Uruguay, Vietnam- Cambodgia-Thailanda, China, Tanzania- Zanzibar, SUA-Bahamas.
Ce ciudăţenii gastronomice ai încercat în călătoriile tale?
Gândaci prăjiţi în China, am băut sânge de şarpe în Vietnam şi am mâncat moluşte în Bahamas. În Vietnam am mai încercat şi vin de orez cu venin de viperă. Este ca o palincă în care e un şarpe pus la macerat.

↑ În China, gândacii prăjiţi sunt o delicatesă
Cel mai interesant obiectiv turistic pe care l-ai “descoperit”?
Armata soldaţilor de teracotă de la Xian, China.

↑ Aşa arată vinul de orez cu venin de viperă
Cum arată vacanţa perfectă?
Pentru mine, vacanţa perfectă nu înseamnă relaxare, ci tot muncă. Nu aş putea să stau mai mult de două zile degeaba la plajă, aşa că vacanţa perfectă e cu multe activităţi legate de blog şi savoare locală.
Ce le răspunzi oamenilor când te întreabă “ce faci în concediu”?
Eu nu am concediu. Asta e munca mea.

↑ Moment de relaxare în Bahamas
Care este oraşul în care ai reveni ori de câte ori ai avea ocazia, fără să te plictiseşti?
Londra e oraşul cel mai apropiat de sufletul meu. Mi se pare extrem de organizat, iar faptul că e oraşul din lume cu cele mai multe limbi vorbite mă face să mă simt ca într-un centru al universului.
O agenţie din Marea Britanie pune la bătaie un pachet turistic de un milion de lire, care cuprinde şi România. Pentru tine cum ar arăta circuitul “perfect”?
O vacanţă perfectă poate fi şi pe litoralul românesc, dacă mergi cu familia şi te simţi bine. La fel, o vacanţă perfectă poate fi şi în Australia, la snorkeling, dacă eşti pasionat de scufundări şi de locuri îndepărtate. Pentru mine, circuitul de un milion de lire ar fi în jurul lumii vreo câţiva ani. Tot ce încerc eu să fac este să le demonstrez românilor ca orice călătorie este o lecţie de viaţă, că nu există ceva mai frumos pe lume decât să descoperi locuri şi oameni noi.

Urmărește-ne pe Google News