„Este un vot politic. Cu siguranță că au existat negocieri politice. Urmează alte negocieri politice. Nu e ca la școală, ca și cum ai da un examen și apoi poți să contești ceva. Politica e politică. Va trebui să ne resemnăm, practic. (…) Din punctul meu de vedere este o jignire la adresa țării noastre”, a declarat deputatul PSD Oana Florea, pentru Libertatea.
Membrii Comisiei LIBE (libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne) din cadrul Parlamentului European au votat, miercuri, candidații pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European. Laura Codruța Kovesi a obținut cel mai mare număr de voturi, 26, fiind urmată de candidatul francez, Jean-Francois Bohnert.
Laura Codruţa Kovesi a fost audiată, marți, în comisia LIBE din Parlamentul European (PE) pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European. În timpul audierii, care a durat aproximativ 70 de minute, fosta șefă a DNA a făcut o prezentare a activității sale de procuror și a răspuns întrebărilor europarlamentarilor.
Deputatul PSD Oana Florea este membru în comisia specială a Camerei Deputaţilor pentru legile justiţiei. Parlamentarul a comentat efectele negative ale legii recursului compensatoriu şi soluţiile pe care Parlamentul le are în acest caz.
Citește și: