Doi membri din staff-ul trupei RBD au provocat scandal la cazinoul hotelului Marriott din Bucuresti. Beti turta, ei nu s-au lasat pana nu au cauzat o bataie in toata regula in interiorul cazinoului.
Luni dimineata, in jurul orei 6, Soto Lartigue Mauricio si Telez Sierra Eduardo, doi membri din staff-ul trupei RBD, au intrat in cazinoul hotelului Marriott. Cei doi mexicani erau beti si timp de trei ore au facut scandal pe motiv ca nu sunt tratati ca niste vedete.
Mexicanii au facut plangere la politie
La ora 9, agentii de securitate ai cazinoului bucurestean i-au poftit sa paraseasca incaperea, restituindu-le banii pe care mexicanii ii transformasera in fise de joc. In acel moment a inceput nebunia. Surse din interiorul cazinoului ne-au declarat ca Soto si Telez au inceput sa-i injure pe paznici, ba mai mult, unul dintre ei i-a aruncat unui angajat al cazinoului o tigara aprinsa in fata si imediat i-a aplicat si un pumn in ochi. In acel moment s-a iscat o bataie in toata regula. Mexicanii au fost imobilizati de catre agentii romani de securitate si dati afara din cazinou. Ulterior, ei au depus o plangere la Sectia 17 Politie, sustinand ca au fost loviti.
Nebunie la concert
RBDmania s-a declansat, de cateva zile, in Romania si a atins punctul maxim marti seara, pe stadionul Cotroceni, cu ocazia concertului celor sase mexicani. Mii de tineri, cei mai multi cu varste cuprinse intre 13 si 19 ani, s-au calcat in picioare pentru a-si vedea idolii.