Reacția purtătorului de cuvânt al BNR vine în contextul în care Guvernul ar vrea să elimine sau să schimbe modul de calcul al indicelui ROBOR.

„Banca Naţională a României discută cu Ministerul Finanţelor Publice şi nu înţeleg în ce calitate intervine în discuţie domnul Vâlcov. Mai mult, pare a arăta grave confuzii în ceea ce priveşte piaţa monetară şi rolul ei în alimentarea cu lichidităţi a economiei, băncilor şi trezoreriei. Pare a face acelaşi confuzii ca şi domnul Zamfir (senatorul ALDE, Daniel Zamfir n.r.). De exemplu, în aceste zile media tranzacţiilor interbancare e sub nivelul ROBOR la 3 luni, pentru că Ministerul de Finanţe trage banii din piaţă deoarece se plătesc taxe şi impozite. Acum ce facem, acuzăm Finanţele că ROBOR-ul creşte? Piaţa monetară funcţionează eficient şi asemenea declaraţii nu fac decât să o pună nedrept sub semnul întrebării. De vreme ce ROBOR-ul la 3 luni a intrat în structura ratelor prin OUG, chiar nu înţeleg ce trebuie să facă BNR”, a precizat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, conform Agerpres.

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a precizat, pentru Bloomberg, că BNR trebuie să schimbe formula folosită pentru calcularea ROBOR sau să elimine pur şi simplu indicele.

„Sper că vom putea avea o schimbare radicală a modului în care este calculat ROBOR sau chiar să vedem că este eliminată. O decizie va fi luată împreună cu banca centrală, care poate modifica regulile interne cu privire la dobânzile interbancare fără a avea nevoie de aprobarea parlamentului”, a precizat Darius Vâlcov.

În prezent, BNR şi Ministerul de Finanţe discută modalităţile prin care pot diminua presiunile puse de „taxa pe lăcomie” asupra băncilor. Reprezentanții Băncii Naționale a României au sugerat Guvernului să renunțe la legătura dintre taxă și ROBOR.

Darius Vâlcov a menționat că BNR poate colabora cu băncile și Guvernul în așa fel încât ROBOR să ajungă sub pragul de 2 la sută, nivel la care „taxa pe lăcomie” este zero.

În România, Guvernul a stabilit, prin ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi „taxă pe lăcomie”.


Citește și CORESPONDENȚĂ „România din Antarctica”/ Aventurile bagajului rătăcit: „Parcă toate lucrau împotriva noastră”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News