„Astăzi, am aflat că mandatul meu de președinte al ANPC s-a încheiat. Problemele sunt mereu după ușa biroului, iar oamenii de astăzi și de mâine trebuie să înțeleagă că din birou nu se observă lucrurile foarte clar, ci de pe teren, acolo unde trebuie să se alinieze normalității și cerințelor oamenilor”, a scris Claudiu Daniel Dolot, joi seara pe Facebook.

El a fost eliberat din funcţie, joi, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu, potrivit unui ordin publicat joi seară în Monitorul Oficial. Prin această decizie este numit interimar în fruntea instituției Mihai Culeafa, în prezent vicepreședinte.

„Funcțiile sunt trecătoare, dar cel mai important este ceea ce lași în urmă. Protecția consumatorilor nu se negociază, sens în care doar acțiunile, însoțite de rezultate, contează!”, a mai transmis președintele ANPC.

În ultimele zile de mandat ale lui Dolot, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a înfiinţat Comandamentului Special Black Friday, care a supravegheat permanent, 24 de ore din 24, ofertele cu promoţii din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.

Zeci de companii au fost amendate pentru abateri legate de preţurile produselor aflate în promoţie sau de etichetarea acestora cu ocazia Black Friday.

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii