„Nici măcar nu știu cum să răspund la o asemenea obrăznicie. Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Dmitri Medvedev pe pagina sa de Vkontakte, echivalentul rusesc al Facebook.

Afirmația că „românii nu sunt o națiune” a fost preluată de actualul vicepreședinte al Consiliului rus de Securitate dintr-o replică din filmul rusesc „Brat 2”, realizat în anul 2000 de regizorul Alexei Balabanov.

Dmitri Medvedev a continuat, precizând că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României și că ulterior țara noastră a refuzat să „plătească datoriile” sale către „Imperiului Sovietic”.

„România a acceptat acest lucru și apoi a primit de la noi renunțarea la reparațiile pentru perioada sa nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, acum, din nou, apetitul s-a reînviat la diferiți idioți din Parlamentul European”, a continuat Dmitri Medvedev.

Făcând referire la activele rusești înghețate de blocul comunitar, oficialul rus de rang înalt a acuzat Uniunea Europeană că „a furat active de 300 de miliarde de dolari de la Rusia”, dar cere să returneze aurul României.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Zaharova: Datoriile României față de Rusia sunt de 20-25 de ori mai mari

Reacția lui Medvedev vine la scurt timp după ce Maria Zaharova a afirmat că România ar vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei prin primirea înapoi a Tezaurului și că în realitate, datoriile României faţă de Rusia ar depăși de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc.

Mai mult, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe susține că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ajuns în Rusia în anii 1916-1917.

Maria Zaharova a mai spus că, în 1949, Moscova „i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Komsomolskaia Pravda scrie că, în 2022, România a cerut Rusiei plata a 4 miliarde de euro în contul tezaurului său.

Rezoluția privind restituirea Tezaurului României a fost votată, joi, de UE

Parlamentul European a votat joi, 14 martie, o rezoluție în care arată că Rusia trebuie să returneze integral Tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Rezoluția privind restituirea Tezaurului României a fost votată cu o largă majoritate de voturi.

„Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului tezaur cultural. Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac.

Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet în Parlamentul European a chestiunii Tezaurului României însuşit ilegal de Rusia.

FOTO: Hepta

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (81)

RSBrasov   •   19.03.2024, 08:53

Au creierul spalat.....si stors......au uitat ca fara aliati in al 2 lea razboi erau ........stersi de pe harta....

floris   •   18.03.2024, 15:24

Nici nu imi pasa ce mai declara asta, a fost comediantul Zelenschi la putere, acum clar i-a luat locul comediantul Medvedev, e top ce mai !!!!!

Costy53   •   18.03.2024, 05:42

Ei nu au dorit ca transilvania sa se intoarca la Regatul Romaniei...aceiasi tradare din partea Guvernului propriu peste ani a fost atunci cand am recunoscut Granitele cu vecinii de la Rasarit, Ucraina, ptr a intra in NATO si libera circulatie prin Europa mai apoi aderarea la UE! Oare de ce nu vreti sa vedeti mai departe de lungul nasului dragi co nationali manipularea ordinara? Nu sunt Putinist, sunt doar un OM ce tine cu DREPTATEA si ADEVARUL...mai ales Istoric!

Vezi toate comentariile (81)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI