Declarația ministrului Petre Daea, în care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi de pestă cu Holocaustul, este criticată de Ambasada Israelului, într-un comunicat.
”Ambasada Statului Israel își exprimă consternarea și dezamăgirea cu privire la afirmațiile domnului Ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovați în lagărul de la Auschwitz. Sperăm, totuși, că o astfel de asociere a fost făcută de Ministrul Daea din pricina lipsei de informare aprofundată asupra a ceea ce înseamnă Holocaustul și Auschwitz, fără intenția de a dezonora memoria milioanelor de victime.
Holocaustul, o tragedie condamnată de România, care s-a soldat cu moartea a șase milioane de evrei, nu trebuie niciodată uitat, trivializat sau minimalizat. România a făcut progrese extraordinare în domeniul studierii, educației și comemorării Holocaustului, demersuri care, suntem convinși, vor continua și în viitor. Această pagină neagră a istoriei nu trebuie sã se repete. În acest sens, niciun efort nu este prea mare pentru ca tinerele generații, și nu numai, să cunoască și să înțeleagă istoria Holocaustului.
Ne așteptăm ca, pe viitor, terminologia legată de Holocaust să nu mai fie folosită într-un context fără legătură cu acesta. ”
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi seară la un post de televiziune, explicând măsurile care se iau pentru a izola focarul de pestă porcină africană de la Carniprod Tulcea, unde trebuie sacrificate 45.000 de animale: „Singura metodă este sacrificarea. Porcii toţi se incinerează (…), e o muncă extraordinară, acolo este ca la Auschwitz”.
Joi, mai mulți lideri politici ai opoziției i-au cerut ministrului Agriculturii demisia pentru aceste afirmații. Consiliul Național de Combatere a Discriminării s-a autosesizat și a demarat o anchetă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii