UPDATE ora 18:30 Părintele Visarion Alexa a fost suspendat de la slujirea preoțească, până la finalizarea anchetei, a anunțat, într-un nou comunicat, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

„Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoțească”, a transmis Vasile Bănescu într-un comunicat de presă.

***

„Vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă. Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum în sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează”, a transmis Vasile Bănescu, sâmbătă, într-un comunicat de presă, dat publicității la scurt timp după ce informația că părintele Visarion Alexa a fost reținut a devenit publică.

Reținerea preotului Visarion Alexa vine după ce, în urmă cu aproape o lună, o femeie a depus o plângere la poliție, acuzându-l pe preot de agresiune sexuală, în timpul spovedaniei.

O femeie a depus plângere pe numele părintelui Visarion Alexa la mijlocul lunii august, spunând că ar fi fost agresată sexual chiar în timpul spovedaniei.

Preotul a fost reținut ieri pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

Urmărește-ne pe Google News