ALDE salută decizia premierului Viorica Dăncilă de a amâna adoptarea în şedinţa de guvern de azi a proiectului primei rectificări bugetare. Aşa cum ne-a fost prezentat, acest proiect de rectificare bugetară riscă să ducă la depăşirea ţintei de deficit bugetar stabilite.
Varujan Vosganian, vicepreședinte ALDE
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Varujan Vosganian a precizat că ALDE a cerut „alocarea de resurse financiare pentru continuarea investiţiilor în derulare”, precum proiectele de construire de autostrăzi și investițiile la nivel local.
De asemenea, am atras atenţia asupra nevoii de a asigura resurse pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene şi am spus apăsat că nu acceptăm tăierea alocărilor bugetare de la ministere vitale precum transporturile, sănătatea, educaţia.
În cadrul şedinţei de coaliţie de ieri am prezentat din nou partenerilor de la PSD aceste constrângeri de construire a rectificării bugetare. Aşteptăm următoarea reuniune în cadrul coaliţiei de guvernare pentru a vedea ce fel de măsuri a identificat ministrul de finanţe pentru rezolvarea acestei situaţii.
Varujan Vosganian, vicepreședinte ALDE
Potrivit Mediafax, rectificarea bugetară a fost prezentată în primă lectură în cadrul ședinței de Guvern de joi și va fi adoptată în următoarea ședință, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.
foto: Hepta