„Am citit declarația de presă a domnului Laufer. Eu cred că este o reacție emoțională. El probabil nu se aștepta ca drumul său spre o poziție de demnitate publică să fie frânat brusc. Pe de altă parte, mesajul se înscrie în tonul ridicat al dialogului care este între cele două palate (Victoria și Cotroceni) de ceva vreme. Este o construcție, o speculație a domnului Laufer”, a precizat Alexandru Florian.
Totodată, directorul Institutului ”Elie Wiesel” a mai precizat că atitudinea lui Klaus Iohannis în ceea ce privește memoria victimelor Holocaustului în România a fost recunoscută la nivel internațional.
„Atitudinea președintelui României în ceea ce privește memoria victimelor Holocaustului din România a fost recunoscută de o importantă organizație evreiască internațională, American Jewish Committee, care i-a conferit anul trecut și o distincție”, a mai adăugat Florian, potrivit Digi24.
De asemenea, în încheiere, Alexandru Florian a punctat că este de părere că „aceasta este o declarație cu mult iz politic și atâta tot, nu trebuie să ne îngrijoreze”.
În cadrul unei conferințe de presă, ținută marți seara, Ilan Laufer – propus de PSD pentru a ocupa fotoliul de ministru al Dezvoltării – a susținut că refuzul președintelui pentru ca el să ocupe funcția ministru al Dezvoltării este un act de antisemitism.
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Blonda de la „Rutieră”! Libertatea a vorbit cu poliţista devenită „virală” pe internet, după ce a recuperat un telefon furat – FOTO&VIDEO
FOTO: FACEBOOK ILAN LAUFER
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie